FOTOREPORTAJ La cumpărat de cadouri în piaţa de vechituri din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa Flavia, Timişoara
Piaţa Flavia, Timişoara

Cu doar câteva zile înaintea Crăciunului, tot mai mulţi timişoreni cu bugete de recesiune se reorientează spre daruri cumpărate din pieţele Flavia şi Aurora. Hainele au mai fost purtate şi de alţi oameni, motiv pentru care au preţuri mai mici.

Aglomeraţie, maşini blocate, noroiul zăpezii aproape topite şi mai ales oameni, foarte mulţi oameni. Aşa arată tabloul aproape de coşmar al unei dimineţi în care toată lumea merge în pieţele Flavia sau Aurora, pentru a-şi cumpăra haine ieftine sau pantofi, dulciuri ungureşti, detergent, căciuli, vise. De parcă nu era de ajuns mulţimea de oameni strânsă la cumpărat de lucruri sencond-hand de ani încoace, problemele financiare au adus tot mai mulţi timişoreni la cumpărat de produse mai ieftine. Singura problemă este că hainele au mai fost purtate o dată, de două, de zece ori, nu este nici pe departe prima oară când sunt cumpărate.

Piaţa de vechituri Flavia, Timişoara

„Mărfuri din Occident la preţuri locale", „Vânzătorii cu bun-simţ fac clienţii mulţumiţi" sau „Lucruri noi după buzunarul fiecăruia" sunt doar câteva dintre lozincile scrie deasupra tarabelor. După câteva minute de la intrare, cumpărătorii pătrund însă pe un tărâm ciudat, unde lozincile de mai sus şi multe altele sunt rostite, strigate, urlate chiar.

Piaţa de vechituri Flavia, Timişoara

„Hai, băiatu', să-ţi dau un parfum!", „Cinci lei pantalonii, zece lei la geci!", „Trei la zece lei, cinci lei la bucată pe alese", „Astăzi e reducere mare, alegeţi doamna!", „Plase mai avem, poftiţi la plase", „Pantaloni de bărbaţi la 15 lei! Atenţie, vă rog, că am dat drumul la reduceri!", „Un leu bucata, alegeţi! Trei la zece lei, haideţi!" sunt doar câteva dintre frazele strigate obsedant, uneori până la disperare, de vânzătorii care nu au chef să plece cu marfa acasă.



Fără să le pese de frigul de afară, timişorenii se îmbulzesc să cumpere cadouri de sărbători, pentru cei dragi, din grămezile de haine second-hand. Spaţiul dintre tarabe este transformat în cabine de probă improvizate, căci cumpărătorii nu se sfiesc să se îmbrace în viitoarele lor haine chiar acolo, în mijlocul pieţei. Goana după cadouri în piaţa de vechituri nu poate fi oprită de ger, de ploaia pe jumătate transformată în ninsoare, de aglomeraţie, nici chiar de însăşi criza financiară.

La cumpăraturi în piaţa de vechituri

CITIŢI UN REPORTAJ DESPRE ISTORIA SECOND-HAND A UNEI TINEREŢI ÎN DILEMA VECHE.

VEDEŢI O GALERIE FOTO DIN PIAŢA DE VECHITURI FLAVIA, DIN TIMIŞOARA.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite