FOTO Locul unde oamenii vin pentru a muri. „Aici viaţa e pe zile“

FOTO Locul unde oamenii vin pentru a muri. „Aici viaţa e pe zile“

Casa Milostivirii Divine din Timişoara FOTO hospice-timisoara.org/Ş.Both

În Timişoara există un centru de îngrijiri paliative, unde îşi găsesc alinarea pacienţi cu boli extrem de grave, în ultimul stadiu.

„Casa Milostivirii Divine“ se află în Timişoara, pe strada Memorandului. Este un centru de îngrijiri paliative, unde îşi găsesc alinarea pacienţii cu boli avansate, în ultimul stadiu, care nu mai pot fi trataţi într-un spital, dar nici nu pot fi îngrijiţi acasă, de rude care nu au pregătire medicală.

Centrul este un proiect al Congregaţiei Fiicelor Sfântului Francisc de Assisi, realizat cu sprijinul Federaţiei Caritas a Diecezei Romano-Catolice Timişoara. Ordinul Fiicelor Sântului Francisc de Assisi se află pe teritoriul României de 110 ani, însă în timpul comunismului a fost desfiinţat.

„Noi am avut o casă aici, pentru surorile de la Ordin. În capătul grădinii avem mănăstirea noastră. După comunism, au mai trăit aici trei surori. S-au adunat apoi aici surorile din toată România. Am fost la un moment dat 14 surori. Suntem călugăriţe franciscane, avem generalat în Slovacia, dar congregaţia a fost înfiinţată în Budapesta. Când am venit aici au fost surori unguroaice, nemţoaice, apoi au venit din Slovacia, iar acum avem câteva şi din România. Înainte, noi am lucrat la cazuri similare la domiciliu. Am avut pacienţi neputicioşi, aveau nevoie de îngrijire permanentă, iar atunci s-a născut ideea să facem şi noi o casă unde să-i adunăm pe cei grav bolnavi. Am inaugurat acest centru în noiembrie 2006. Am fost primii din partea de vest a României“, a declarat sora Savia, care a venit la Timişoara din Slovacia.

 
Peste 900 de persoane pe an
 

De-a lungul anilor, prin „Casa Milostivirii Divine“ din Timişoara au trecut peste 10.000 de persoane. În medie cam 900 de pacienţi pe an. Există o echipă multidisciplinară formată din medici, psihologi şi surori, care poartă de grijă pacienţilor şi familiilor acestora. Rolul lor este să aline suferinţa fizică şi sufletească.

„Lucrăm cu Casa de Asigurare, pacienţii nu plătesc nimic. Ei vin pe bază de recomandare de la medici. Majoritatea lor sunt cu diagnostic de cancer. E o boală cronică incurabilă şi suferă. Avem terapia durerii, îi îngrijim, dăm perfuzii, medicamente. Avem doi medici. Punem accent şi pe indrumarea spirituală, avem contracte cu tot felul de religii. Suntem deschişi pentru toţi bolnavii, nu contează ce religie au. Şi avem şi psiholog, care se ocupă şi de familie, nu doar de pacient“, a afirmat sora Savia. Condiţiile de spitalizare de la „Casa Milostivirii Divine“ sunt de nivelul unui spital privat.

 
 
Un singur caz de vindecare în 13 ani
 

La „Casa Milostivirii Divine“ nu se pune accent pe vindecări miraculoase. Este locul unde oamenii de regulă se pregătesc să părăsească această lume. A fost un singur caz ieşit din comun. „Am avut un om care s-a vindecat, dar eu spun că a fost un diagnostic greşit. Poate şi o minune. A început să mănânce, să se simtă mai bine, a început să ceară ziare. Am solicitat să fie rediagnosticat. În urma noilor rezultate, nu s-a găsit cancerul. Prima dată, toate rezultatele arătau că are cancer la plămâni, în fază terminală“, povesteşte Savia.


 

Pacienţii sunt înconjuraţi cu multă delicateţe şi iubire la centrul călugăriţelor franciscane, care oferă suport emoţional şi prin rugăciuni. „De cele mai multe ori aparţinătorii suferă mai mult. Lor le este mai greu. Bolnavul ştie deja ce-l aşteaptă. Bolnavul nu numai că simte, dar corpul chiar vorbeşte. Vede că îi scade puterea, încet îşi dă seama unde e“, a explicat sora Savia.

 

Tot mai mulţi pacienţi ajung aici în fază terminală, la puţin timp după ce abia au aflat că au cancer. „M-a surprins şi pe mine că pacienţii pe care-i avem acum, cazurile noi, au fost diagnosticaţi recent. De exemplu avem pacienţi care au primit diagnosticul în lune februarie anul acesta. Iar acum sunt deja pe final. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Poate că suntem într-o perioadă cu forme de cancer mai agresive. Cam 80 la sută sunt cancere de plămâni“, a mai afirmat sora Savia.

 
 

Hospice-ul are o grădină frumos amenajată, unde unii bolnavii sunt scoşi cu cărucioare, iar alţii se plimbă singuri. În grădină există mai multe colţuri, foişoare, în care se pot retrage cu cei dragi. Există şi un loc numit grota cu Sfânta Maria, unde oamenii se pot ruga. Psihologul însoţeşte pacienţii şi familiile pe drumul bolii şi al suferinţei.

 
 

„E un altfel de psihologie aici. Te adeptezi pe necesităţile şi nevoile fiecărora în parte. Sunt cazuri în care vorbesc doar cu pacienţii, sunt situaţii în care nu pot comunica cu pacientul din cauza stadiilor de boală, atunci vorbesc cu aparţinătorii, dar sunt situaţii când sunt prezenţi şi pacienţii şi familia. Aici e situaţia e ideală. Pentru că de regulă este o problemă de comunicare. Familia nu prea ştie cum să comunice, pacientul încearcă să îşi protejeze familia cu ultimele puteri, iar atunci e suferinţă pe ambele direcţii. Încerc să spun că este în regulă să varse o lacrimă, pentru că uneori se feresc să facă asta. Familia vrea să spună neadevăruri, cum ar fi «totul o să fie bine». Ori pacientul ştie că nu are cum să fie, iar atunci se rupe comunicarea între ei“, a spus Manuela Furdi, psihologul centrului.  

 
 

„E greu să accepţi un astfel de diagnostic”

Şi acceptarea din partea pacientulului are diferite etape. „E foarte greu să accepţi la început un astfel de diagnostic, mai ales în situaţii în care boala este descoperită în stadiu final. Pacientul nu mai are timp de asimilare. Şi acceptarea asta necesită un timp. Urmează o perioadă destul de lungă în care se duc tot felul de negocieri, cu el însuşi, cu cei dragi. Apoi, dacă prognosticul este bun, şi partea emoţioanală merge într-o direcţie pozitivă. Dacă viaţa îţi îngăduie câţiva ani în care să te obişnuieşti cu boala şi cu ideea că la un moment dat va veni şi sfâşitul, există deja o acceptare“, a mai declarat Manuela Furdi.

 
 
„Perspectiva creştină modifică clar abordarea”
 
De ce le este frică oamenilor de moarte?! „Am întâlnit pacienţi care mi-au spus de la prima întâlnire, <mi-e frică de moarte>. Cred că e teama de durere. Durere fizică. Nu ştiu cum anume se moare, unii cred că moartea doare. Dar nu e aşa. Şi este suferinţa emoţională. Despărţirea de cei dragi. Există o întrebare ce va fi după, dacă există o viaţă viitoare. Perspectiva creştină modifică clar abordarea. La persoanele credincioase înţelegerea va fi altfel. Altfel e foarte greu să ajungi la acceptare doar cu partea raţională”, a concluzionat psihologul Manuela Furdi.  
 
 
Hospice-ul de la Timişoara este un loc în care oamenilor li se reaminteşte că „Viaţa e pe zile!” şi în care vor înţelege că „Nu putem adăuga zile vieţii, dar putem aduce mai multă viaţă în fiecare zi!”. 



Concert caritabil în grădină
 
Hospice-ul călugăriţelor este susţinut de Diaceza Romano-Catolică din Timişoara, dar primeşte sprijin şi din alte surse private, cât şi donaţii din ţară şi străinătate. Luni, în grădina spitalului a avut loc un concert caritabil susţinut de formaţia germană de folk Lightcap, care se află într-un turneu în Europa de Est. Trupa a ajuns la hospice cu ajutorul germanului Lucas Uhlig, care a lucrat cândva ca voluntar la hospice. 
 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările