Finanţare europeană de 10 milioane de euro pierdută pentru că nimeni nu s-a prezentat la licitaţie. Raportul care arată că a existat, totuşi, interes al firmelor

Finanţare europeană de 10 milioane de euro pierdută pentru că nimeni nu s-a prezentat la licitaţie. Raportul care arată că a existat, totuşi, interes al firmelor

Spitalul Judeţean Timişoara a ratat o şansă uriaşă de a primi aparatură medicală ultramodernă

Consiliul Judeţean Timiş a pierdut o finanţare europeană nerambursabilă de aproape 10 milioane de euro pentru dotarea Spitalului Judeţean Timişoara cu aparatură de ultimă generaţie. Într-un raport înaintat comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean este explicat cum a fost posibil să se piardă această finanţare.

„Modernizare Ambulator de Specialitate Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara” este denumirea oficială a proiectului cu o valoare totală de 56.322.228 lei, dintre care 42.000.000 de lei finanţare europeană nerambursabilă.  Proiectul prevedea modernizarea ambulatorului şi dotarea lui cu mobilier şi aparatură medicală de ultimă generaţie. Potrivit documentului intrat în posesia „Adevărul”, proiectul a întâmpinat probleme încă din momentul licitaţiei pentru desemnarea consultantului. La prima licitaţie ofertele au fost declarate neconforme şi a fost reluată procedura în urma căruia la data de 16.04.2015 s-a semnat contractul cu consultantul.

Probleme similare au fost şi la licitaţia de desemnare a dirigintelui de şantier, care a fost reluată de trei ori. „La procedura de atribuire a acestui contract nu s-a prezentat niciun ofertant, iar după reluarea procedurii s-a prezentat o ofertă neconformă. Ca urmare, procedura a trrebuit reluată a treia oară în luna septembrie 2015, ocazie cu care s-a realizat atribuirea contractului. Rezultă că şi în acest caz, din motive neimputabile CJ Timiş şi care ţin exclusiv de ofertanţi, timpul necesar pentru atribuirea contractului a fost mai îndelungat decât cel estimat inţial în calendarul de activităţi”, se arată în documentul justificativ.

Raportul întocmit de Consiliul Judeţean Timiş mai arată că după semnarea contractului de consultanţă, înainte de începerea licitaţiei „a apărut necesitatea actualizării fişelor tehnice aferente echipamentelor medicale incluse în proiect, în vederea evitării oricăror parametri restrictivi, care ar fi putut conduce la solicitări de clarificări, contestaţii sau la îngrădirea participării potenţialilor ofertanţi la licitaţia publică deschisă”.

Potrivit documentului, actualizările s-au făcut prin introducerea unor parametri în care echipamentele să se poată încadra. „S-au introdus toleranţe, ajustări ale intervalelor prin delimitarea valorilor minime şi maxime pentru a permite accesul la procedura de achiziţie a cât mai mulţi ofertanţi. Totodată au fost actualizate fişele a căror parametri tehnici au fost relaxaţi pentru a nu exista suspiciuni de limitare a specificaţiilor tehnice spre un furnizor anume şi pentru a permite accesul la procedura de achiziţie a tuturor furnizorilor”, scoate la iveală raportul CJ Timiş.

După ajustarea parametrilor tehnici ai aparaturii medicale ce urma să fie achiziţionată, Consiliul Judeţean Timiş a lansat prima licitaţie în 17.09.2015. „Nu s-a prezentat niciun operator economic, iar potrivit legii procedura a fost anulată”, se arată în raportul care mai precizează că s-a decis reluarea procedurii „de îndată”. De această dată „prin procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, aceasta fiind singura procedură care s-ar putea încadra în termenul deja socotit prelungit al contractului de finanţare”.

Documentul intrat în posesia „Adevărul” arată că în 23.09.2015 documentaţia a fost trimisă spre ANRMAP pentru avizare, iar termenul de deschidere a ofertelor a fost stabilit pentru 9.11.2015. Nici de această dată nu s-a prezentat nimeni. Raportul scoate la iveală că mai multe firme au fost interesate de această licitaţie şi au depus solicitări în cadrul procedurii de licitaţie, dar nimeni nu a participat. „Deşi a existat interes din partea operatorilor economici, în perioada postării documentaţiei în SEAP, aceştia au solicitat clarificări. Majoritatea solicitărilor se refereau la modificarea parametrilor tehnici ale echipamentelor, în aşa fel încât să se admită ofertarea de echipamente medicale inferioare celor aprobate deja prin contractul de finanţare, ceea ce contravine regulilor de implementare a proiectelor şi ar fi existat premizele unor posibile corecţii financiare de la 5% până la 100%”, dezvăluie raportul Consiliului Judeţean Timiş.

Cu alte cuvinte, firmele interesate de licitaţia de 10 milioane de euro de la Timişoara au solicitat ca aparatura medicală solicitată să fie la parametri inferiori, ceea ce nu a putut fi acceptat. După pierderea finanţării, medicii s-ar fi mulţumit şi cu acele echipamente, dar finanţarea a fost pierdută neprezentându-se nicio firmă la licitaţie. În urma acestei situaţii, nicio cheltuială de la Ambulatorul Spitalului Judeţean Timişoara nu mai poate fi decontată din bani europeni, proiectul devenind neelibil în totalitatea sa. În aceste condiţii costurile pentru consultanţă, dirigenţie de şantier, promovare şi publicitate, dotare cu mobilier, vor suportate din bani de la bugetul Consiliului Judeţean Timiş, suma ridicându-se la aproximativ trei milioane de lei.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: