FOTO Domeniul baronilor de Muranyi, transformat în obiectiv turistic. Colţ de rai la 25 de kilometri de Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Domeniile de la Murani, loc spectaculos nu departe de Timişoara FOTO Ş. Both
Domeniile de la Murani, loc spectaculos nu departe de Timişoara FOTO Ş. Both

În 1781, terenul a fost cumpărat, de la fiscul austriac, de către baronul Josif Kulterer, care după 18 ani primeşte titlul de nobil, luând numele de Murany. În vara acestui an, noii proprietari au deschis porţile acestui domeniu pentru public.

Murani este un sat din comuna Pişchia, aflat la 25 de kilometri de Timişoara, pe drumul spre Lipova. Este situat într-o vale a pârâului Ludabara şi este înconjurat de mici dealuri, cu o înăţime de aproximativ 30 metri de la nivelul mării.

Satul este la cinci kilometri din Pişchia, pe un drum lăturalnic, astfel că, în ciuda frumuseţii locului, nu era la îndemâna oamenilor să ajungă acolo. Acum însă există un motiv pentru a vizita Muraniul. Vechile domeni ale baronilor de Munany a ajuns pe mâinile unui antreprenor timişorean, care l-a transformat într-un loc de agrement şi de relaxare. 

GALERIE FOTO DIN MURANI
 

Dar să ne întoarcem un pic la istorie. 
 

În 1781, terenul a fost cumpărat, de la fiscul austriac, de către baronul Josif Kulterer, care după 18 ani primeşte titlul de nobil, luând numele de Murany. El a amenajat domeniul şi a ridicat conacul din centrul satului.
 

image

Conacul avea în partea dreptă o mică biserică Sursa arhivă 
 

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, moşia ajunge la urmaşii baronului de Murany. Se împarte în două părţi: prima este a lui Ignac Murany (primul prefect constituţional al judeţului timiş-Torontal), iar a doua jumătate îi aparţine lui fiicei baronului, Terezia Radanyi (născută Muranyi), care în 1848, îşi vine partea contelui Samuel Gyulay. În 1867, Ignac Muranyi lasă domeniul ca moştenire Elisabetei Muranyi, iar mai tâziu ajunge în proprietarea lui Gyula Manassy. 

Comuniştii au dărâmat biserica de lângă conac
 

În perioada interbelică, în 1928, domeniul a fost achiziţionat de deputatul Gheorghe Andraşiu, care a fost cândva şi primarul Timişoarei. 

Domeniile de la Murani


 

Domeniile de la Murani

Foto Ştefan Both

„Au venit apoi comuniştii şi au confiscat întreaga proprietate. Familia Andraşiu a trebuit să părăsească locaţia, comuniştii au dărâmat şi biserica existentă în proximitatea conacului. Pe locul bisericii a fost ridicat un paraclis de către urmaşi. Domeniul a fost transformat în sediu administrativ al Cooperativei Agricole. După revoluţie locuiau aici tot felul de chiriaşi. În urmă cu 12 ani, acesta a fost restituit urmaşilor acestuia, Doina Lagia-Andraşiu, fiica fostului deputat, şi renovat. Ulterior, ea a decedat şi a rămas în proprietatea nepoatei, care trăieşte în Franţa. Noi, prin intermediul unei investiţii private şi al unui credit bancar am achiziţionat propritatea“, a declarat Sorin Prada, antreprenor şi profesor universitar la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Timişoara, noul proprietar al Domeniilor Murani.

Domeniile de la Murani


 

“Nu este un model de business care să fie amortizabilă într-un termen foarte scurt”
 

Acesta a gândit să transfere locul într-un centru de agrement, destinat familiilor şi copiilor. După doi ani de zile de amenajare, porţile Domeniilor Murani au fost deschise pentru public.
 

“Am găsit un loc aflat în paragină, cu vegetaţie abundentă, sălbatică, de doi metri. Mai bine de un an de zile a trebuit să defrişăm. Abia după un an de zile, într-un colţ al proprietăţii, am descoperit exemplarul deosebit de Ginkgo Biloba. Suntem la începutul unui lung drum care presupune eforturi financiare mari. Nu este un model de business care să fie amortizabilă într-un termen foarte scurt, are o componentă afectivă mai mare. După doi ani de eforturi, în aceste vremuri tulburi, am reuşit să deschidem pentru vizitatori, cu o parte din proiectul nostru. Un loc de joacă în aer liber pentru copii de toate vârstele, de asemenea am dorit o mică fermă demonstrativă, în care avem animăluţe drăgălaşe, ponei, căpriţe pitice, iepuraşi, păsări, fazani, păuni, bibilici, porumbei, lebede, raţe, mandarine etc. Am încercat să creeam câteva poveşti cu caracter educativ în jurul lor”, a mai spus Sorin Prada. 

Domeniile de la Murani

Foto Ştefan Both 

Există un parc de aventură cu un grad de dificultate redus, un traseu prin pădure, există un heleşteu, o livadă de pomi fructiferi, un platan secular, o poeniţă a castanilor, pini falnici, nuci bătrâni, dar şi cel mai mare arbore de Sequoia din vestul României. Există un izvor cu apă potabilă, iar domeniul este străbătătut de pârâul Ludabara. 

Se va restaura şi conacul

Conacul, înălţat pe două nivele, a fost situat în centrul unui minunat parc dendrologic ce se întindea pe o suprafaţă de şapte hectare, unele specii de arbori reuşind să se păstreze până în prezent. 
 

“Conacul are două niveluri, e construit din cărămidă. Un nivel de demisol înalt, care reprezenta bucătăria şi locuinţa servitorilor. Nivelul de sus are intrare separată. Întâlnim un cerdac frumos, în total sunt nouă încăperi. Aici includem şi sălile de aşteptare, livingul. Noi dorim să restaurăm conacul şi să avem la nivelul de jos o cramă, un restaurant de lux, iar în partea de sus va fi un spaţiu pentru evenimente mai deosebite, cu până în o sută de persoane. Din punct de vedere stzructural stă bine, am consolidat tot ce trebuia, pentru că ploua înauntru. Este în curs de elaborare fişa monumentului, ulterior vom face proiectul tehnic şi să-l valorificăm”, a mai declarat Sorin Prada.

Două tramvaie salvate de la fier vechi
 

În domeniu au fost aduse două tramvaie vechi care au circulat pe străzile din Timişoara. Societatea de Transport Public a decis casarea vechilor garnituri, iar cele două au fost salvate practic de de la tăiere.

Domeniile de la Murani

Foto Ştefan Both 

„Am achiziţionat aceste două tramvaie care ar fi ajuns la fier vechi. A fost o provocare nu ca preţ, ci transportul lor. A costat mai mult decât achiziţia. Le-am dorit ca parte a unui proiect cultural. Iniţial am fi dorit să le amplasăm în Timişoara, dar nu am găsit un amplasment şi condiţiile financiare să susţinem un proiect. Le-am poziţionat aici şi încercăm să facem un concurs de idei pentru valorificarea interiorului celor două tramvaie. În momentul acesta rolul lor este unul decorativ”, a explicat Prada.

Mai există şi un autobuz britanic etajat, care a fost transformat în loc de joacă indoor. Momentan, din cauza restricţiilor pentru răspândirea coronavirusului, este închis. Nu există tarif de intrare pe domeniul Murani.

Domeniile de la Murani


Foto Ştefan Both

Restaurant şi piaţă volantă
 

Anelexele gospădiri, grajdurile au fost restaurate şi amenajate ca restaurant şi zonă de birouri. Restaurantul funcţionează după tipicul unui brand iniţiat de Sorin Prada, şi care este prezentă în Iulius Mall şi Shopping Center Bega din Timişoara, cât şi în Centrul de afaceri Brătianu. Deocamdată servirea se face doar pe terasă.

Proprietarii urmează să deschidă şi o mică piaţă volantă, în urma câştigării unei finanţări pe fonduri europene, pe domeniul social. Localnicii vor putea să îşi vândă produsele (brânzeturi, fructe, legume, produse apicole etc.) într-un spaţiu amenajat la intrarea în Domeniul Murani.  

Domeniile de la Murani

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Castelul Konopi de pe Valea Mureşului va fi transformat în complex hotelier şi centru cultural. „Lumea va intra în secolul XIX-lea” 

Conacul nobiliar „Nikolici“ de la Rudna a fost scos la vânzare. 550.000 de euro pentru o viaţă ca-n poveşti FOTO



 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite