FOTO Pe urmele lui Vincenţiu Babeş, parlamentar român timp de 30 de ani la Budapesta. Osemintele sale au fost aduse la Hodoni după două decenii de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinceţiu Babeş este una din personalităţile marcante pe care le-a dat Timişul. Renumitul politician român s-a născut în satul Hodoni, la 20 de kilometri de Timişoara.

Vincenţiu Babeş a fost fondator al Partidului Naţional Român din Ungaria şi parlamentar la Budapesta timp de treizeci de ani. Este cunoscut şi pentru că este tatăl lui Victor Babeş, autorul primului tratat de bacteriologie din lume prin care a pus bazele moderne ale acestei ştiinţe. 

Vincenţiu Babeş s-a născut în 21 ianuarie 1821 la Hodoni, aflat la 20 de kilometri de Timişoara. După moartea tatălui, Vincenţiu a fost adoptat de bunicul său, Mitra Babeş. După terminarea şcolii primare, tânărul Babeş ajunge la Timişoara. Începe liceul la şcoala germană, dar apoi se transferă la Szeged, unde avea să îşi dea bacalaureatul, în 1841. 

Viaţa l-a purtat pe Vinceţiu Babeş la Karlovitz şi Arad, pentru cursurile de teologie şi seminarul teologic, dar nu va devenit preot. A ales să se înscrie la Facultatea de Drept de la Budapesta, obţinând diploma de avocat în 1884. A urmat apoi o carieră prolifică de jurist, apoi de politician.

A fost ales ca deputat in Parlamentul de la Budapesta, reprezentând de patru ori circumscripţia Sasca Montană, o dată circumscripţia Sânicolau Mare, şi o dată circumscripţia Biserica Alba. Ca parlamentar a dus o muncă titanică pentru promovarea drepturilor românilor. A colaborat la multe gazete, dar cea mai mare parte a activităţii sale şi-a desfăşurat-o în paginile revistei <Albina> . Ziarul, care a fost înfiinţat în 1866 de fratii Mocioni, şi care a apărut la Viena şi Budapesta, a fost pus înca de la început sub direcţia lui Vincenţiu Babes”, susţine istoricul Ioan Moisa.

image

Fruntaşii politicii românilor

Babeş a luptat în cursul unei perioade de aproape 30 de ani pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. A fost printre fruntaşii politicii românilor care au creat Partidul Naţional Român din Transilvania, în 23 februarie 1869.
 

În anul 1862, primeşte funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie din Budapesta. Din 1863-1869 a fost preşedinte al mesei regale în Pesta, iar în 1869 a şi deschis un birou de avocatura în oraş. Vincenţiu Babeş a fost membru fondator al Academiei Române.

Lucrarea lui Babeş, “Cauza limbilor şi nationalităţilor din Austrio-Ungaria” se referă la dreptul fiecărei naţionalităţi de a-şi organiza şcoli cu limba de predare maternă.

image

A avut nouă copii. Cel mai celebru a fost Victor Babeş

Babeş s-a căsătorit în anul 1851 la Viena cu Sophia Goldschneider. A avut o familie mare. Din cei nouă copii ai familiei Babeş, următorii au realizat o carieră ştiinţifică demnă de atenţie: chimistul Aurel (1852-1925), Victor (1854-1926) –părintele bacterologiei, Emil (1858-1917) şi Angela (1856-1930), bun prietenă cu împărăteasa Elisabeta “Sissi”, regina Ungariei.

Osemintele aduse la Hodoni

Amintirea lui Vincenţiu Babeş în satul timişean Hodoni este păstrată la biserică. El a murit la Budapesta, în anul 1907, însă una din dorinţele sale a fost să fie înmormântat în satul natal. Ca atare, osemintele au fost aduse în biserica din Hodoni în anul 1937. 
 

Casa în care a locuit Vincenţiu Babeş poartă o placă comemorativă, care a fost pusă în urmă cu patru ani. 

Casa în care s-a născut Vincenţiu Babeş era mai micuţă, asemănătoare cu cea din vecini. Faţada a suferit schimbări. Familia soţiei mele a cumpărat casa în 1928, chiar de la membri familiei Babeş. Au cumpărat cu tot cu un hectar de pământ, care se află în spatele casei”, ne spune Petru Marcov, proprietarul casei care a aparţinut familiei Babeş.

image


 

Petru Marcov se mândreşte cu povestea casei aflate pe străda Românească.  
 

“Cum să nu fie onorant să locuieşti într-o casă care a aparţinut unei personalităţi ca Vincenţiu Babeş? Una e să ai o casă îngrijită de iubitori de carte, de intelectuali, alta e dacă ar fi fost nişte pungaşi prăpădiţi. Cred că s-a transmis energia mai departe. Fiica mea este profesoră de bilogie, iar socrul meu este tehnician dentar”, a mai declarat Petru Marcov.

   

image


Pe cripta lui Vincenţiu Babeş, aflat în mijlocul bisericii ortodoxe din Hodoni, stă scris: “Mare patriot bănăţean mutat la cele veşnice în Budapesta în 1907. Slăvită să-i fie memoria”.
 

În faţa bisericii se află bustul lui Vincenţiu Babeş.

Citiţi şi:
 

88 de ani de la moartea lui Victor Babeş. Bacteriologul român şi „Nobelul” ratat al României

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite