Fostul ambasador român la Vatican nu crede în unirea cu Basarabia: „Nu avem o majoritate exprimată democratic de unionişti nici peste Prut şi nici dincoace"

Fostul ambasador român la Vatican nu crede în unirea cu Basarabia: „Nu avem o majoritate exprimată democratic de unionişti nici peste Prut şi nici dincoace

Teodor Baconschi

Teodor Baconschi, fostul ministru de externe al României în perioada 2009-2012, fost ambasador român la Vatican, şi-a lansat la Timişoara cea mai noua carte, „Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut)”. Întâlnirea cu timişorenii a avut loc la Biblioteca Centrală a Universităţii de Vest.

Ştiri pe aceeaşi temă

Teodor Baconschi a strâns în carte 40 de crochiuri, portrete ale unor personalităţi din România şi din restul lumii, cu care a avut privilegiul să se întâlnească. 

„Am lansat această carte în premieră, e caldă, vine din tipografie şi, aici la Timişoara, e prima apariţie publică împreună cu autorul ei. Multe dintre personalităţile din carte care mi-au influenţat cumva paşii, cărora le sunt în mare măsură recunoscător. Sunt exerciţii de admiraţie într-o lume a urii şi a relativismului. Are şi un rol terapeutic de igienă sufletească, pentru că dacă nu mai avem niciun model, nu mai admirăm pe nimeni, cât timp se mai află printre noi, ne dezumanizăm galopant. Şi nici nu mai dăm seama că acest fenomen se petrece. E o carte de amintiri şi de mărturisiri personale subiective legate de întâlnirea directă a celor evocaţi ”, a afirmat Baconschi.  

Dintre românii evocaţi de Baconschi se numără: Bartolomeu Anania, Patriarhul Teoctist, Emil Constantinescu, Regele Mihai I, Andrei Pleşu, Alexandru Paleologu, Traian Băsescu, Gabriel Liiceanu, Patriarhul Daniel sau Petre Ţuţea. 

„Dintre români, mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania rămâne un părinte spiritual, omul de care am fost cel mai apropiat”, a afirmat Baconschi.

În galeria figurilor internaţionale se află: Papa Ioan Paul II, M.S. Akihito, Benjamin Netanyahu, Hillary Clinton, Nikolas Sarkozy, Sergei Lavrov, Shimon Peres, Jose Barroso sau Nicolas Cage.

„Cel mai aproape de suflet mi-a rămas Michel Meslin, directorul meu de teză de la Paris, a fost profesorul, omul care s-a ocupat de mine în şantierul tezei doctorale. Dar în topul personalităţilor pe care le-am cunoscut este, fireşte, Papa Ioan Paul al II-lea. Mă bucur că a fost canonizat, pentru că am avut sentimentul că e un om care a marcat pozitiv istoria Occidentului şi a Europei eliberate de comunism. Mă bucur că am contribuit, oricât de modest, la acea venire a papei la noi, într-o ţară majoritar ortodoxă. Atunci s-a dat o binecuvântare a occidentului pentru parcrusul nostru spre U.E. şi NATO. Papa a avut un rost major în istoria noastră recentă. Cred că avem obligaţia morală de a sublinia acest lucru şi de a nu uita. Un diplomat la Vatican face mai multă cultură, dialog ecumenic, educaţie, tot ce ţine de patrimoniu şi tradiţie, decât tratate militare sau schimburi economice. Şi profilul unui ambasador pe lângă Sfântul Scaun trebuie să fie cumva mai ieşit din comun”, a mai declarat Baconschi.

Teodor Baconschi a fost întrebat ce părere are despre acţiunile celor care visează la unirea României cu Republica Moldova şi dacă ele ar putea avea succes.

Fostul diplomat s-a arătat sceptic.

„E un vast subiect. E imposibil de redus la câteva cuvinte. Micuţul stat vecin e un poligon de complexităţi geopolitice, un exemplu de păpuşi ruseşti telescopice îngrozitor de complicat. În plus, unirea de la 1918 s-a făcut pentru a se evita, la cererea guvernului deja autonom de la Chişinău, bolşevizarea şi căderea în anarhie a acelei noi, tinere republici autonome. Situaţia de azi e cu totul alta şi pentru noi şi pentru ei. Lăsând la o parte sentimentele, sunt nişte precondiţii ale unei ipotetice reuniri care trebuie bifate. 

1. O majoritate exprimată democratic de unionişti peste Prut. Nu avem. 

2. O majoritate democratic exprimată pro uniune dincoace de Prut, nu avem. Sondajele arată că susţinerea nu e totală nici aici. Plus modificările constituţionale din cele două state... 

3. Trebuie să avem acordul simultan al Federaţiei Ruse şi al partenerilor noştri. Singura spiritualizare a frontierelor s-a făcut prin extinderea europeană. Parteneriatul estic e decedat. 

4.Pe lista scurtă sine qua non e Transnistria. O soluţionare care să nu suporte în Uniunea Europeană încă un precedent cipriot, un conflict mai mult sau mai puţin îngheţat. 

În plus nu poate fi vorba de prezenţa militară rusească pe teritoriul nostru. 

Dacă cineva rezolvă aceste puncte, sunt gata să redevin şi eu sentimental, să fac declaraţii înflăcărate. 

Mai este şi situaţia economică. În 1990, PIB pe capita în România şi Moldova era similară. Acum s-a creat o prăpastie astfel încât miliardul jefuit din câteva bănci de oligarhia locală reprezenta 25 la sută din PIB-ul Moldovei. Chişinăul, cu peste un milion de locuitori, are un buget cât are Aradul”, a declarat Teodor Baconschi.  

La evenimentul de la Biblioteca Universităţii de Vest au mai vorbit scriitorul Mircea Mihăieş şi fostul ambasador român în Maroc şi Portugalia, Vasile Popovici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: