FOTO Ford-uri fabricate în România interbelică, la uzina din Bucureşti, salvate de la dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 1936, a fost inaugurată la Bucureşti fabrica de maşini Ford România S.A.R. Povestea uzinei Ford s-a incheiat la 11 iunie 1948, odată cu Legea Nationalizării.

GALERIE FOTO
Timp de patru ani, între 1936-1940, de pe liniile de montaj au ieşit maşini şi camioane cu motoare cu patru cilindri în linie şi opt în V destinate pieţelor româneşti, iugoslave şi bulgare. Toate autoturismele erau în versiune de caroserie limuzină cu patru uşi, versiuni de echipare Standard şi De Luxe.

Spre deosebire de Franţa, unde există în stare perfectă de funcţionare peste 2.000 de Ford-uri V8 franţuzeşti (Matford fabricate în aceeaşi perioadă ca şi în România, respectiv între anii 1936 şi 1940), în ţara noastră există cel mult 15 epave, din informaţiile pe care le deţine Vlad Capotescu, fostul preşedinte Retromobil pe zona de Vest.

Trei dintre modelele Ford V8, fabricate la Uzina de Montaj Ford Romana S.A.R din Bucureşti, în anul 1938, vor fi salvate de un colecţionar din Oradea. 
 

„Un model Ford V8 se află la  Muzeul Automobilului Românesc din Câmpulung Muscel, două au fost identificate la Bucureşti, câte unul la Roşiori de Vede, Braşov şi în Timişoara. Toate sunt în stare proastă, fie în conservare, fie dezmembrate sau în proces de restaurare nefinalizat. Şi probabil mai sunt câteva zeci în Europa de Vest, exportate după 1990”, afirmă Vlad Capotescu, unul din colecţionarii de maşini retro din Timişoara.

image

Capotescu face un apel celor care zăresc asemenea epave abandonate. „Dacă aveţi cunoştinţă despre existenţa vreunui Ford V8 fabricat între anii 1936-1940, vă rog să mă anuntaţi, orice piesă fiind bună în procesul de restaurare ce va demara curând, la Oradea”, a anunţat Capotescu. 

image
image
image


 

image

Povestea fabricii Ford România S.A.R. s-a incheiat la 11 iunie 1948, odată cu Legea Nationalizării.

image


 

image
image
image


 

Citiţi şi:
 

Ce s-a ales de vechiul atelier de service pentru maşinile Ford din Timişoara interbelică

Maşinile fabricate în vestul României: Marta, prima de pe teritorul ţării, Malaxa, cea „furată“ de sovietici, şi „Lăstunul“ visat de Ceauşescu

Câte maşini erau înmatriculate în Timişoara în 1925. Peste o sută dintre ele erau marca Ford

EXCLUSIV Circula pe străzile Timişoarei după Al Doilea Război Mondial. Povestea celui mai bătrân autoturism din oraş

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite