FOTO Liberalii din Timişoara au sărbătorit 140 de ani de la înfiinţarea partidului şi 25 de ani de la reînfiinţarea filialei judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai vechi membri ai PNL Timiş au fost onoraţi cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal şi 25 de ani de la reînfiinţarea filialei judeţene.

Ceremonia a avut loc la Timişoara, în Parcul I.C. Brătianu, locul unde liberalii timişeni se reunesc la fiecare aniversare a liberalismului. Seniorii liberali s-au revăzut cu foştii colegi, de care au fost alături la finele anului 1989 şi apoi în primele luni ale lui 1990, când au pus bazele filialei timişene. 

“Sunt 140 de ani de care nu putem fi decât mândri, sunt 140 de ani în care Partidul Naţional Liberal a dus României unitate, modernizare, a adus României o poziţie privilegiată în Europa înainte de război, a adus României stabilitate, prosperitate, a fost partidul care a însemnat cel mai mult în istoria acestor 140 de ani ai ţării. Ne-am păstrat aceleaşi valori şi idealuri în cei 25 de ani. Pentru PNL Timiş este o dublă aniversare, sărbătorim şi cei 25 de ani de când PNL Timiş a fost  reinfiinţat după Revoluţie. Suntem în postura privilegiată de a fi cel mai apreciat partid din România, de a fi reuşit ca în noiembrie 2014 aceste valori şi idealuri ale PNL să fie reprezentate la cel mai înalt nivel prin alegeri, PNL reuşind pentru prima dată după Revoluţie să dea preşedintele României”, a spus copreşedintele PNL Timişoara Dan Diaconu.

De la eveniment a lipsit tocmai Nicolae Robu, primarul Timişoarei şi preşedintele PNL Timiş. Acesta se află plecat într-o vizită în Maroc. 

Atmosfera muzicală din parc a fost oferită de Enternainer Cvartet. Au primit Diplome de Onoare membrii fondatori ai filialei PNL Timiş drept recunoştinţă pentru contribuţia în promovarea principiilor liberale: Viorel Coifan, Ovidiu Virgil Drăgănescu, Cantemir Pîrva, Emilian Popovici, Sabin Poenar, Mihai Olariu, Delia şi Nicolae Barbu, Luminiţa Wallner Bărbulescu, Aneluţa şi Dumitru Dinulescu, Leonte Muntean, Gheorghe Dina, Radu Rotar, Romulus Gheran, Marius Marina, Graţiela şi Iosif Loiczli, Ion Rilă şi Petre Bălteanu. Acestora li se vor adăuga şi alţi liberali care au devenit şi au rămas membri ai acestui partid din 1990 până azi şi care vor primi distincţiile în perioada următoare.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite