FOTO Mare sărbătoare şvăbească la Săcălaz. 250 de ani de la colonizarea localităţii cu germani. "Tinerii nu ştiu româneşte dar sunt fascinaţi de Banat"

FOTO Mare sărbătoare şvăbească la Săcălaz. 250 de ani de la colonizarea localităţii cu germani.

Sărbătoare la Săcălaz FOTO Ştefan Both/Zoltan Pazmany

Peste 300 de şvabi din Germania au venit cu autocare şi cu maşini mici la sărăbătoarea de la Săcălaz, prilejuită de aniversarea a 250 de ani de la colonizarea comunei cu germani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mare sărbătoare la Săcălaz. Peste 300 de şvabi bănăţeni au încins un kirvei ca în vremurile bune ale comunei. Fii satului s-au întors pe meleagurile natale pentru a participa la sărbătoarea a 250 de ani de la colonizarea Săcălazului (Sackelhausen, Szakálháza) cu etnici germani. 
 
Evenimentul a fost organizat de Organizaţia Săcălăzenilor de la Reutlingen şi Asociaţia Şvabilor Bănăţeni din München. Cazul şvabilor de la Săcălaz este unul aparte, aproape toţi cei emigraţi în Germania au ajuns la Reutlingen (regiunea Baden-Württemberg). 

Preledintele “heimatului” săcălăzenilor de la Reutlingen, Therezia Cristine Neu, care a plecat din România în 1982, susţine că nu se aştepta să vină atâta lume în această excursie.

“Iniţial s-au înscris 150 de persoane. Dar numărul lor ne-a surprins şi pe noi. A venit şi un grup de dans popular şvăbesc din Reutlingen şi fanfara din Reutlingen. Oamenii revin cu plăcere în locurile unde şi-au trăit o etapă din viaţă. Este un sentiment ce nu se poate descrie în cuvinte”, a spus Therezia Cristine Neu.
 
După parada portului popular şi slujba de la Biserica Catolică, şvabii au dezvelit două plăci memoriale pentru criticul de artă Egidius Haupt şi Ernst Kannengießer, cel care a scris prima monografie a Săcălazului, în 1925. De asemenea, a fost inaugurare monument al germanilor din Săcălaz, realizat în totatlitate din banii Primăriei. 


La Săcălaz a venit şi Peter Leber, Asociaţia Şvabilor Bănăţeni din München. „Partea interesantă a asociaţiei este că în jur de 50 la sută din membri sunt născuţi deja în Germania. Unii nu au avut nicio legătură cu România, nu ştiu nici limba. Dar sunt interesaţi să afle despre rădăcinile familiei, de unde vin bunicii, părinţii. Sunt interesaţi de tradiţiile şvabilor bănăţeni, de port, de muzică, de dans. Aceştia se întâlnesc aproape săptămânal, apoi de trei-patru ori se duc la diferite evenimente şi tabere”, a declarat Peter Leber (foto).


„Tinerii sunt fascinaţi de Banat”

Harald Schlapansky este preşedintele Asociaţiei de Tineret a Şvabilor Bănăţeni de la München. „Fiecare tânăr la 20 de ani devine intereat să afle mai multe despre trecutul familiei şi rădăcini. Acum, cu Facebook este şi mai uşor. Tinerii se organizează în grupuri, e o platformă care îi ajută. Ei fac şi excursii în România. Sunt fascinaţi de Banat, de tradiţiile şvăbeşti. Vrem să fie un pod între România şi Germania. Trebuie să îşi cunoască rădăcinile”, a spus Harald Schlapansky, originar din Bacova. 
 
El a plecat din România în 1990, pe când avea 17 ani. „Am plecat imediat după revoluţie pentru că actele erau deja depuse în 1989. Cred că revoluţia a venit prea târziu în România. Dacă se întâmpla în 1985-1986-1987, ar mai fi rămas mulţi germani în România. Din păcate, după revoluţie a urmat şi o perioadă post-comunistă, cu mineriadele care au i-a făcut pe mulţi să plece”, a mai afirmat Schlapansky. (foto)

 
Şvabii au vizitat cimitirul din Săcălaz, aproape fiecare dintre ei având pe cineva îngropat acolo. Seara, germanii au petrecut de kirwe la Casa de Cultură. 
 
Contemporan cu şvabii săcălăzeni
 
Ghiţă Blejuşcă, de la revista Foaia Săcălazului, a participat şi la aniversarea celor 200 de ani de la venirea germanilor. "Era o zi superbă a anului 1965, când etnici germani îşi serbeau aniversarea celor 200 de ani de la venirea pe aceste pământuri ale Săcălazului. În centru se construise o tribună, unde au luat loc personalităţile comunei şi ale regiunii Banat. Prin faţa acestora şi a noastră, a săcălăzenilor, au defilat urmaşii celor care au venit aici, începând cu anul 1765. Pentru mine a fost ceva inedit, să văd portul popular al şvabilor, atât de diferit faţă de portul nostru românesc, să văd fanfara a căror cântece răsunau şi nu în ultimul rând defilarea căruţelor care transportau bărbaţi şi femei, semnificând mementele venirii lor cu două sute de ani în urmă", a povestit Ghiţă Blejuşcă.. 
 
Istoria colonizării cu germani
 
Localitatea Săcălaz se află la zece kilometri de Timişoara, pe DN 59 ce duce spre Jimbolia. Într-o hartă a Banatului din anul 1761 satul Săcălaz figurează în districtul Timişoarei ca sat românesc, cu o populaţie de rit ortodox.
 
În 15 februarie 1763 împărăteasa Maria Terezia emite o lege prin care se reiau colonizările făcute în Banat de către tatăl ei, Carol al VI-lea, între anii 1722-1737. Printre localităţile ce urmau a fi colonizate cu etnici germani a figurat şi Săcălazul.  Cu doi ani mai târziu, la 14 iulie 1765, se emite o altă patentă care prevedea metodologia de aplicare. Printre altele, se specifica fără echivoc: „Satele din sudul Ungariei, din Banat, care sunt o piedică în calea colonizării germane, trebuiesc dislocate în alte regiuni”.  
 
Aşa se face românii săcălăzeni au fost strămutaţi înspre vestul Banatului, către Becicherecul Mare (Zrenianinul de azi), la Toracul Mare.

 
Sub directa îndrumare a inginerului timişorean Johan Zacharias Sax şi a consilierului imperial Plasch s-au construit 300 de case. Primii 17 colonişti germani au venit în anul 1765, iar apoi 266 de persoane  sosesc în anul 1766. În anii următori au mai venit colonişti dar în număr mult mai mic.

Fiecare stradă avea dialect propriu
 
Coloniştii veniţi în Săcălaz proveneau din vestul şi sud-vestul fostului imperiu romano-german: din Ducatul Luxemburg au venit cei care s-au stabilit în strada I din Săcălaz, din regiunea Lorena cei stabiliţi în strada a II-a, din zona Mainzului cei din strada a III-a, din regiunea Pădurii Negre cei din strada a VII-a sau din arhiepiscopia Trier cei din străzile a IV-a, a V-a şi a VI-a. 
 
Erau oameni simpli, săraci, dar foarte harnici, pricepuţi şi ordonaţi. După colonizare fiecare stradă din Săcălaz avea un dialect propriu şi de aceea comunicarea între colonişti a fost la început foarte dificilă. 
 
Au avut de înfruntat încă de la început foarte multe necazuri. Din cauza proastei calităi a apei de băut şi a ţinutului mlăştinos din zonă, boli ca dezinteria, malaria sau febra tifoidă au făcut ravagii.  


Principalele ocupaţii din viaţa coloniştilor germani au fost agricultura şi meşteşugurile. Cultura cerealelor, creşterea animalelor şi legumicultura au fost activităţile de căpătâi ale acestora. 
 
Scutiri de impozite pe şase ani
 
La venirea lor în Săcălaz, coloniştii germani au primit pentru fiecare familie câte 24 de jugăre de pământ arabil şi 6 jugăre de păşune. În anul 1771 aceste suprafeţe se măresc cu câte un jugăr de pământ pentru casă şi grădină. Ca să poată lucra pământul, la început ei au primit gratuit şi unelte, seminţe, cai, vaci etc.  
 
După o perioadă de 6 ani de scutire de impozite, valoarea acestor bunuri a fost recuperată de către stat. Impozitele date de către ţărani constau în cereale, miere de albine, vin, ulei şi bani.
 
Primul edificiu important pentru întreaga comunitate a fost construit în anul 1772 şi este Biserica romano-catolică. Tot în acest an s-a stabilit şi locul de amplasare al cimitirului romano-catolic.
 
În anul 1868, Săcălaz număra 3.000 de persoane, în anul 1869 existau 470 de case, iar în anul 1910 numărul acestora a ajuns la 678. 
 
102 unităţi industriale în 1910
 
În anul 1910 în Săcălaz funcţionau 102 unităţi industriale în care lucrau fierari, tâmplari, croitori, maşinişti, pantofari, măcelari, morari, zidari şi frizeri. Tot în această perioadă s-a construit şi a funcţionat o fabrică de ţiglă şi cărămidă în care se produceau în anul 1920 un milion de cărămizi şi şaizeci de mii de ţigle fălţuite. S-a dezvoltat şi industria casnică practicată, se confecţionau rogojini din papură, pălării cu boruri mari din paie, coşuri de nuiele sau coşuri din pănuşi de porumb. Femeile se ocupau şi cu prelucratul şi ţesutul cânepii. 
 
Săcălăzenii au plătit un ”tribut” foarte dureros în primul Război Mondial: 101 morţi, 15 dispăruţi, 14 persoane decedate după întoarcerea de pe front ca urmare a bolilor şi a rănilor contractate acolo.

Conform statisticilor, în anul 1944 în Săcălaz s-a produs cea mai mare cantitate de cereale, un loc de frunte între localităţile din jurul Timişoarei ocupându-l Săcălazul şi la numărul de animale crescute şi la producţia acestora. Cel de al Doilea Război Mondial a produs mari distrugeri deoarece pe teritoriul Săcălazului s-au dat lupte grele între armatele germane şi româno-sovietice. Aproape două treimi din etnicii germani au părăsit Săcălazul refugiindu-se spre vest.

 
După anul 1945 unele familii de nemţi s-au reîntors în Săcălaz în care staţionau trupe sovietice şi în care o parte din casele lor erau ocupate de refugiaţi basarabeni şi macedonieni. 
 
Trupele sovietice au părăsit satul în anul 1958. În această perioadă vin în Săcălaz familii de ardeleni din zona Munţilor Apuseni, judeţele Alba şi Hunedoara, cu preponderenţă din Brad, Câmpeni şi Vaţa de Jos.
 
Şvabii au trăit la Săcălaz 230 de ani
 
Încă din anul 1945 şvabilor săcălăzeni li s-au confiscat pământurile, tractoarele şi celelalte unelte agricole. În anul 1948 începe colectivizarea agriculturii iar în anul 1950 ia fiinţă Întreprinderea Agricolă de Stat. 
Datorită dezvoltării sectorului legumicol atât în cadrul CAP-ului cât si în cadrul IAS-ului, în 1954 s-a construit în Săcălaz  de către Combinatul Siderurgic Hunedoara o fabrică de bulion, iar în anul 1956 o fermă pentru creşterea porcilor. În anul 1960 acestea au fost transferate în proprietatea IAS-ului. 


 
 
Cu timpul, pe teritoriul Săcălazului s-au înfiinţat o Staţiune de Mecanizare a Agriculturii, ferme pentru creşterea porcilor, care au culminat cu Complexul pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor, Comtim.
 
În anul 1970, din totalul populaţiei 1690 de persoane erau salariaţi. 
 
Etnicii germani au trăit pe aceste meleaguri peste 230 de ani. Până la revoluţie, mai toţi locuitorii germani au părăsit Săcălazul. 

Citeşte şi:

Fabuloasa poveste a regelui bănăţean din Insula Timor

EXCLUSIV FOTO Neamul lui Gigi Becali, în conflict sângeros cu şvabii bănăţeni din Săcălaz

FOTO Fabuloasa poveste a şvabilor: „Primului îi era hărăzită moartea, celui de-al doilea munca, celui de-al treilea pâinea”

Mărturiile şvabilor vânduţi de Ceauşescu Germaniei. Cât era şpaga cerută de securişti şi ce a făcut fostul dictator cu miliardele de mărci

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările