FOTO S-a semnat finanţarea pentru încă şapte tramvaie moderne, fabricate în Turcia. În Timişoara vor circula în primă fază 21 de tramvaie Bozankaya

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tramvaiele turceşti Bozankaya vor circula pe strazile din Timişoara
Tramvaiele turceşti Bozankaya vor circula pe strazile din Timişoara

Timişoara beneficiază de finanţare europeană pentru 21 de tramvaie noi şi moderne prin Regio-POR 2014-2020. Licitaţia pentru fabricarea tramvaelor a fost câştigată de compania turcească Bozankaya.

GALERIE FOTO

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest şi Primăria Municipiului Timişoara au semnat, astăzi, contractul de finanţare pentru cea de-a treia etapă a investiţiei privind înnoirea flotei de tramvaie.

Timişoara va beneficia în total de 21 de tramvaie noi şi moderne prin cele trei proiecte derulate în cadrul Regio – Programul Operaţional Reginal (Regio-POR) 2014-2020. 

Licitaţia pentru tramvaie a fost câştigată de compania tucească Bozankaya. Un tramvai costă în jur de nouă milioane de lei.

Investiţia are ca obiectiv creşterea gradului de confort al călătorilor, a vitezei medii de deplasare şi a accesibilităţii tramvaielor, astfel încât transportul public să devină cât mai atractiv pentru locuitorii oraşului şi vizitatori.

Prin etapa a treia a proiectului se asigură practic finanţare pentru achiziţia a încă şapte tramvaie cu o capacitate de minimum 170 de locuri fiecare, eficiente din punct de vedere energetic şi adaptate nevoilor persoanelor cu mobilitate redusă. 

Noile vehicule vor circula pe linia 9 din Timişoara. 
 

image

Tramvaiele vor fi echipate cu instalaţii de aer condiţionat, încălzire prin conversie şi încălzire prin conducţie termică în scaune, sisteme de informare a călătorilor interior-exterior, sisteme audio-video pentru publicitate, supraveghere video pentru siguranţa călătorilor, precum şi sisteme de monitorizare şi de e-ticketing.

Semnatarii contractului au fost domnul Nicolae Robu, primarul Timişoarei, şi Sorin Maxim, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

Tramvaiele turceşti Bozankaya vor circula la Timişoara

Valoarea totală a proiectului este de 96.378.403 lei, din care 68.063.294 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Durata de implementare este de 39 de luni.

Primul tramvai Bozankaya urmează să sosească la Timişoara în toamna acestui an, cu mult timp înainte de termenul preconizat, restul urmând să fie livrate pe parcursul anului 2021, au anunţat reprezentanţii primăriei. 

Contractul cadru cu compania turcească prevede 40 de tramvaie. Pentru 21 sunt deja bani Urmează să se depună proiecte şi pentru altele.

Citeşte şi:

Primăria Timişoara a semnat contractul cu Bozankaya. Turcii vor livra primul tramvai modern în 2021


FOTO Primăria Timişoara cumpără 16 tramvaie noi din Turcia. Cum arată modernele tramvaie Bozankaya care vor circula în capitala Banatului

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite