UPDATE / VIDEO Cazul Bodnariu din Norvegia. Sute de timişoreni au manifestat în faţa Prefecturii Timiş: „Dacă statul vrea copii, să şi-i facă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest de susţinere a familiei Bodnariu în faţa Prefecturii Timiş FOTO Facebook
Protest de susţinere a familiei Bodnariu în faţa Prefecturii Timiş FOTO Facebook

Mii de români din diaspora s-au solidatizat cu familia Bodnariu din Norvegia, rămasă fără cei cinci copii luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia. Vineri au fost organizate mai multe acţiuni de protest în diaspora, cele mai multe persoane participând la acţiunile din Londra, Roma, Washington şi Dublin.

UPDATE Timişoreinii s-au solidarizat cu familia din Norvegia rămasă fără cei cinci copii luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia Barnevernet. La ora 11.00, în faţa Prefecturii Timiş erau strâns sute de persoane. Potrivit organizatorilor, cei prezenţi la protest au semnat pentru susţinerea familiei Bodnariu, adunându-se 1.054 de semnături. În cadrul manifestaţiei, pastorul timişorean Samuel Tuţac a atras atenţia că legislaţia din România în privinţa Protecţiei Copilului nu este departe de cea norvegiană, diferenţa fiind că nu se aplică. Tuţac a făcut rererire şi la declaraţia şefei de la Protecţia Copilului Timiş, Emilia Milutinovici, care a declarat că „în general, părinţii socotesc că copiii sunt proprietatea lor, dar nu este aşa”. „Dacă statul vrea copii, să şi-i facă”, a spus pastorul Tuţac, la protestul din faţa Prefecturii Timiş.



Acţiunile de protest împotriva sistemului de Protecţie a Copilului din Norvegia organizate vineri, în Europa şi America, au strâns aproximativ 3.000 de persoane. Potrivit organizatorilor, la acţiunea de la Londra, organizată în faţa Ambasadei Norvegiei au participat aproximativ peste 1.350 de persoane. Potrivit martorilor care au participat la eveniment, ambasada a fost închisă şi steagul a fost coborât de pe frontispiciu. Un număr mare de participanţi a adunat şi acţiunea de la Roma, acolo unde organizatorii spun că au fost 1.200 de persoane.

Protestul organizat vineri la Ambasada Norvegiei din Dublin (Irlanda) a strâns câteva sute de participanţi, iar acţiunea de la Barcelona (Spania) şi Copenhaga (Danemarca) a adunat aproximativ 200 de participanţi. O acţiune importantă a avut loc la Ambasada Norvegiei din Washington DC. Aici au participat, potrivit semnăturilor de susţinere a familiei Bodnariu, strânse la faţa locului, 823 de persoane. Numărul a fost sensibil mai mare, unii dintre participanţi semnând declaraţiile de susţinere înainte de eveniment.

Cu ocazia protestului din Washington, susţinătorii familiei Bodnariu le-au înmânat oficialilor norvegieni de la Washington şi lista cu semnăturile de susţinere a familiei rămase fără cei cinci copii luai de autorităţi. Protestele de susţinere a familiei Bodnariu continuă sâmbătă cu acţiuni în Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti şi Constanţa.

Protest de susţinere a familiei Bodnariu Timişoara FOTO Facebook


Protest de susţinere a familiei Bodnariu din Londra FOTO Facebook


Protest de susţinere a familiei Bodnariu - Dublin FOTO Facebook


Protest de susţinere a familiei Bodnariu Barcelona - Foto Facebook


Protest de susţinere a familiei Bodnariu Copenhaga FOTO Facebook

 

Protest Bodnariu RTimisoara
Proteste familia Bodnariu Londra
image
Proteste familia Bodnariu Barcelona
Proteste familia Bodnariu Copenhaga
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite