FOTO Sanctuarul neolitic unde oamenii se închinau zeilor, descoperit lângă Timişoara, devine atracţie turistică
0
Muzeul Banatului din Timişoara, închis de mai mulţi ani publicului din cauza lucrărilor de restaurare, găzduieşte un unicat: Sanctuarul Neolitic de la Parţa, vechi de 6.000 de ani. Acesta se află într-o încăpere de la parterul Castelului Huniade începând din 1983.
Asociaţia pentru Promovarea si DezvoltareaTurismului Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, împreună cu reprezentanţii muzeului, încearcă să găsească o soluţie pentru introducerea sanctuarului în circuitul turistic. Artefactul aflat în Castelul Huniazilor, restaurat din lut şi nuiele, ar putea ajunge înapoi la Parţa.
Una dintre variante este construirea unui punct muzeal în localitatea Parţa, situata la zece kilometri de Timişoara, unde urmează să fie mutat şi sanctuarul.
„Sperăm că autorităţile locale îşi doresc ca la Parţa să se facă un muzeu. Consiliul Judeţean sprijină asememena iniţiative. Pasul următor ar fi finanţarea muzeului neoliticului de la Parţa. Merită. Are un caracter de unicitate deosebit, are o monumentalitate necesară care să promoveze Banatul, Timişul... Este foarte aproape de Timişoara, are accesibilitate, însă muzeul nu poate fi făcut pe sit. Acesta este în conservare. Cea mai bună variantă este în satul Parţa”, a declarat muzograful Dan Ciobotariu.
Sanctuarul a fost descoperit în anul 1981 cu ocazia săpăturilor arheologice din apropierea Parţei.
Decizia de a transfera (şi a monta aproape la scară) într-o încăpere a muzeului sanctuarului vechi de 6.000 de ani i-a aparţinut regretatului arheolog Florin Medeleţ.
“Sanctuarul de la muzeu nu este făcut la scara reală, pentru că nu exista spaţiu suficient. Prin transferarea ei într-un muzeu, la Parţa, s-ar putea pune în valoare. Nu e vorba de o cheltuială mare, ci de încrederea noastră că aceste lucruri funcţionează. Dacă mergem la sârbi, cetăţile sunt restaurate, timişorenii se duc în vizită. În Ungaria nu mai vorbesc, Opusztaszer e un exemplu fantastic, dă foarte mult turism. Sigur că nu va aduce profit din prima zi, dar asociată cu un han, un punct de vânzare a unor suveniruri, vor face ca lumea să meargă”, a mai spus Ciobotariu.
O zeitate feminină şi un taur
Sanctuarul de la Parţa avea o formă rectangulară, cu o lungime de 11 metri şi o lăţime de 6 metri. El prezintă două compartimente distincte: camera altarului, şi camera unde se aduceau ofrandele. În altar sunt două statui lipite, o zeitate feminină şi un taur, simboluri ale fecundităţii şi fertilităţii pentru cultura vremii.
“Sanctuarul face parte dintr-un sit arheologic deosebit de amplu. Sunt şapte niveluri de locuire, cam din toate epocile. Locaţia era în aproipierea râului Timiş, care în decursul mileniilor a intrat în sit, a început să rupă din casele din apropierea râului, obiectele au ajuns în apă. Încă din secolul XIX-lea au început să fie colectate obiectele de acolo. Apoi încep săpăturile arheologice. Sunt sondaje în anii 30, în anii 50, până se ajunge ajunge la o săpătură sistematică, făcută de profesorul Lazarovici în anii 70 şi 80. Sanctuarul a fost descoperit întâmplător. Şansa face că oamenii au considerat că merită adus în muzeu. Bucăţile recuperate sunt în muzeu şi se reface într-o încăpere”, a mai declarat Dan Ciobotariu.
Ofarandele erau ţinute în vasele descoperite în sanctuar. Într-un vas au fost găsite mai multe oase (de caprine sau oi), în alt vas s-au descoperit seminţe (cereale) carbonizate. În celelate vase se crede că erau ţinute fie miere, fie un fel de băutură alcoolică.
Erau purtătorii culturii neolitice, nu există încă o atribuire etnică sau rasială
Sanctuarul de la Parţa era mai mult decât un simplu loc de cult. Templul era folosit şi drept calendar solar pentru populaţie. Pe peretele vestic există un orificiu care lasă să se pătrundă soarele în interior, pe capul de taur, o singură dată pe an, la echinocţiu, marcând probabil, începutul şi sfârşitul anului agricol. Tot pe peretele vestic sunt amplasate o cuvă din lut şi o râşniţă din piatră, ambele folosite la ritual, probabil primăvara, când se însemânţa ogorul. Dorinţa omului neolitic era de a feritiliza sămânţa ce urma să fie pusă în brazdă.
“Sunt descoperiri ale unei comunităţi foarte dinamice din neolitic. Undeva pe la 5500 î.e.n. Erau purtătorii culturii neolitice, nu există încă o atribuire etnică sau rasială. Numai sanctuarul are trei faze. Sunt mai multe construcii cu valoare spirituală. Sunt foarte multe obiecte găsite înauntru, care din păcate zac închise în muzeu. Ar merita să aibă un muzeu special. E unul din siturile esenţiale ale României, merită pusă în valoare”, a mai afirmat Ciobotariu.
În ceea e priveşte locuitorii zonei, aceştia făceau parte din rasa mediteranoizilor, aveau maxim 1,70 metri şi nu se deosebeau deloc de oamenii de acum.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
