FOTO Cadouri din partea „huliganilor” pentru zeci de familii nevoiaşe din Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Suporterilor Timişoreni „Druckeria” continuă tradiţia Acţiunii de Crăciun, ajunsă deja la cea de-a patra ediţie. În acest an, microbiştii au plecat din Timişoara spre nord, sud, est şi vest, vizitând sate din patru zone diferite ale judeţului.

Aceiaşi oameni care au fost în multe situaţii catalogaţi drept „huligani” nu pun la suflet vorbele necunoscătorilor şi consumă periodic timp şi bani pentru a face un bine celor care au nevoie de asta.

Pentru ediţia din 2013, au fost vizate 14 sate ce aparţin de patru comune din zone geografice diferite ale judeţului: în nord - satele Alioş şi Remetea Mică (comuna Maşloc), în sud - satele Clopoldia, Ferendia şi Gherman (comuna Jamu Mare), în vest - satele Teremia Mică şi Nerău (comuna Teremia Mare), iar în est - satele Târgovişte, Bodo şi Fădimac (comuna Balinţ). În total, pe „desfăşurătorul” pus la punct împreună cu asistenţii sociali erau 80 de familii, de ajutor beneficiind peste 200 de copii.

Pachetele pregătite de Druckeria pentru fiecare familie conţineau alimente de bază (faina, zahar, ulei, etc), dar şi haine, dulciuri, tricouri cu Poli, postere si jucării pentru copii. Pachetele au fost transportate nu doar de microbişti, ci şi de sportivi  şi antrenori din Timişoara, de la echipele de fotbal, baschet, volei, handbal sau rugby. 

Hăinuţele şi jucăriile pentru copii au fost donate de timişoreni în ultima lună, la meciurile ASU Politehnica sau la evenimentul de rugby - fotbal -football tag organizat împreună cu rugbyştii campioni de la RCM Timişoara. Banii folosiţi pentru a cumpăra restul produselor din pachete au venit de asemenea din donaţii, de la microbişti din ţară sau din străinătate. În plus, jucătorii echipei de fotbal ASU Politehnicadin Liga a 4-a, împreună cu suporterii, chiar au donat sânge şi au cedat bonurile primite pentru cumpărarea alimentelor.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Eroii Revoluţiei de la Timişoara, comemoraţi de suporterii alb-violeţi şi în 2013

Acţiunea de Crăciun a suporterilor timişoreni vizează în acest an 14 sate din Timiş

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite