Expediţie inedită cu autorulota, la Capul Nord. „Fiecare avem în noi ideea asta de a porni cândva, undeva, într-un soi de nomadism“

Expediţie inedită cu autorulota, la Capul Nord. „Fiecare avem în noi ideea asta de a porni cândva, undeva, într-un soi de nomadism“

Daniel Vighi în expediţie de la Capul Nord

Peste 10.000 de kilometri, 12 ţări străbăture, atingerea celui mai nordic punct al Europei. Este aventura trăită de scriitorul timişorean Daniel Vighi.

Scriitorul şi profesorul universitar Daniel Vighi, vicepreşedintele Societăţii Timişoara, unul din importanţii lideri ai societăţii civile din capitala Banatului, a revenit, de curând, din cea mai savuroasă aventură a vieţii sale. De fapt, a fost prima sa aventură adevărată, trăită de abia la 62 de ani. Aventurile, expediţiile şi drumeţiile din cărţile sale au fost doar roldul imaginaţiei sale. Daniel Vighi s-a considerat mereu un „şoarece de bibliotecă”. Mai toată viaţa şi-a petrecut-o printre cărţi. Dar a visat mereu...

„N-am mers niciunde, aşa mai hai-hui, am stat ascuns în bibliotecă şi mi-am închipuit că plec”, spunea Vighi, înainte de plecarea la Cercul Polar. Mai exact la Capul Nord (în Norvegia), locul menţionat adesea ca fiind cel mai nordic punct al Europei.

„Am avut un soi de continuă nostalgie, costruită şi pe un fond de frustrare. Nostalgia vine din copilărie, când vedeam ţiganii nomazi cu căruţele, venind pe Valea Mureşului. Cred că fiecare avem în noi ideea asta de a porni cândva, undeva, într-un soi de nomadism. Mai este şi această dorinţă de ieşire dintr-o stare în care ai trăit toată viaţa. Eu am fost <şoarecul de bibliotecă>. Am călătorit însă în imaginar. În ultimul roman, <Mort în Patagonia>, pun în pagină dorinţa asta de expediţie”, a declarat Daniel Vighi.

A închiriat o casă pe roţi

Expediţia trebuia să fie una specială, care să amintească cumva şi de viaţa de nomazi a ţiganilor cu caravane. Fără hoteluri, fără restaurante, avioane, metrouri şi city-break-uri.

O aventură propulsată de libertate neîngrădită şi descoperirea unor locuri cu un farmec aparte, păstrând deopotrivă şi un oarecare confort, se putea face, cel mai bine, cu o autorulotă.

Autorulota se potriveau cumva cu imaginea ţiganilor nomazi din copilăria lui Vighi. Iar autorulote se găsesc acum de închiriat şi la noi.

“Există rulotă şi autorulotă. La autorulotă avantajul e că e suficient să ai permisul de categoria B. La rulotă, care e remorcată, ai nevoie de alt grad la permis. În ţările nordice, rulotele şi autorulotele reprezintă un fenomen de masă. Încet sunt descoperite şi în România. Am găsit de închiriat autorulote la Cluj, deşi am văzut apoi că sunt şi la Timişoara. Am închiriat o autorulotă marca Ford. Avea 3,2 înălţime, 7 lungime, dar se conduce foarte uşor. Aceste maşini au toate dotările. Are patru paturi foarte mari şi comode, două în faţă, două în spate. Sunt două dulapuri, baie cu cabină de duş, wc, bucătărie cu aragaz, frigider, masă, fotolii. Are două panouri solare. E total informatizată”, a explicat Vighi, care a fost unul din şoferii autorulotei. 

În echipajul “şoarecilor de bibliotecă” au mai fost cooptaţi trei persoane; Ionuţ, informaticianul Bibliotecii Centrală Universitară din Timişoara, Marius, un fost judecător, acum ieşit la pensie, şi Alex, un fost student al lui Daniel Vighi.

Obiectivele majore: lumea rurală, biserici lutherană

În data de 5 august, autorulota cu cei patru timişoreni a plecat la drum, din Cluj. Vreme de o lună, autorulota avea să le fie casă, toată viaţa lor urmând să se învârtă în jurul “căruţei moderne”.

“Pe lângă Polul Nord, am vrut să vedem aşa: Lumea rurală şi a micului oraş. Nu ne-a interesat marile metropole. În această lume am căutat patrimoniul UNESCO. Un alt obiectiv a fost să simţim atmosfera oraşelor hanseatice. O altă temă de drum a fost lumea lutheranismului, a bisericilor lutherane”, a povestit Daniel Vighi.

Cu autorulota prin 12 ţări

Călătoria a durat o lună. Timişorenii au străbătut peste 10.000 de kilometri şi au traversat 12 ţări.

“Prima ţară a fost Ungaria, de acolo am ajuns în Slovacia, iar apoi în Polonia, o ţară care s-a dezvoltat foarte mult. Au urmat Ţările Baltice. Lituania, Letonia şi Estonia. Se simte şi acum lumea rusă pe acolo. În primele nopţi nu am stat în locuri organizate, am tras autorulota la marginea unor păduri. A fost foarte fain. Din Estonia a trebuit să trecem cu feribotul în Finlanda. Un feribot enorm, ca un transatlantic, cu sute de maşini şi TIR-uri. Am mers o oră şi jumătate, de la Talin la Helsinki, a costat 160 de euro. Finlanda mi s-a părut o ţară extrem de civilizată, curată, ecologică, lumea face sport, la toate vârstele, aleargă, merg cu bicicleta, copiii mici aleargă cu cei mari. E o lume foarte legată cu natura”, a mai povestit Vighi.

Păduri coplăşitoare, lacuri superbe

Din Helsinki, drumul îi ducea pe “şoareci” spre Laponia. Mai exact în capitala regiuni, Rovaniemi, numită şi “Casa lui Moş Crăciun”.

“Natura devine tot mai copleşitoare. Pădurile de brazi şi de mesteceni devin compleşitoare. Lacurile sunt superbe. Dacă intri în pădure, aproape până la genunchi sunt muşchi. Sunt ploi, dar destul de plăcute. Dar cum ne apropiam de nord, temperatura începea să scadă. Maşinile erau tot mai puţine pe drum. Totul îţi dădea un sentiment odihnitor. Nici nu ne-am dat seama unde am trecut în Norvegia. Nu am remarcat punctul de trecere, care era după Cercul Polar. Apoi, pădurile s-au tot rărit, la fel şi lacurile, iar terenurile au început să crească în altitudine. La ora 11 seara era lumină”, a mai declarat Vighi. 

Experienţa la Capul Nord

Într-un final, echipajul timişorean a ajuns la Nord Cap, aflat pe coasta de nord a insulei Mageroya din Norvegia. Drumul se face printr-un tunel submarin care leagă insula de continent.

“E un centru turistic acolo la Nord Cap, cu hoteluri, cu restaurante, cafenele, cinematograf, e plin de turişti. Cei mai mulţi erau cu rulote. Am văzut în parcare vreo 80 de rulote. Am plătit pentru o noapte 120 de euro, numai să folosim parcarea. Erau 2 grade Celsius şi un vânt năprazanic. Soarele de la miezul nopţii a fost superb. Noi am băut ţuică, aşa era ritualul, şi ne-am îmbătat. Pe la două noaptea, m-am trezit, mahmur, şi am văzut din nouă soarele. Era un sentiment foarte ciudat”, a mai spus Daniel Vighi.

Din Timişoara până la Capul Nord, pe drumul ales de “şoareci” sunt aproape 3.500 de kilometri.

Întoarcere pe Drumul Trolilor

Drumul de întoarcere era pe o altă rută. Aveau să traveseze toată Norvegia, din nord spre sud. “E una dintre cele mai frumoase ţări. Am stat mult, opt zile, să putem vizia tot. Drumul Trolilor, Drumul Vulturilor, păduri, fiorduri, cascade, stânci, prăpăstii, nişte munţi şi înălţimi, vârfuri cu zăpezi. Nu sunt autostrăzi, dar sunt drumuri foarte bune. Zone unde populaţia sami videa tot felul de obiecte. Problema e că totul e foarte scump. Ne-am oprit la o biserică de 600 de ani, monument UNESCO”, a mai declarat scriitorul.  
 

Din Norvegia au ajuns în Suedia, iar apoi, tot cu feribotul, în Danemarca.

“Danemarca e superbă şi mai ieftină ca Norvegia. Am putut să ne apropiem şi de beri. Din Damerca am trecut în Germania, unde am decis să nu folosim autostrada, care e pentru TIR-uri şi nu vezi nimic. Am mers atâta de mişto pe drumuri regionale, judeţene. Ne-am oprit în orăşele, am vizitat Eisleben – oraşul lui Martin Luther, care este superb. Am venit înapoi în Austria, Ungaria şi din nou acasă…”, a mai afirmat Daniel Vighi.

Lumea autostrăzilor şi civilizaţia şoferilor

Pe lângă frumuseţile micilor oraşe “şoarecii de bibliotecă” au descoperit şi lumea autostrăzilor.

„Este o întreagă lume, e un veritabil univers. Am fost martori ai acestei lumi, a parcărilor, a TIR-urilor... Ei au lumea lor, locurile lor speciale, locurile unde mănâncă, unde se odihnesc. În viziunea mea, şoferii de TIR sunt un fel de marinari ai uscatului. Ei sunt nişte corăbieri pe nişte ambarcaţiuni pe roţi. E o experienţă de viaţă, în primul rând. Am descoperit civilizaţia rutieră. Nu este o circulaţie de competiţie, ci de colaborare. Nu am văzut niciunde poliţişti. Nu există poliţişti. Peste tot sunt camere de supraveghere şi radare. Dar nu depăşeşte nimeni viteza. Dacă e 50 la oră, 70 la oră, poţi să ai BMW-ul lui dracu, mergi cu 50 sau 70 la oră. Dacă e 100, cu 100 se merge, nu cu 140. Există această colaborare, care e foarte odihnitoare. Această civilizaţie rutieră ne desparte enorm! Te simţi relaxat pe autostradă, nimeni nu te claxonează, nu te stresează, nu îşi face cu farurile. Lumea este extrem de înţelegătoare. Există <stauri>, maşini bară la bară, dar lumea te înţelege, te lasă să intri de pe o stradă secundară pe principală, ne-am rătăcit şi am intrat şi pe contrasens, ne-au făcut semne, ne-au lăsat. E lume civilizată”, a explicat Vighi.

"Acolo, în Nord, natura e încă sănătoasă”

Şi au mai descoperit ceva. Naturii în stare ei pură, sănătoasă şi protejată.

“Am văzut forţa, frumusţea eternă şi implacabilă a naturii. E ceva incredibil să vezi natura respectată. Să mergi sute de kilometri prin natura păstrată bine, păstrată încă sănătoasă, e extraordinar. Ne dădeam jos din maşină să respirăm aerul acela. Am descoperit frumuseţea naturii şi pot spune că bate frumuseţea oraşelor. Asta e marea descoperire, natura! Acolo, în Nord, natura e încă sănătoasă”, a încheiat Daniel Vighi, care se gândeşte să pună într-o carte povestea expediţiei la Capul Nord.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: