Francezi implicaţi într-un grav accident de circulaţie la intrarea în România din cauza unei ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au fost rănite în urma accidentului. De vină este chiar şoferiţa franţuzoaică. Femeia s-a ars cu ţigara, pe care a şi scăpat-o în maşină. A încercat să o găsească prin maşină în timp ce conducea, dar autoturismul s-a răsturnat în câmp.

Accidentul a avut loc între Sânnicolau Mare şi Lovrin, autoturismul ajungând în câmp cu roţile-n sus. Ironia sorţii este că şoferiţa a condus fără probleme din Franţa până în România, iar la câţiva kilometri de la intrarea în ţara noastră, excursia străinilor s-a şi încheiat. De vină este chiar şoferiţa, care în încercarea de a arunca o ţigară pe geam a ajuns să se ardă.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE

image

A scăpat ţigara în maşină, iar tentativele de a găsi mucul au eşuat, autoturismul ajungând pe câmp.

Toate cele trei persoane din maşină au suferit răni uşoare, pe când autoturismul a fost serios avariat.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite