FOTO Turist în Grecia. Cât de mult a schimbat pandemia parfumul vacanţelor liniştite din Halkidiki

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vacanţă aerisită în Grecia FOTO Ş.Both
Vacanţă aerisită în Grecia FOTO Ş.Both

După ce restricţiile impuse de pandemia de coronavirus au fost relaxate, Grecia a intrat în sezonul estival. În staţiunile greceşti, atmosfera de vacanţă nu s-a schimbat, dar se respectă măsurile de igienă şi distanţare. Însă se poate spune, fără echivoc, că pandemia n-a desfiinţat concediul de vară.

GALERIE FOTO Vacanţă aerisită în Grecia

În Grecia, sezonul estival a început anul acesta pe 15 iunie, după ce autorităţile de la Atena au reuşit să ţină sub control epidemia de coronavirus – au fost înregistrate, până acum, 3.390 de cazuri de infectare şi 191 de decese. Grecia şi-a deschis graniţele pentru majoritatea statelor europene, inclusiv pentru România. 

Aşadar, românii au început să-şi pună la punct planurile de vacanţă, după trei luni de izolare şi distanţare socială. Important, în cazul Greciei, este şi faptul că turiştii care se întorc acasă nu sunt nevoiţi să intre în autoizolare două săptămâni. 
 

Restartul sezonului estival este un balon de oxigen pentru economia Greciei, pentru că mai bine de un sfert din PIB este generat de turism. În 2019, veniturile directe şi indirecte din turism au fost de aproape 60 de miliarde de euro. Aşa că e de înţeles de ce guvernul elen nu răspândeşte teama în timpul pandemiei, ci, dimpotrivă, vrea să le arate tuturor că ţara este extrem de sigură.

„Am avut deja câteva grupuri de turişti. Vedem că toţi hotelierii greci abia au aşteptat să se redeschidă turismul, chiar dacă au mai bine de o lună întârziere de sezon. E adevărat că normalitatea zilelor noastre e un pic diferită faţă de ce a fost până anul acesta, dar grecii fac tot posibilul să ofere vacanţe cât mai în siguranţă şi cât mai relaxante“, a declarat Cosmin Vasile, manager de destinaţie la agenţia Hello Holidays, cu care am ajuns în Grecia pentru a lua pulsul direct de la sursă. 

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


 

Hello Holidays oferă sejururi în Grecia cu autocarul, iar primele destinaţii au fost Thassos şi Halkidiki. Înainte de a ajunge pe plajele mediteraneene, călătorii trebuie să aibă în vedere câteva reguli pentru drumul cu autocarul. Se aplică şi aici recomandările privind spaţiile publice – de la dezinfectarea mijloacelor de transport la verificarea temperaturii pasagerilor şi obligativitatea de a oferi soluţii pentru dezinfectare. 

În schimb, pasagerii trebuie să poarte mască pe tot parcursul călătoriei şi trebuie să completeze câteva formulare ce conţin datele personale şi întrebări legate de starea de sănătate. Conform noilor reglementări, autocarul trebuie să oprească mai des. Pe drumul de la Ruse la Salonic se fac trei pauze de câte o jumătate de oră fiecare. 

vacanţă Grecia FOTO Ş.Both


 

Viaţa fără mască obligatorie

În Grecia, atmosfera este relaxată. Turiştii nu sunt nevoiţi să poarte mască, nici în exterior, nici în interior. De departe, nici n-ai zice că lumea trece printr-o pandemie. Mesajul grecilor este cât se poate de clar: vacanţa nu trebuie să fie plină de restricţii, oamenii trebuie să se simtă liberi. La o cercetare mai atentă, însă, se poate constata că Grecia ia cât se poate de în serios chestiunea bolii COVID-19. 

„În perioada de restricţii, în Grecia au fost unele măsuri chiar mai dure decât cele de la noi. Poate că asta i-a ajutat să ţină numărul infecţiilor sub control. Avem multe destinaţii foarte populare şi printre turiştii români unde n-a existat niciun caz de coronavirus. Românii pot merge în siguranţă în Grecia. În zonele turistice, masca este obligatorie doar pentru angajaţii din domeniu, pentru cei de la recepţie, de la restaurant sau pentru cei care fac curat în camere. Dar nu pentru turişti“, a explicat Cosmin Vasile.

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


 

În Halkidiki nu s-au găsit cazuri de COVID-19

Aşadar, şi hotelierii din Grecia trebuie să respecte măsurile de siguranţă. Nu se poate face rabat. Toţi recepţionerii şi angajaţii unui hotel trebuie să poarte măşti de protecţie, la fel şi cei de la restaurantele unităţilor de cazare. 

De asemenea, în recepţii s-au montat panouri separatoare de plexiglas, există dezinfectanţi, la cazare este măsurată temperatura turiştilor, iar pentru ca lumea să păstreze distanţa de un metru şi jumătate, există acele semne sau buline chiar şi când se formează coada la micul dejun. În camere, telecomenzile sunt înfăşurate în plastic, ambalaj ce se aruncă după ce clienţii pleacă. În această perioadă, curăţenia în cameră se face numai la cerere. Cameristele, echipate cu halate albe, pot fi uşor confundate cu personalul medical. 

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


 

Una dintre cele mai importante schimbări este legată de micul dejun, care nu mai este prin autoservire. Chiar dacă există în continuare bufetul suedez, oamenii sunt serviţi de angajaţii hotelurilor care le pun mâncarea în farfurii.

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


„Hotelul nostru a fost printre primele care au deschis – acum încă mai sunt multe care urmează să deschidă. Cel mai important lucru este că în Halkidiki n-au fost cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Noi ne-am luat toate măsurile de siguranţă, să nu existe absolut nicio problemă. Trebuie să fie acea distanţă minimă între mese şi spaţiile comune, lucru pe care îl respectăm. E mai neplăcut pentru angajaţii noştri, care trebuie să poarte toată ziua mască, dar este pentru siguranţa lor. Am văzut turişti care nu doresc să repecte distanţarea, dar oamenii noştri le atrag atenţia. Micul dejun e servit de angajaţii hotelului, însă nu e nicio problemă ca oamenii să se ducă şi a doua oară, a treia oară să fie serviţi. Pot să mănânce cât doresc“, a declarat Purnaris Theodoros, proprietarul Acrotel Hotel din Nikiti.  

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


 

„Deocamdată suntem la începutul sezonului, iar în acest moment hotelurile sunt ocupate între 10 şi 20 la sută. Tarifele n-au crescut, din contră, sunt oferte chiar mai avantajoase. Acum, sunt foarte mulţi turişti greci care vin pe litoral, dar au început să vină şi din România, Bulgaria şi Serbia. După 1 iulie sunt aşteptaţi şi din restul Europei“, declară Chris Kalafatis, proprietarul agenţiei Filos Holidays & Travels din Halkidiki.

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


 

Grecii au aşteptat nerăbdători redeschiderea sezonului estival, pentru că perioada de carantină le-a adus destule pierderi. Dimitrios Ouzounidis a făcut facultatea de stomatologie în România, iar acum este proprietarul tavernei Elena din Khalithea – de pe primul braţ al regiunii Halkidiki. Dimitrios n-a uitat limba română şi nici nu prea avea cum, având în vedere că este căsătorit cu o româncă, acum patroana unei agenţii de turism din Grecia.
 

„Lumea a fost îndemnată să fie mai precaută, să respecte anumite reguli de distanţare, protocoale sanitare la restaurante şi hoteluri. Taverna e deschisă şi în interior, însă capacitatea trebuie să fie la 50 la sută. Nu trebuie să fie foarte aglomerat. Pe terasă nu există limite. Ştiţi cum e, întotdeauna există un risc, dar nu ne e teamă. Statul este pregătit, chiar dacă vor apărea unele cazuri, există organizare. Sperăm să nu apară însă un focar“, spune Dimitrios Ouzounidis. 

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both

Hoteluri pentru carantină

Există un acord internaţional conform căruia dacă un cetăţean străin se îmbolnăveşte de COVID-19, Grecia îi va acorda sprijin medical. În fiecare regiune turistică există cel puţin un hotel pregătit pentru carantină, în cazul în care se depistează cazuri uşoare şi medii de îmbolnăvire. Toate costurile urmează să fie suportate de statul grec.

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


 

Am vizitat şi un hotel de două stele, din categoria aşa-numitelor apart hotel, care sunt foarte căutate de turiştii români. Un specific al apart hotelurilor este acela că apartamentele închiriate au şi bucătărie proprie. În ceea ce priveşte măsurile de igienă, situaţia e similară cu cea a marilor resorturi. „S-au luat măsurile de siguranţă, suntem pregătiţi cu absolut totul. La intrarea în hotel există dezinfectanţi. Numai personalul foloseşte masca. Şi în camere există dezinfectanţi, iar după plecarea turiştilor facem o dezinfecţie totală cu aburi. Trebuie să avem grijă ca oamenii să nu se adune într-un număr mai mare de şase-şapte persoane. Ştim că românii vor să stea împreună, toţi laolaltă – şi la piscină, şi la masă. Am prieteni din România care vin de 15 ani la noi, în fiecare vară. Au anunţat că vor veni şi anul acesta“, declară Mpoularis Panagiotis, patronul hotelului Okeanis din Kalithea. 
 

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


 

Panagiotis spune că au crescut cheltuielile hotelului după redeschiderea sezonului turistic, pentru a putea respecta noile cerinţe de siguranţă, însă nu şi preţurile pentru turişti. „Trebuia să facem aceste investiţii, nu aveam de ales. Au crescut costurile noastre, dar tarifele le-am păstrat. Sunt identice cu cele de anul trecut. Nu am vrut să mărim preţurile. Am redus însă din personal. Oricum, dacă facem o comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2019, avem cu 40 la sută mai puţini clienţi“.

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


 

Românii nu se tem de boală

Insulele Thassos, Corfu, Evia, Santorini, Zakynthos, Riviera Olimpului (cu Paralia Katerini, Olympic Beach, Nei Pori), staţiunea Halkidiki din nordul Greciei şi regiunea Peloponez sunt destinaţiile preferate ale românilor care-şi petrec vacanţele în Eladă. Ca şi înainte, aici atmosfera este relaxată, oamenii sunt mereu binedispuşi. Se poate face turism şi în plină pandemie, trebuie doar să se respecte nişte condiţii minime, spun toţi, în cor.


„În fiecare an am venit în Grecia. Am programat vacanţa anul trecut, în noiembrie, dar am fost nevoiţi să o amânăm cu o săptămână. Ar fi trebuit să venim pe 13 iunie, dar am venit pe 19. Nu e nicio problemă. Am venit fără gânduri de îmbolnăvire, fără frică. Nu mi s-a părut nimic deosebit faţă de anii trecuţi. Aici nici nu trebuie să porţi mască, nu-ţi zice nimeni nimic“, spune Gheorghe Ciobanu, din Bucureşti, care a venit într-un sejur în Kalithea, împreună cu soţia şi câţiva prieteni. 

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


În hotelul de cinci stele Athena Pallas din Nikiti, de pe braţul Sithonia, am întâlnit un timişorean aflat cu familia în vacanţă. „Iniţial, am avut un concediu plătit în Egipt. În aprilie, a fost anulată excursia, iar agenţia ne-a oferit un concediu în Grecia. Am ajuns la acest hotel, unul dintre puţinele hoteluri care s-au deschis pe acest braţ. Din ce am înţeles, capacitatea turistică a zonei e undeva la 10 la sută, comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut. În primele trei zile am fost singuri la toată piscina. Mi s-au părut foarte precauţi grecii, dacă vorbim de distanţare, de dezinfectanţi, de igiena camerelor. N-avem nimic de reproşat“, spune turistul român. 
 

De la 1 iulie s-au schimbat regulile

Turoperatorii români au reluat vacanţele în Grecia, însă, din păcate, numărul de infectări din România a determinat autorităţile din Grecia să ne includă în zona roşie. 
 

Acest lucru aduce câteva noi reguli de la 1 iulie: toţi călătorii sunt obligaţi să completeze Formularul de Localizare al pasagerului cu cel puţin 48 de ore înainte de intrarea în ţară, oferind informaţii despre punctul de plecare, durata şederii în celelalte ţări şi adresa unde va locui în Grecia. 

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


Pentru completarea acestui formular, guvernul grec a pus la dispoziţie site-ul travel.gov.gr. 


Protocolul diferă şi în funcţie de mijlocul de transport cu care turistul alege să ajungă în Grecia. Cei care merg cu avionul vor fi conduşi de la poarta de sosiri în zona de evaluare. 

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both


Aici călătorii trebuie să prezinte codul QR de pe formularul pe care l-au completat. În funcţie de acesta, pasagerii sunt direcţionaţi către zona de testare sau către ieşire. 


Procedura este asemănătoare şi pentru cei care intră în Grecia cu vaporul sau prin frontierele terestre. În funcţie de datele din formular, autorităţile organizează testări. 


Până la sosirea rezultatelor, în jur de 24 de ore, persoanele testate nu trebuie să se izoleze, însă vor fi înştiinţate doar acelea care sunt testate pozitiv.

A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both
image
A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both
A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both
A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both
A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both
A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both
A reînceput sezonul turistic în Grecia FOTO Ş.Both
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite