FOTO Balta din spatele blocurilor din cartierul Freidorf se transformă într-o zonă de agrement şi recreere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lacul din cartierul timişorean Freidorf este bucuria pescarilor, dar în acelaşi timp sursă de infecţie. De-a lungul anilor, locuitorii din zonă l-au transformat în groapă de gunoi.

Lacul de pe strada Lămâiţei din Timişoara este o rămăşiţă din bălţile de odinioară pe care s-au construit blocurile din cartierul Freidorf. A fost mult mai mare, însă s-a tot astupat. Intenţia era să nu rămână deloc apă, însă nu s-a găsit niciodată o soluţie pentru acest lucru, mai ales că este un lac adânc, în unele locuri ajungând şi la patru metri.
 

În tot cartierul, construit pe un teren mlăştinos, pânza freatică se află la un nivel foarte ridicat. Cu cât se astupă mai mult, cu atât intră mai multă apă în subsolurile blocurilor.   
 

Balta din Freidorf a fost botezată de locuitori "Balta Szabo", după numele fostului proprietar al terenului pe care s-a construit cartierul de blocuri, aflat la doi paşi de locul unde, în 1904, s-a născut Johnny Weissmuller, viitorul Tarzan.  


Pitorescul lac din spatele blocurilor a ajuns o veritabilă groapă de gunoi. Fundul lacului e plin de mizerie: s-au aruncat aragaze, cuptoare, maşini de spălat, fiare şi betoane, materiale de construcţii, cauciucuri şi alte deşeruri provenite de la vecini.

image


Reabilitarea şi ecologizarea lacului este în planul întocmit de primarul Nicolae Robu pentru 2015. Investiţia va costa peste două milioane de lei, banii provin din bugetul Consiliului Local. 

„Proiectul de reconstrucţie ecologică a bălţii de pe strada Lămâiţa din Freidorf se află în licitaţie la ora actuală, în fază finală, licitaţia electronică. Drept urmare, în primăvară vom putea să începem imediat lucrările, pentru că pâna atunci licitaţia va fi categoric încheiată”, a declarat Nicolae Robu.


Se vor reface aleile şi zonele verzi, se va îmbunătăţii calitatea apei prin filtrare şi se va amenaja un ponton. Va fi amenajată o zonă de agrement şi una de recreere şi odihnă cu şezlonguri şi bănci. Vor apărea diverse aparate pentru copii şi mobilier urban nou. Pe stâlpi vor fi montate corpuri de iluminat prevăzute cu celule fotovoltaice. Balta va fi populată cu peşti şi lebede.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite