FOTO Controversatul monument austriac din cimitirul Eroilor păzeşte o groapă comună a habsburgilor care a dispărut sub ochii autorităţilor

FOTO Controversatul monument austriac din cimitirul Eroilor păzeşte o groapă comună a habsburgilor care a dispărut sub ochii autorităţilor

Reprezentanţii UDMR din Timişoara au cerut o întrevedere primarului Nicolae Robu, pentru a-i prezenta argumentele pentru care nu sunt de acord cu scoaterea într-o piaţă publică a monumentului din cimitirul Eroilor din Calea Lipovei

Ştiri pe aceeaşi temă

Dezbaterile legate de amplasarea monumentului Fidelităţii în Piaţa Bălcescu au intrat într-o nouă fază. 

Halasz Ferenc, preşedintele UDMR Timiş, a prezentat primarului Nicolae Robu două motive majore pentru care statuia trebuie să rămână în locul unde se află din anul 1936.
 
„Casa de Habsburg a reprezentat absolutismul şi tot ce era conservator, în timp ce revoluţionarii maghiari au reprezentat progresul şi liberalismul. Prima dată a câştigat absolutismul din care a avut de suferit şi poporul român. Cei care erau de partea revoluţiei maghiare, Eftimie Murgu şi Nicolae Bălcescu, au avut de suferit”, a declarat Halsz Ferenc.
 
În 1849, Eftimie Murgu a fost condamnat la moarte, însă pedeapsa a fost comutată până la urmă la patru ani de închisoare. Nicolae Bălcescu, care semnat cu Kossuth Lajos acordul de pacificare între maghiari şi români, a fost exilat din Imperiul Austriac.
 
„Acest mesaj nu s-a schimbat nici în 2013. Este inoportună mutarea monumentului în spaţiul public în Timişoara, un oraş care se laudă că a fost primul oraş liber, în 1989. Un oraş care se mândreşte cu multiculturalismul şi multietnicitatea lui. Vizavi de aceste valori nu putem face abstracţie indiferent cât timp a trecut. Monumentul austriac reprezenta fidelitatea faţă de un regim în care toţi au avut de suferit, indiferent de naţionalitate”, a mai spus Halasz.

Cum a dispărut groapa comună a habsburgilor?!
 
Al doilea motiv pentru care cei de la UDMR spun că statuia trebuie să rămână în cimitir este legat de raţiunea pentru care a fost mutată statuia în acel loc.  
 
„Acolo a existat o groapă comună a soldaţilor austrieci care au apărat cetatea Timişoara. Acel loc a fost împrejmuit cu ţevi de tun şi lanţuri. Lângă acea groapă comună a fost pusă statuia. După 1990, datorită administraţiei cimitirelor şi din lipsa de reacţie a administraţiei locale, această groapă comună a dispărut. Mormitele noi ajung până la monumentul Fidelităţii. Singurul lucru care mai aminteşte astăzi că acolo s-a aflat groapa comuna a habsburgilor este acest monument. În primul rând este ilegal ce s-a întâmplat cu distrugerea gropii comune a habsburgilor. Nu avem nimic împotriva ca statuia să fie restaurată, dar locul ei este acolo unde este acum”, a mai declarat Halasz Ferenc.


 
Această informaţie nu era cunoscută de Nicolae Robu, care pare însă decis să îşi ducă planul la bun sfârşit şi să scoată statuia în noul sens giratoriu din Piaţa Bălcescu. Primarul susţine că nu este interesat decât de valoarea artistică a monumentului şi nu doreşte să i se atribuie conotaţii etnice.
 
"Sondajul pe Facebook nu va fi relevant"

În locul monumentului Fidelităţii, UDMR va face o altă propunere lui Nicolae Robu. Una dintre variante ar putea fi coloana Sfintei Ecaterina, care se află tot în cimitirul din Calea Lipovei, unde a fost exilată în 1961.
 
„Nici din punct de vedere estetic nu este o variantă fericită locaţia din Piaţa Bălcescu. Monumentul baroc este prea înalt, în timp ce biserica este neogotică. Una din ele va avea de pierdut. Se va eclipsa. Primarul doreşte să facă o dezbatere publică, dar din punctul meu de vedere, în acest caz, rezultatul de pe Facebook nu este relevant. Ştim cum se va vota. Este vorba de un monument controversat.
 
El a fost controversat în 1853, când a fost montat şi continuă să fie şi astăzi. Un monument nu are doar valoare estetică. Este amplasat să amintească de un anumit moment din istorie. Nu putem face abstracţie de istorie.

 
Nici monumentele de la Revoluţia din 1989 nu sunt toate de o valoare artistică însemnată. Dar ele reprezintă un moment important şi trebuie respectat. Nu cred că dacă mâine se găseşte o statuie a lui Ceauşescu, care are o valoare artistică deosebită, trebuie să fie scoasă într-o piaţă publică din Timişoara”, a mai spus Halasz Ferenc.

Citiţi şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: