Filmul evenimentelor în cazul poliţistului din Timiş împuşcat mortal. Fugarul s-a ascuns într-o casă de unde a deschis focul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa în care s-a ascuns ucigaşul poliţistului din Timiş. Zona a fost împrejmuită
Casa în care s-a ascuns ucigaşul poliţistului din Timiş. Zona a fost împrejmuită

Poliţiştii din Timiş sunt în alertă după ce un poliţist care urmărea un bărbat dat în urmărire a fost împuşcat mortal, iar un alt poliţist care a participat la acţiune a fost rănit.

Un poliţist de 44 de ani din Recaş, judeţul Timiş, a fost împuşcat mortal duminică, 2 iunie, în timp ce era în misiune. Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul”, poliţistul Cristian Amariei făcea parte dintr-un echipaj care a primit de la Serviciul de Investigaţii Criminale informaţii potrivit cărora într-o maşină aflată în trafic se află Lepa Ionel Marcel, dat în urmărire pentru că se sustrage executării unei pedepse de patru ani şi opt luni de închisoare pentru tentativă de tâlhărie.

În apropierea localităţii Izvin, echipajul de Poliţie din Recaş a încercat să îl oprească pe fugar, dar acesta ar fi refuzat să oprească şi s-ar fi ascuns într-o casă din Izvin, de unde a tras mai multe focuri de armă, rănind un poliţist şi omorându-l pe Cristian Amariei. 

Cei doi agenţi care au încercat să oprească autoturismul pe şosea au pornit în urmărirea maşinii suspecte, nu înainte de a chema ajutoare, şi au ajuns în curtea unei case. Au coborât din maşină şi au înconjurat locuinţa. Bărbatul căutat de aceştia a sărit pe o fereastră în faţa unuia dintre cei doi agenţi. Având o armă în mână, a tras asupra poliţistului, nimerindu-l în zona pieptului şi gâtului.

Colegii poliţistului sosiţi la locul faptei au auzit focurile de armă, însă agresorul a reuşit din nou să scape. Acesta a pătruns într-o curte unde a încercat să găsească o maşină cu care să fugă. Pentru că în curtea respectivă nu se afla niciun autoturism, a intrat într-o altă curte, i-a ameninţat pe proprietari cu arma şi a luat maşina acestora. În timp ce încerca să fugă a fost observat de un poliţist care a tras asupra maşinii reuşind să îl rănească la umăr. Fugarul a ieşit din maşină şi s-a pierdut pe străduţe. Ulterior, spun surse din Poliţie, urmăritul a fugit pe câmp, unde este căutat în prezent de zeci de forţe de ordine. 

Citeşte şi

Cine este poliţistul împuşcat mortal de un tâlhar dat în urmărire generală. Avea 44 de ani şi era tatăl a doi copii

Cine este bărbatul căutat pentru uciderea unui poliţist în Timiş. Portretul făcut public de anchetatori

Poliţist împuşcat mortal în judeţul Timiş. Agentul făcea parte dintr-o echipă care efectua un filtru în trafic. Zeci de oameni îl caută pe atacatorul înarmat

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite