EXCLUSIV Homosexualii din Timişoara, în război rece cu vecinii imobilului în care funcţionează clubul lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clubul Delirio din Timişoara Sursa foto: Facebook
Clubul Delirio din Timişoara Sursa foto: Facebook

Locuitorii unui imobil istoric din zona Pieţei Libertăţii susţin că nu mai au linişte de o lună şi jumătate, de când s-a deschis clubul Delirio. De partea cealaltă, comunitatea homosexualilor timişoreni se simt hărţuiţi

Clubul Delirio se află pe strada Lucian Blaga nr.1 (cu intrare de pe strada Janos Bolyai) şi a fost inaugurat la sfârşitul lunii decembrie. Este vorba de cel mai nou club destinat comunităţii gay şi lesbi din Timişoara. Însă nici bine nu a fost deschis, că au şi început problemele. Vecinii imobilului în care funcţionează Delirio au declarat război homosexualilor. 
 

Datorită petrecerilor săptămânale, oamenii se tem că nu vor mai avea linişte, dar mai mult de atât nu concep nici orientările sexual ale celor care frecventează barul.


“Au deschis barul chiar în noaptea în care a avut loc mult mediatizatul eveniment cu <sfârşitul lumii>. Pentru noi atunci chiar a venit Apocalipsa. De atunci nu mai avem linişte. În fiecare week-end este nebunie, nu putem să dormim toată noaptea din cauza muzicii. Stau de 30 de ani aici dar nu mi s-a întâmplat să nu pot să dorm. Ce vor să facem, să ne mutăm de aici? Să se mute ei”, a spus o femeie care locuieşte în imobiliul din centrul Timişoarei.


Reprezentanţii Asociaţiei de proprietari susţin că le este teamă de ceea ce se poate întâmpla în clubul de la subsolul clădirii şi le este frică să nu cadă victime unor răzbunări din partea patronilor şi a celor care-l frecventează. Din această cauză nu vor să apară în presă cu numele.


“Nu vă închipuiţi ce este acolo. Sunt numai oameni drogaţi. Am văzut fete care făceau pe ele. Ne este pur şi simplu frică. Asociaţia de proprietari nu a fost de acord niciodată cu deschiderea acestui bar. Nu a semnat nimeni procesul verbal, dar ne-am trezit cu un executor judecătoresc, care ne-a spus că dacă barul nu se deschide în trei zile, vom fi puşi să plătim 800 de euro, contravaloarea chiriei pe lună”, a spus o altă femeie, care nu a dorit să îşi decline identitatea.

Clubul Delirio din Timişoara Sursa Foto


Poliţiştii au trecut la amenzi


Vecinii au înroşit firul telefonic al poliţiei. Oamenii legii, ajunşi la faţa locului nu aveau altceva de făcut decât să dea amenzi pentru tulburarea liniştii publice. “Poliţiştii le dădeau amendă, dar după ce plecau cei din bar dădeau din nou muzica tare. Ultima oară când am sunat la 112, m-a rugat poliţistul să nu îi mai deranjez pentru acest caz, pentru că ei nu au ce să le facă”, a mai spus locatara casei de pe Janos Bolyai.


În urma numeroaselor sesizări, Poliţia Locală din Timişoara a făcut şi ea o descindere, chiar la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a verifica dacă barul funcţionează în legalitate. 


“Toate actele şi autorizaţiile sunt în regulă.Nu au existat probleme. Au primit însă o amendă de 500 de lei, pentru depăşirea nivelului de zgomot admis, care a fost măsurat de cei de la DSP. S-a depăşit destul de mult, cu vreo 30 la sută limita admisă. Dacă această problemă va persista, iar noi vom fi chemaţi de fiecare dată să dăm amenzi, se poate cere chiar întreruperea activităţii”, a spus Dana Seracin, purtător de cuvânt la PoliţiaLocală. 


“Ne simţim hărţuiţi”


Clubul Delirio aparţine ploieşteanul Lucian Dunăreanu, care în anul 2011 a deschis un concept similar la Cluj, care s-a dovedit o afacere foarte bună. Conform proprietarului, acest bar se doreşte un loc care să adune laolaltă comunitatea LGBT din vestulţării.


Lucian Dunăreanu susţine însă că sunt victima discriminărilor vecinilor.


“Marea lor problemă este că noi facem parte din comunitatea de LGBT. La întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei de locatari mi-au spus că au două probleme: una că se aude muzica prea tare şi cealaltă că suntem homosexuali. Pur şi simplu ne simţim hărţuiţi. Ne trimit tot felul de controale pe cap, au venit şi cei de la Direcţia Sanitar Veterinară, cei de la Direcţia de Sănătate Publică, de la Mediu, de la Poliţia Locală, ba că e mizerie, ba că e gălăgie, ba că sunt şobolani... Ni se cer tot felul de documentele, chiar şi dovezi de unde cumpărăm marfa, de teama să nu fie ceva contrafăcut. Ni se cer date despre cursurile barmanilor, chiar şi a barmanilor preparatori, care nu au nevoie de aşa ceva. Nu au ce face pentru că suntem în regulă”, a declarat Lucian Dunăreanu, patronul clubului Delirio.

Clubul Delirio din Timişoara Sursa Foto


Dunăreanu recunoaşte însă că au existat probleme cu zgomotul, însă pentru asta şi-au asumat amenzile, iar între timp lucrează la izolarea fonică a clubului. 


“Am achiziţionat încă o uşă specială cu şaptestraturi de aer, care se montează acum.Ne izolăm fonic cât putem.Suntem oameni şi îi înţelegem pe cei care s-au plâns de gălăgie. Nici mie nu mi-ar conveni să mă deranjeze vecinii cu muzica lor”, a mai spus Lucian Dunăreanu.


Ameninţă cu Consiliului pentru Combaterea Discriminării


Cei de la Delirio spun că au dorit să deschidă la Timişoara un bar unde să se întâlnească toţi homosexualii din oraş şi nu există niciun motiv pentru ca vecinilor să le fie frică de scandaluri. 


“Este mult mai sigur să vină toţi aici, decât să fie răsfiraţi în tot oraşul. Acesta este mai mult decât un bar. Este un loc în care pot socialize, se pot distra şi pot sta liniştiţi, pentru este păzit de o firmă de securitate”, a spus un alt reprezentant al clubului.


În Timişoara mai există un club al homosexualilor, care se află în Piaţa Libertăţii. Acesta nu funcţionează însă cu firmă la vedere, mai ales că în trecut şi acolo au existat numeroase probleme cu vecinii. 


O altă acuzaţie la adresa celor de la Delirio a fost mizerie pe care au lăsat-o după amenajarea barului. 

“Este vorba de rezidurile proprietarului spaţiului, dar şi de acesta ne vom ocupa tot noi. Pe cheltuiala noastră am luat o benă de şapte metri cubi, de la RETIM. Ce am greşit noi este într-adevăr zgomotul, dar se va repara această problemă. Pe lângă aceste cheltuieli mai plătim şi amenzile la poliţie”, a declarat angajatul de la Delirio.


Cei de la Delirio susţin că dacă nu se va opri hărţuiala împotriva lor, se vor plânge Consiliului Naţional  pentru Combaterea Discriminării. 

Clubul Delirio din Timişoara Sursa Foto


Reprezentanţii de la Delirio spun că în club au loc seri cu discuţii pe diverse teme, seri de cafenea cu muzică live sau jazz în surdină, proiecţie de filme, iar petrecerile cu muzică data mai tare sunt organizate în fiecare vineri şi sâmbătă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite