FOTO Regii animalelor au scăpat de umilința de la Timișoara. Leoaicele sunt în drum spre savana din Africa de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Chirițoiu își ia rămas bun de la Andi
Adrian Chirițoiu își ia rămas bun de la Andi

Cele patru leoaice din Timișoara trasferate la Lionsrock din Africa de Sud, au împărtășit aceeași soartă tristă a sutelor de animale sălbatice ținute în captivitate privată sau în grădinile zoo din România

Dacă Andi, cea mai tânără, a scăpat ca prin urechile acului de o viață scurtă și terifiantă, de mascotă pentru pozele turiștilor pe litoral, celelalte trei feline au trăit timp de nouă ani într-un spațiu infim, de 20 de ori mai mic decât cel prevăzut de lege.

Andi, leoaica în vârstă de un an aflată în captivitate privată, a fost cumpărată ilegal de la o grădină zoologică din România pe când era pui, de către două tinere care vroiau să o folosească pe post de mascotă pentru poze pe litoral.



Galerie Foto: Transferul leoaicei de la Sânmartinu Sârbesc

“Puii de leu sau tigru plimbați de fotografi pe plajă sunt sedați, pentru a fi docili, iar proprietarii îi subnutresc pentru a le încetini creșterea. Atunci cânnd animalele cresc mari și nu mai pot fi controlate, proprietarii le ucid”
, spune Kuki Bărbuceanu, director de proiecte Vier Pfoten România.

Din fericire, cele două femei au renunțat la afacere după ce au aflat că deținerea unui animal sălbatic în proprietate privată, precum și folosirea animalelor pe post de "fotomodel" sunt infracțiuni care se pedepsesc cu amendă penală sau închisoare.

Andi a ajuns în cele din urmă în grija unui iubitor de animale, care s-a oferit să țină leul în curtea casei sale, din Sânmartinu Sârbesc.

Adrian Chirițoiu i-a făcut adăpost într-o fostă magazie de scule. Andi este extrem de jucăușă și de activă. În ultimele luni, bărbatul a urmat sfaturile celor de la Vier Pfoten, privind medicamentația și nutriția.

“Eu am fost solicitat de o asociație de animale și m-am oferit ca foster pentru leoaică. Opt luni și jumătate a stat la mine. Când am luat-o era mică. A stat cu noi în casă toată iarna. Este foarte afectuasă, a devenit un membru de familie. Are loialitatea unui câine și independența unei pisici. Pe de o parte sunt trist, pentru că ne-am atașat de ea. Dar în același timp, sunt bucuros că va ajunge într-un loc bun”, a spus Adrian Chirițoiu, care s-a despărțit cu greu de Andi.

Celula de la grădina zoologică


În transportul către Lionsrock au fost incluse și cele trei leoaice de la grădina zoologică din Timișoara. Cele trei femele s-au născut în urmă cu aproximativ nouă ani, la Reșița. De nouă ani împart același țarc de 42 de metri pătrat și o cameră de 35 de metri pătrat. Asta în condițiile în care, potrivit normelor legale, un leu are nevoie de un spațiu de minim 500 de metri pătrat în țarc.


Transferul leoaicei de la Sânmartinu Sârbesc Transfer leoaice de la grădina zoologică din Timișoara

Galerie Foto: Transferul leoaicelor de la grădina zoo din Timișoara

Grădina zoologică a apelat la Vier Pfoten încă de la începutul acestui an pentru a prelua animalele. În urmă cu câțiva ani, grădina zoo a piedut autorizația pentru a ține lei, astfel că felinele nu mai expuse publicului.

“E un dezastru care se întâmplă la multe gărini zoologice din România. Acele cuști reprezintă o adevărată tortură pentru animale. Aceștia stau numai pe beton, un sol nespecific pentru locurilor de unde provin. Stau tot timpul în umezeală, pentru că se spală cu furtunul pe jos. Sunt afectate de tot felul de boli, de reumatisme”, a mai spus Kuki Bărbuceanu.

Tranchilizarea
și transportul leoaicelor

Pentru transferul animalelor s-au folosit proceduri standard. Medicul veterinar de la Vier Pfoten a adminsitrat pentru început un tranchilizant, apoi o injecție pentru a adormi animalul.

Tranchilizarea se face de la distanță, cu săgeată. După zece minute, primesc un sedativ să adoarmă de tot. Apoi sunt microcipați, deparazitați, vaccinați, i se fac analize, iar apoi sunt transferați în cuști. Aici primesc o nouă injecție care în câteva minute le trezește”, a explicat Ovidiu Roșu, care a repetat de patru ori procedura.

Leoaicele vor ajunge în jurul orei 12.00, cu camionul, la Zurich, de unde, urmează să fie transferați cu avionul la Johannesburg. De aici mai au de străbătut 300 de kilometri până la rezervația Lionsrock, care se află în estul provinciei Free State din Africa de Sud.

Ultima zi după gratii a leoaicelor de la Timişoara. Peste două zile vor fi libere în Africa GALERIE FOTO

Lionsrock-rezervația felinelor mari

În rezervația Lionsrock înființată de Vier Pfoten în Africa de Sud, pe un suprafață de 1.400 de hectare, și-au găsit cămin până acum peste 60 de lei, leoparzi, tigri, caracali și gheparzi salvați de pe urma exploatării lor în circuri sau grădini zoo. Toate au fost scoase din viața mizeră, afectata de diverse forme de cruzime și chinuitoare de trai.

Vier Pfoten le-a îmbunătățit condițiile de viață, amenajându-le un loc care să corespundă necesității speciei lor. „Cele mai multe animale, 28 de lei și un tigru, provin din România, unde erau ținute în condiții mizere, în circuri sau grădini zoo, dar și în captivitate privată”, a mai spus Kuki Bărbuceanu.

Vier Pfoten a transferat la Lionsrock lei de la grădini zoo de la Brașov (3), Brăila (9), Piatra Neamț (1), Tecuci (3), Slatina (3), Ploiești (1), alți opt aflați în captivitate în Brașov (4), București (1), Urziceni (1), Craiova (1) și Tecuci (1), precum și un tigru de la grădina zoo din Hunedoara.
 






Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite