EXCLUSIV De ce am învins criza: 2000 de joburi sunt puse la bătaie de marii investitori din Vestul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marile companii din Vest au decis să îşi extindă activitatea în forţă. Până la finalul anului, doar în judeţul Timiş urmează să apară 2.000 de noi locuri de muncă pentru forţa necalificată.

În timp ce „clasa muncitoare” a plecat în concediu, cei mai mari investitori străini din partea de vest a ţării se reapucă de muncă. Criza pare să fie învinsă în partea de vest a ţării, de vreme ce o serie de mutinaţionale au decis să îşi extindă activitatea cu investiţii ce se ridică la ordinul a zeci de milioane de euro. Investitorii străini sunt mulţumiţi de forţa de muncă ieftină, de costurile relativ mici de şcolarizare, dar şi de calitatea produselor ce sunt fabricate în Banat.

Angajări şi în vară  


Primul pas a fost făcut de reprezentanţii companiei Continental, care au decis să îşi extindăa afacerea, lucru care va duce la noi angajări în cel mai scurt timp. „În prezent, la centrul de inginerie din Timişoara avem 1.800 de angajaţi, iar în viitor acest număr urmează să crească. Timişoara va rămâne o prioritate pentru noi, iar toate investiţiile de aici reprezintă combinaţia perfectă pentru activităţile noastre”, a spus Christian von Albrichsfeld, director general al Continental în România.

Până la această oră nu ştie numărul total al posturilor ce vor fi înfiinţate exact, dar consideră că este vorba despre câteva sute. Şi multinaţionalele de la graniţa cu Ungaria au planuri ambiţioase pentru viitor. Compania Eybl AutomotiveRomânia, care are sediul în Deta, iar în 2009 a avut o cifră de afaceri de aproape 12 milioane de euro, îşi întăreşte poziţia pe piaţă. După deschiderea unui punct de lucru la Lugoj, multinaţionala urmează să angajeze din această vară aproximativ 300 de oameni, majoritatea urmând să fie recrutaţi din împrejurimi şi de la companiile concurente.
Până acum, nu există informaţii potrivit cărora urmează să aducă muncitori din străinătate. Extinderi urmează să aibă loc şi la compania Delphi, cu sediul în Sânnicolau Mare, şi aici existând destule posturi neocupate, mai ales că firma a avut o cifră de afaceri de 183 de milioane de euro în anul fiscal 2009.

„Chiar dacă vara este de obicei o perioadă mai relaxată pe piaţa muncii, lucrurile sunt diferite acum. O serie de fabrici mari caută angajaţi pe posturi care necesită o calificare rapidă. În mare parte, aceste posturi sunt destinate locuitorilor din oraşe ca Deta, Sânnicolau Mare şi Lugoj. Şi pentru timişoreni există angajatori, dar aceştia provin din rândul jucătorilor de pe piaţa alimentară, în special a hyper şi supermarketurilor”, a explicat Doina Tihulici, director resurse umane la unul dintre principalii jucători de pe piaţa recrutărilor. Specialiştii estimează înfiinţarea a 2.000 de noi locuri de muncă.

Citeşte şi blogul lui Gerhald Ernst pe reţeaua Idei Libere: Metode de pierdut timpul. Sfaturi pentru bugetari

image
image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite