FOTO Retailerul german KiK continuă expansiunea în Vestul ţării. A deschis primul magazin din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

KiK, cel mai popular retailer de îmbrăcăminte la preţ redus din Germania, cu o reţea de peste 3.500 de magazine în Europa, a deschis primul magazin din Timişoara.

GALERIE FOTO

Retailerul german KiK a inaugurat primul magazin în Timişoara şi cel de-al 17-lea din România, în mai puţin de un an. 

„KiK a venit în România în septembrie 2018, de atunci suntem într-un ritm de expansiune foarte dinamic. Mai pregătim 25 de magazine anul acesta. Pentru magazinul acesta vorbim de o investiţie de peste 250.000 de euro doar în amenajare. Avem zece angajaţi. Dar şi în Timişoara e doar un început. Până la finalul anului mai avem minim două proiecte pregătite, una va fi în centru şi cealaltă în partea de Nord. Două magazine mai avem doar la Oradea, Brăila şi Bucureşti, Timişoara o să fie primul oraş cu trei magazine KiK”, a declarat Raluca Hartmann, directorul general al KiK România. Eu sunt din Timişoara şi ştiu că aici clienţii ne cunosc, mărcile din Germania sunt apreciate, lumea ne ştie măcar din Ungaria”, a afirmat Raluca Hartmann, directorul general al KiK România. 

image

Preţuri identice cu cele din Germania

În oferta magazinului KiK, cu o suprafaţă de peste 800 metri pătraţi, sunt incluse numeroase categorii de produse: îmbrăcăminte pentru adulţi şi copii, încălţăminte, accesorii şi produse suplimentare, cosmetice, jucării, decoraţiuni pentru casă şi diverse produse din categoria home&deco.

„Sunt preţurile din Germania, toate sunt aliniate, iar faptul că avem în spate un grup de alte zece ţări, că avem un departament de achiziţii centralizat ne permite să avem preţuri foarte competitive şi să oferim o calitate premium pentru sectorul de descount. Sorimentaţia noastră este compusă în primul rând din produse de bază. Tricoul alb, simplu pe care-l poţi integra la orice ţinută. Pantalinii de blugi pe care-i poţi combina în diferite feluri. Aducem şi produsele de sezon. Acum încep pregătirile pe vară şi plajă, iarna avem altceva”, a mai spus Hartmann. 

image

Pentru 2019, retailerul şi-a propus să continue expansiunea pe piaţa românească, având ca obiectiv să adauge în portofoliu peste 30 de noi magazine în întreaga ţară. 

„Afacarea a mers peste aşteptările colegilor mei, care erau mai reţinuţi faţă de apetitul de cumpărare a românilor. Acest gen de business este relativ nou în România. Noi am fost obişnuiţi să primim brandurile cunoscute. KiK nu este un retailer de fashion, ci de îmbrăcăminte de zi de zi. În anumite oraşe lumea acum învaţă să ne descopere”, a mai afirmat Raluca Hartmann.

image

Magazinul din Timişoara se află pe bulevardul 16 decembrie 1989, nr. 71, etajul 1 (în clădirea în care se mai află Mega Image şi Pepco). 

image

Oraşele în care discounterul a ajuns deja anul trecut sunt: Oradea (două magazine), Piatra Neamţ, Botoşani, Sighetu Marmaţiei, Brăila (două magazine), Mioveni, Vaslui, Bistriţa, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Bucureşti (două magazine: Bucur Retail Park, Liberty Center), Constanţa şi Timişoara.

image

Despre KiK

KiK este unul dintre cei mai mari discounteri de modă din Germania, ce deţine o reţea vastă de magazine la nivel european. Oferta de produse a brandului este reprezentată în proporţie de 70% de segmentul de textile, fiind completată de alte articole pentru casă precum cadouri, accesorii, decoraţiuni, jucării şi articole de papetărie. 

image

În prezent, KiK operează aproape 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent şi în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia şi, din 2018, şi în România. 

image

Peste 25.000 de angajaţi contribuie la succesul economic al KiK, care ţinteşte extinderea reţelei la 5.000 de magazine în Europa. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite