Fiul unui om de afaceri afgan, refugiat în Europa alături de soţia însărcinată. Înainte de a fugi din ţară, bărbatul a postat pe Facebook o poză cu o armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre zecile de mii de imigranţi care s-au refugiat în Europa este şi Del Aqha Wafa, alias Ali. Tânărul de 21 de ani spune că a plecat din Afganistan din cauza ameninţărilor la care era supus de talibani pentru contractele pe care tatăl său, cu afaceri în domeniul construcţiilor, le avea cu americanii. Profilul de Facebook al afganului arată că, înainte de a pleca în spre Europa, Ali avea o altfel de viaţă în ţara sa.

Pe Ali l-am găsit în gara din Szeged. Era dimineaţa. Autorităţile maghiare încă nu au intensificat controalele la vama cu Serbia, s-au organizat unele tabere de înregistrare, dar imigranţii erau liberi să circule. Aşa au ajuns în gara din Szeged câteva zeci de imigranţi, în special sirieni şi afgani. După o noapte petrecută în staţia de tramvai, refugiaţii aşteptau să plece spre Budapesta şi mai apoi spre Germania. Majoritatea tineri, unii chiar cu copii mici.

Dintre grupul de imigranţi s-a remarcat o tânără însărcinată. Cu o ţinută specifică, tânăra, despre care am aflat mai târziu că era afgană, vorbea foarte mult la telefon. Mi-a atras atenţia faptul că majoritatea refugiaţilor aveau telefoane „şmechere”. Unele erau chiar „expuse” în cortul de prim-ajutor, acolo unde voluntarii au pus la dispoziţie prize pentru încărcarea aparatelor. Printre smarphone-uri se găseau, însă, şi unele telefoane „de pe vremea lui Pazvante”.

Îmi doream să aflu atât de multe de la aceşti imigranţi, dar ei acceptau cu greu să vorbească. În mai puţin de o oră petrecută împreună, oamenii au început să se deshidă, să vorbească şi să îşi spună poveştile. Nu puteai decât să asculţi şi să iei de bun ce zic acei oameni. Singura variantă în care puteam afla ceva în plus, era să îl conving pe unul, din aceia cu telefoane „şmechere” să îmi arate nişte poze cu situaţia existentă în ţara din care provine.

Foarte reticent la început, Ali (21 de ani) a devenit foarte comunicativ. A povestit că este fiul unui om de afaceri din Herat, Afganistan, care avea o firmă în domeniul construcţiilor, iar din cauza contractelor de lucrări cu trupele NATO, talibanii i-au ameninţat familia, fiind nevoit să îşi ia soţia însărcinată în şase luni şi să plece. Când a ajuns în gara din Szeged, se împlineau deja două luni de când a plecat de acasă, iar sarcina soţiei sale ajunsese deja la opt luni. Nu ştia dacă o să fie tatăl unui băiat sau al unei fetiţe, dar şi-a exprimat dorinţa ca bebeluşul, că o fi băiat sau fată, să se nască în Germania. Surse militare care au participat la misiuni din Irak şi Afganistan au confirmat că trupele NATO din zonele de conflict au contracte de lucrări pentru diferite proiecte de infrastructură şi nu numai, susţinând că pentru astfel de lucrări concurenţa este acerbă.

refugiati foto dani dancea

Soţia lui Ali, vorbind la telefon în gara din Szeged FOTO Daniel Dancea

Pentru conformitatea declaraţiilor tânărului afgan, i-am cerut lui Ali mai multe poze din Afganistan, cu viaţa sa înainte să plece spre Europa. Mi-a arătat câteva pe telefon, apoi a intrat pe Facebook şi mi-a spus că acolo pot să văd mai multe. A fost momentul în care am devenit prieteni virtuali. Profilul de Facebook al tânărului scoate la iveală mai multe fotografii în care Ali pozează în diferite ipostaze. „Asta este la o nuntă. Aici e festivitatea de absolvire a unui prieten. Asta e camera mea”, spune Ali, care a părăsit Szegedul cu gândul la Germania.

image

Ali, în camera locuinţei sale din Herat, Afganistan FOTO Facebook


Ali (stânga), în Herat, la cursul de absolvire al unui prieten FOTO Facebook

M-am despărţit de Ali, cu speranţa că va avea un copil sănătos, dar şi cu gândul de a-i analiza profilul de Facebook pentru a încerca să îmi fac o imagine despre el. Profilul tânărului de pe reţeaua de socializare arată că în 26 august, când cel mai probabil traversa Serbia, în drumul său spre Germania, Ali şi-a modificat fotografia de copertă, în care apare stând pe iarbă verde, cel mai probabil în apropierea unei construcţii de pe un deal. În 4 august, tot când, conform declaraţiilor sale, era în drumul său spre Europa, Ali şi-a actualizat fotografia de profil. Apoi, ultimele activităţi ale tânărului de pe Facebook apar a fi realizate în luna aprilie a acestui an. Pe pagina de Facebook a tânărului mai apare, însă, o imagine în care Del Aqha Wafa ţine în mână o armă. Foarte probabil ajuns în Germania la această oră, Ali nu a mai putut fi contactat pentru a explica fotografia şi nici pentru a spune cum este să fie „neamţ”.  


Omul de afaceri afgan al cărui fiu s-a refugiat în Europa alături de soţia sa însărcinată din cauza ameninţărilor talibanilor FOTO Facebook 
 

image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite