Fiul milionarului Georgică Cornu, ofiţer la Crimă Organizată, a dat în judecată Poliţia Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Flavius Cornu, care lucrează la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate, a chemat în judecată Poliţia Română, considerându-se nedreptăţit la evaluările superiorilor.

Fiul milionarului Georgică Cornu, Flaviu, se luptă în instanţă cu Poliţia Română. În cererea de chemare în judecată, Cornu junior arată că ar fi trebuit să obţină calificative superioare în urma evaluărilor interne. „Mă consider profund nedreptăţit deoarece mi-a fost acordat calificativul <satisfăcător>, deşi toată activitatea mea în 2011 dovedeste că ar fi trebuit să mi se acorde un calificativ superior”, se aratî în plângerea lui Flavius Cornu, citează www.redesteptarea.ro. Flavius Cornu a prezentat ca şi argumente dosarele în care a lucrat.

Surse judiciare importante au dezvăluit că, fiind bine înfipt în cadrul BCCO Timişoara, Flavius Cornu ar fi dorit o funcţie importantă, care i-a atras şi duşmani printre şefii săi direcţi. Astfel, cu ocazia evaluării anuale, în care s-a analizat activitatea din perioada decembrie 2010 – noiembrie 2011, lui Cornu i s-au acordat calificative slabe, care îl împiedică să avanseze.

Poliţistul a încercat să rezolve problema pe cale administrativă, dar nu a primit câştig de cauză şi a mers în instanţă.

În momentul în care seful nemijlocit mi-a prezentat fisa de evaluare, concluziile şefului brigăzii erau deja scrise pentru acordarea calificativului, fără a-mi fi acordat dreptul la apărare, în sensul că mi s-a cerut să semnez fisa de evaluare. În cu totul altă manieră au fost evaluaţi ceilalţi colegi care au primit calificativul „bine", chiar dacă rezultatele lor nu erau superioare rezultatelor mele. Din spusele acestora a reieşit faptul că seful nemijlocit a discutat cu ei justificarea de către acesta a acordării fiecărui subpunct din fisa de evaluare si după ce acestia au fost de acord cu calificativul, fisa de evaluare a fost aprobată de comdandantul brigăzii. Contestaţia depusă de subsemnatul şi adresată IGPR a fost soluţionată fără a se efectua verificări suplimentare, respingerea fiind lipsită de o motivaţie reală, ce nu priveste în niciun fel temeinicia acuzelor ce mi-au fost aduse”, a arătat Flavius Cornu.

Flavius Cornu lucrează la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş din 2005. Mai întâi la Serviciul Poliţiei Rutiere, Serviciul Cercetări Penale. În cursul anului 2006 a fost transferat la Secţia 4 de Poliţie Timişoara, Compartimentul Cercetări Penale, iar din 2008 este ofiţer în cadrul Biroului de Crimă Organizată Timişoara, lucrând la Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în 2012 fiind promovat de superiorii săi pe funcţia de ofiţer specialist II.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite