FOTO VIDEO Prima ninsoare din 2019. Timişoara a îmbrăcat din nou haine albe. Ce spun meteorologii că ne aşteaptă zilele următoare
0Ziua de sâmbătă, 5 ianuarie, a adus din nou zăpadă multă în Banat. Timişoara a fost acoperită de un strat gros de zăpadă.
GALERIE FOTO
După ninsorile de la mijlocul lunii decembrie, care au lăsat numeroase localităţi din Banat fără curent şi căldură, zilele din preajma Crăciunului şi Revelionului au fost lipsite de griji din punct de vedere al condiţiilor meteo.
De anul nou, în Timişoara s-au înregistrat şi 5 grade Celsius. Meteorologii au avertizat însă că în primele zile din 2019 vom mai avea parte de zăpadă.
Prognozele meteo s-au adeverit. Temperaturile au coborât sub -4 grade pe timpul zilei şi -8 grade Celius pe timpul nopţii, iar sâmbătă la amiază a început din nou să ningă.
Autorităţile locale încă nu au reuşit să îndepărteze peste tot în oraş grămezile de zăpadă, adunate din decembrie, că oraşul a fost din nou acoperit de omăt.
Continuă să fulgulească şi la aceasă oră de seară. Pe drumurile din Timişoara se circulă în condiţii de iarnă. Şoferii trebuie să fie atenţi pentru că drumurile nu sunt curăţate, utilajele primăriei nu şi-au făcut încă apariţia pe străzi. Dar după experienţa din decembrie, ţinând cont şi de probleme existente cu firmele de deszăpezire, timişorenii nu se mai aşteaptă la minuni.
Conform www.accuweather.com, duminică vom mai avea câteva avererse de ninsoare (cu temperatură care variază între -3 şi 3 grade Celsius.
Pe săptămâna viitoare se anunţă din nou foarte frig, cu până la -10 grade Celius noaptea şi cu temperaturi între de -4 şi 0 grade pe timpul zilei, cu noi ninsori preconizate pentru marţi, miercuri şi joi.