Experimentele sadice ale doctorului Mengele pe şapte pitici din Maramureş. „Îngerul morţii“ le-a extras măduvă osoasă şi i-a orbit cu picături otravitoare
0
Josef Mengele, supranumit „Îngerul morţii“, a fost un căpitan SS, medicul lagărului de la Auschwitz. A devenit celebru pentru exprimentele brutale şi inumane realizate pe evreii deportaţi în lagăr.
Josef Mengele a fost fiul cel mare al lui Karl şi Walburga Mengele. A studiat medicina şi antropologia la Munchen, Bonn şi Viena. Şi-a dat doctoratul în antropologie, în 1935, cu lucrarea „Rassenmorphologische Untersuchung des vorderen Unterkieferabschnittes bei vier rassischen”, despre diferenţa rasială în structura maxilarului inferior. În 1938, şi-a luat doctoratul în medicină, la Frankfurt, tot cu o lucrare despre maxilare şi buze.
În 1940 intră în Waffen-SS, iar în 1942 va fi repartizat la Berlin.
„În 1940 a activat ca medic militar în forţa armată a SS-lui, Waffen-SS, în divizia multinaţională SS Wiking. În 1942 a fost rănit pe frontul de est, în URSS, şi a fost declarat inapt de luptă şi promovat la gradul de Hauptsturmführer-SS (căpitan). În perioada în care a activat pe frontul de Est (1941-1942) a primit două medalii pentru curaj în luptă”, scrie Wikipedia.org.
Fostul său şef, doctorul Verschuerrel îl recomandă, în 1943, conducătorilor lagărului de la Auschwitz-Birkenau.
Îşi începe activitatea pentru început în tabăra de ţigani, iar în 1944 ajunge medicul femeilor din lagăr. Rolul său a fost acela de a face selecţia, alături de alţi medici, a copiilor, bătrânilor şi bolnavilor deportaţi. Cei inapţi pentru muncă au fost trimişi în camerele de gazare.
Când s-a desfiinţat tabăra de ţigani, Mengele trimite la Buchenwald 1.400 de persoane, iar în jur de 3.000 de persoane au fost executate în camerele de gazare.
Gemenii erau contaminaţi cu bacteria tifosului
La prima vedere, Josef Mengele se comporta frumos cu deţinuţii, însă el îi considera pe aceştia doar ca „material” pentru experimente.
„Mengele şi-a primit reputaţia de «înger al morţii» ca urmare a celor 21 de luni petrecute la Auschwitz, în cursul cărora a desfăşurat o activitate ce nu avea nimic în comun cu munca unui medic obişnuit. Scopul principal al lagărului era exterminarea deţinuţilor. Mengele făcea frecvent parte din echipa de medici care făcea «selecţia», adică hotăra la sosirea prizonierilor în lagăr cine să fie reţinut pentru muncă şi cine să fie trimis direct în camerele de gazare. Mengele a profitat de ocazia de a-şi continua studiile asupra eredităţii, folosind deţinuţii drept cobai”, mai scrie Wikipedia.org.
Majoritatea experimetelor sale s-au făcut pe gemeni. Pe de o parte, efectua măsurători şi realiza fotografii. Pe de altă parte, făcea experimente dureroase care se terminau adesea cu moartea pacientului.
A studiat şi o boală numită Noma, care îi afecta în special pe copiii romilor din lagăr care sufereau de malnutriţie şi stres. Mengele a încercat să demonstreze că principala cauză era pretinsa lor „inferioritate rasială”.
Gemenii erau contaminaţi cu bacteria tifosului, iar în diferite stadii ale bolii, recolta sânge de la ei, care a fost trimis pentru analize la Berlin. Dacă unul din gemeni murea, Mengele îl ucidea şi pe celălalt pentru a putea realiza comparaţii în cadrul autopsiilor.
Experimente eşuate
Printre experimentele lui Mengele se numărau: injectarea unor substanţe chimice direct în ochii copiilor în încercarea de a le schimba culoarea, diverse amputări de membre şi alte operaţii brutale şi cel puţin o tentativă de a transforma o pereche de gemeni în „siamezi” prin sutura venelor lor.
Operaţia a eşuat, rezultând infectarea gravă a mâinilor copiilor în cauză. Un alt experiment monstruos a fost introducerea deţinuţilor în cazane cu apă fierbinte pentru a vedea până la ce temperatură rezistă omul înainte să moară.
„Conform depoziţiei unei foste lucrătoare din lagăr, Mengele a făcut experimente şi pe femei, mai ales în octombrie 1943. Femeile selectate credeau că vor fi scutite de o zi grea de muncă, dar în realitate erau supuse unor proceduri de sterilizare şi şocuri electrice. Unele mureau la scurt timp după aceea, altele mai târziu din cauza unor infecţii grave”, mai arată Wikipedia.org.
Povestea celor şapte pitici Ovitz
Mengele s-a interesat şi de pitici, odată cu sosirea familiei Ovitz, o familie de artişti evrei din România. Erau în număr de zece, dintre care şapte erau scunzi. Îi numea adesea «familia mea de pitici». Pentru el, aceştia reprezentau o ilustrare perfectă a anormalului.
Ei au supravieţuit în lagărul de concentrare. A fost cea mai mare familie de pitici din lume, 12 persoane, de la un copil de 15 luni, la o femeie de 58 de ani.
Familia Ovitz provenea din judeţul Maramureş, din satul Rozavlea, aflat în apropierea graniţei cu Ucraina. Primul membru pitic a fost Samson Eizik Ovitz, care era artist itinerant. El a avut zece copii, din două căsnicii. Şapte dintre copii erau pitici.
Piticii au fondat ansamblul Liliput şi au cântat folosind instrumente foarte mici. Au efectuat turnee, la început în România, Ungaria şi Cehoslovacia, apoi au ajuns să facă spectacole în toată Europa, în anii 1930-1940. Membrii formaţiei au cântat în limbile idiş, maghiară, română, rusă şi germană.
La 12 mai 1944, toţi cei 12 membri ai familiei au fost deportaţi la Auschwitz. Odată ajunşi în tabără, piticii Ovitz au atras atenţia medicului Josef Mengele care i-a folosit pentru propriile experimente pe ereditate. „Îngerul morţii” i-a separat pe cei din familia Ovitz de ceilalţi deţinuţi, ei făcând parte din „colecţia” pentru experimente.
Mengele a aranjat ca piticii să aibă chiar condiţii de viaţă mai bune în lagăr, mâncare mai bună, propriile lenjerii de pat şi acces la igienă. Mai mult, Mengele le-a permis să îşi păstreze hainele proprii.
Perla Ovitz povestea după eliberarea din lagăr: „Când am ajuns la Auschwitz şi am văzut că iese fum din camerele de gazare, am spus că sigur aici se face pâinea”. Un deţinut i-a spus însă realitatea: „Nu ştiţi unde aţi ajuns? Aici e Auschwitz. În scurt timp o să fiţi şi voi arşi”.
Destinul lor avea să fie altul. Când au ajuns în lagăr, piticii de la trupa Liliput au distribuit fotografii soldaţilor SS.
Au rămas în viaţa la Auschwitz
Piticii au fost supuşi la diferite teste. Mengele a extras măduvă osoasă, a scos dinţi şi a folosit păr pentru a găsi semne de boli ereditare. A turnat apă caldă şi rece în urechile lor şi i-a orbit cu picături de substanţe chimice.
Simson Ovitz a trecut prin cele mai grele chinuri, timp de 18 luni. Mengele i-a luat sânge din spatele urechilor şi din degete. Experimentele au fost filmate de Mengele, dar acest film nu a fost găsit după război.
Piticii urmau să fie ucişi de Mengele la finalul experimentelor, însă, spre norocul lor, a urmat eliberarea Auschwitz-ului de către Armata Roşia. Familia Ovitz a ajuns într-o tabără de refugiaţi din Uniunea Sovietică.
„Noi am ajuns deja să ne împăcăm cu ideea că nu vom pleca în viaţă din lagăr. Dar numai gândul că scheletele noastre vor fi expuse la Berlin, să fie văzute de mulţi curioşi, a fost cumplit”, a mai povestit Perla Ovitz, care, din cauza „tratamentelor“, nici nu mai putea să meargă.
Cei şapte fraţi Ovitz erau Rozika (57, vârsta lor în 1944), Franziska (55), Micki (34), Elizabeth (30), Avram (30), Frieda (28) şi Perla (23).
Au călătorit apoi pe jos până în satul lor de origine, de lângă Sighet. Casa lor fusese jefuită. Mai târziu au ajuns în Belgia, iar în 1949 au emigrat în Israel. S-au stabilit la Haifa şi au reluat turneele cu destul de mult succes.
În 1955 s-au retras. Descendenţii familiei s-au născut mai înalţi. Femeile nu au putut să rămâna gravide. Primul pitic, Rozika Ovitz, a murit în 1984, la 98 de ani, iar ultimul adult al familiei, Perla Ovitz (foto, în stânga, alături de Elisabeth), a murit în 2001.
Mengele a luat cu el dosarele cu experimente
La puţin timp înainte de intervenţia Armatei Roşii, în 17 ianuarie 1945, Mengele a fugit de la Auschwitz, luând cu el majoritatea dosarelor cu experimentele realizate. O parte din dosare au fost distruse de SS.
La început, s-a ascuns la un medic, într-un spital, iar apoi cu nume fals ajunge în mâinile americanilor care îl trimit la Nurnberg. Este însă eliberat, iar în vara anului 1945 revine în oraşul natal, Günzburg, iar în toamnă, sub numele Fritz Hollmann, se mută la Mangolding.
În aprilie 1949, ia numele de Helmut Gregor şi călătoreşte la Genova. În 20 iunie 1949 se îmbarcă pe vaporul North King cu direcţia Buenos Aires. A trăit în Argentina până la sfârşitul anilor ’50.
La consulatul de la Buenos Aires primeşte paşaport german şi se căsătoreşte cu Martha, văduva fratelui său.
A trăit 35 de ani cu identităţi false
Ca urmare a urmării foştilor nazişti – consideraţi criminali de război, Josef Mengele fuge în Paraguai. În 1960 se ascunde în Brazilia, la Sao Paolo, în timp ce soţia şi fiul nelegitim se mută în Germania, la Günzburg. Mengele a trăit ani buni lângă Sao Paolo. În februarie 1979, în timp ce făcea baie în mare, a făcut atac de cord şi a murit. A fost înmormântat în cimitirul din Embu, cu numele Wolfgang Gerhard.
Familia a ţinut atât de bine în secret moartea sa încât în anul 1980, a fost reînnoit mandatul de arestare pe numele său, cât şi mărirea sumei oferită de Germania pentru cel care va ajuta la prinderea lui, care ajungea la 10 milioane de mărci germane. Moartea lui Mengele a fost recunoscută oficial în 1992, după ce osemintele sale au fost exhumate şi s-au făcut testele ADN.
Mengele a negat crimele sale de război în faţa fiului său Rolf. Jurnalele şi 85 de scrisori ale lui Mangele au fost descoperite în 2004, însă conţinutul lor nu a fost dat publicităţii niciodată.
Se încarcă comentariile...
