FOTO Un mehedinţean a fost prins distrugând coşurile de gunoi şi băncile în Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali au prins un tânăr care se răfuia cu coşurile de gunoi şi băncile din Parcul Ion Creangă. Tânărul din Drobeta Turnu Severin, care a deteriorat mobilierul stradal, a fost predat poliţiştilor de la Secţia 1 care au demarat ercetările pentru distrugere.

Poliţiştii locali din Timişoara aflaţi în patrulare în zona Parcului Ion Creangă au observat în jurul orei 04.30, un tânăr care a lovit şi distrus coşul de gunoi stradal amplasat la intrarea în parc.

În urma legitimării s-a stabilit că se numeşte B. Nelu, de 31 de ani, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin. De altfel, începând de la parcul din spatele clădirii Poştei, acesta a lovit şi deteriorat mai multe coşuri de gunoi precum şi alte obiecte de mobilier stradal până în momentul în care a fost observat de poliţiştii locali.

Tânărul a fost predat poliţiştilor de la Secţia 1 care au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite