FOTO Vandalizarea celui mai vechi monument din Timişoara, după şapte ani de la restaurare şi mutarea în faţa bisericii Millenium

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statuia din faţa bisericii Millenium se afla în 1725 în actuala Piaţa Libertăţii. În 1932 a fost mutată în curtea bisericii catolice din Iosefin, iar în 2013 a fost restaurată şi scoasă din nou la vedere.

GALERIE FOTO

Şapte ani. Atât a ţinut minunea după restaurarea celui mai vechi monument din Timişoara, statuia Sfântului Nepomuk – patronul spiritual al catolicilor din Banat. Statuia din faţa bisericii Millenium a fost vandalizată, se pare de copiii care se joacă în parcul Romanilor. Capul pruncului de la picioarele sfântul Nepomuk a fost pur şi simplu rupt. 

„După ce am descoperit stricăciunea, am sunat imediat la primărie. Ei au anunţat poliţia. Eu am dus capul în biserică, pentru că stătea să cadă, atârna doar de un şurub. E bine că nu a dispărut. A mai fost vandalizat în urmă cu ceva timp, dar nu aşa de tare. Nu am de unde să ştiu cine s-a urcat pe statuie, cine a făcut stricăciunile. Oamenii spun că erau copiii de pe aici. Dar nu ştiu”, a declarat Emil Klamarcsek, administratorul bisericii romano catolice Millenium.

image

Până în 2013, Statuia Sfântului Nepomuk zăcea în curtea bisericii romano-catolice din cartierul Iosefin. Era acolo din anul 1932. A ajuns însă în aşa hal de degradare încât se punea problema dispariţiei celui mai vechi monument din Timişoara. A fost restaurată de specialistul Muzeului Banatului Ion Oprescu, cel care va trebui să se ocupe şi acum de reparaţii.

“Acolo au fost mai multe etape de agresiune a statuii, de către copiii care se jucau în parc, din câte am înţeles. Se urcau pur şi simplu pe statuie. Am găsit şi eu pe soclu urme de picioare. Se prindeau de capul îngerului, pentru a se căţăra. Asta ar fi o variantă. A mai fost mişcată o dată, o fusură exista deja. Atunci am făcut o intervenţie. Când va fi timpul, când ne vom putea apropia şi de statui, atunci voi reface. Nu e o lucrare dificilă. Numai că nu se poate continua aşa la infinit. Am propus o împrejmuire, cât de cât o protecţie”, a declarat Ion Oprescu. 

image

Unii istorici sunt de părare că statuia a fost adusă la începutul secolul XVIII-lea, cu vaporul, de către coloniştii din Boemia. Alţii spun că ea a fost făcută chiar în Cetatea Timişoarei. Cert este că ea se afla în 1725 în actuala Piaţa Libertăţii. În 1760, când s-a ridicat Satuia Sfintei Maria şi Sfântul Nepomuk, acest monument a fost scos în afara zidurilor cetăţii. El a fost amplasat pe malul canalui Bega, iar la începutul secolului al XX-lea, mai exact în 1908, a ajuns în parcul de lângă ştrandul Termal, iar apoi în curtea bisericii din Iosefin.

Statuia Sfântului Nepomuk din faţa bisericii Millenium Foto; Ştefan Both


Aşa arăta statuia după restaurarea realizată de Ion Oprescu


Citiţi şi:


FOTO Cel mai vechi monument din Timişoara străluceşte din nou. Statuia Sf. Nepomuk a fost amplasată în faţa Bisericii Millenium
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite