Evreii din Timişoara, o comunitate cu trecut prestigios
0
Timişoara multiculturală a fost, la începutul secolului al XX-lea, şi un important centru al evreilor. Comunitatea iudaică din oraş număra în jur de 12.000 de suflete în perioada interbelică, fiind un veritabil motor economic al Timişoarei.
Astăzi, micuţa comunitate evreiască numără doar aproximativ 600 de persoane ţinute în evidenţă. Evreii din Timişoara se luptă din răsputeri să şi păstreze identitatea şi să menţină vie flacăra credinţei strămoşeşti.
O poveste a evreilor din Banat a apărut sub coordonarea Smarandei Vultur: “Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri şi azi”. Cartea este un portret de grup realizat prin istorisiri ale vieţii şi fotografii, menit să dea contur unor experienţe individuale, dar şi vieţii comunitare a evreilor din mai multe generaţii care trăiesc la Timişoara, Lugoj sau Reşita.
“Aşchenazi sau sefarzi, bogaţi sau săraci, vorbind în familie mai ales maghiara sau germana, dar învăţând la şcoală la fel de bine româna, evreii din Banat au cultivat un anume cosmopolitism benefic, potrivit cu ambianţa diversificată etnic a zonei în care locuiau. Ceea ce nu i-a împiedicat să se considere buni cetăţeni ai statului în care se aflau şi să-l slujească cu devotament, cum ţin să sublinieze o parte dintre cei intervievaţi”, susţine Smaranda Vultur.
Cea mai veche piatră funerară din Timişoara datează din 1693
Vestigii ale prezenţei evreilor în Banat datează din secolele al II-lea şi al III-lea. În perioada următoare şi cu deosebire în secolele al XIII-lea şi al XVI-lea se confirmă prezenţa unor neguţători şi zarafi evrei pe meleagurile bănăţene, iar aşezarea de familii de evrei la Timişoara este atestată de pietrele funerare aflate în cimitirul evreiesc. Cea mai veche piatră tombală datează din anul 1693 şi este cea a medicului sau vraciului evreu Azriel Assael, originar din Salonic. Este cunoscut că evreii din Timişoara şi Banat au trăit în acele vremuri sub dominaţie turcească.
“După victoria de la Zenta a prinţului Eugen de Savoya asupra turcilor, în 1698, administraţia austriacă a tolerat la Timişoara prezenţa unei populaţii evreieşti de 144 de suflete. Imperiul Habsburgic a <reglementat> viaţa evreilor din Banat prin <Judenordnung> şi <Gentis iudaicae regulation>, care conţineau restricţii foarte severe privind populaţia evreiască de atunci. Totuşi, o dată cu consolidarea monarhiei austriece în secolul al XVIII-lea, înfiinţarea de comunităţi evreieşti <sefarde şi aşchenaze> a luat un avânt important, acestea având în frunte rabini prestigioşi”, scrie profesorul Oscar Schwartz în volumul “Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri şi azi”.
“Cele două mari comunităţi evreieşti, cea aşa zisă germană “aşchenazim” şi cea spaniolă “sefardim” îşi alegeau proprii rabini. După anul 1870, anul sciziunii comunitare, iau fiinţă comunitatea statu quo ante în cartierul timişorean Fabric şi cea ortodoxă în cartierul Iosefin”, a mai precizat Schwartz.
Trei sinagogi mari în Timişoara
Primul rabin timişorean a trăit în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi este vorba de rabinul de faimă europeană Oppenheim sau Oppenheimer Ţvi Hirsch ben David (1821 - 1859), supranumit şi “Gaon Rabbi Herschele Temeswarer”. Mormântul acestuia, din cimitirul din Calea Lipovei, devenit un loc de pelerinaj nu numai pentru evrei, ci şi pentru neevrei.
“Apogeul înfloririi comunităţilor evreieşti, atât ortodoxe, cât şi neologe şi sefarde, este atins abia după anul 1867 (anul reconcilierii austro ungare), prin construirea a şase sinagogi, în primul rând a celei <mari>, neologe, în cartierul central Cetate, între anii 1863 şi 1864, o construcţie impunătoare executată în stil maur. Urmează în anul 1899 ridicarea sinagogii din cartierul Fabric, de asemenea neologă, ce se înfăţişează ca o veritabilă perlă arhitecturală, şi a celei ortodoxe din cartierul Iosefin, între anii 1906 şi 1910”, mai spune profesorul Oscar Schwartz.
Cele trei sinagogi măreţe stau mărturie unei vieţi comunitare evreieşti înfloritoare altădată şi bunăstării materiale a elitei evreieşti timişorene din epocă. În prezent, numai sinagoga din cartierul Iosefin mai este utilizată, în special cu ocazia festivităţilor comunitare, sinagoga din Cetate şi cea din Fabric nemaifiind frecventate din cauza degradării lor.
Rolul evreilor în dezvoltarea oraşului
În perioada dintre războaie, comunităţile evreieşti din Timişoara numărau aproximativ 12.000 de suflete, iar în provincia bănăţeană trăiau câteva mii de evrei în mici comunităţi, având sinagogi şi rabini proprii la Lugoj, Caransebeş, Sânnicolau Mare, Lipova sau Ciacova.
“De mare relevanţă este rolul pe care-l au avut evreii în ceea ce priveşte înflorirea vieţii economice şi a celei culturale din Timişoara şi Banat. Ei au fost editori de cărţi şi de ziare, având tipografii şi zincografii proprii, au pus bazele industriei textile timişorene, de bumbac, de lână şi de mătase, au înfiinţat fabrici de pălării, de vopsele, săpun, ulei, pielărie şi încălţăminte. Au creat instituţii bancare, dând naştere unui comerţ înfloritor, prin magazine textile şi alimentare, prin exportul de cereale şi blănuri. Micii meseriaşi evrei au contribuit din plin, prin conştiinciozitatea şi profesionalismul lor, la oferirea bunurilor de consum casnic. Artişti evrei au pus bazele orchestrei filarmonice a oraşului, iar concertele şi viaţa muzicală s-au bucurat de o frecvenţă numeroasă din partea populaţiei evreieşti iubitoare de artă şi cultură”, povesteşte Oscar Schwartz.
Cea mai de seamă personalitate a evreimii bănăţene a fost baronul Ignaţ S. Eisenstädter, din Buziaş, preşedinte al Comunităţii Evreilor în anul 1866 şi al <Chevra Kadişa>, care a adus cel mai mare aport la construirea sinagogii din Cetate, printre altele donându şi orga. La înhumarea acestuia au luat parte 10.000 de persoane din Timişoara şi din Banat, reprezentând toate naţionalităţile.
“Armonia în care au trăit cu celelalte comunităţi din Timişoara a fost doar până când antisemitismul, nutrit de mişcarea legionară şi de <sumanele negre> şi ridicat la nivel de stat prin legile antievreieşti rasiale, a injectat otrava urii de rasă, a învrăjbirii şi a invidiei, în populaţia neevreiască a oraşului”, afirmă Schwartz.
Prigoana împotriva evreilor
În timpul celui de al doilea război mondial, şi evreimea timişoreană, şi cea bănăţeană au avut de suferit din cauza Gărzii de Fier, erau trimişi în tabere de muncă obligatorie, deportaţi în Transnistria, comunităţilor evreieşti din judeţ au fost desfinţate, iar evrei de acolo erau mutaţi la Timişoara, averile lor fiind consfiscate.
“S-a urmărit scoaterea din locuinţe a evreilor, interzicerea exercitării comerţului şi a meseriilor, excluderea din serviciile publice a funcţionarilor şi profesorilor evrei, îndepărtarea medicilor şi farmaciştilor evrei din colegii, a avocaţilor evrei din barouri, a elevilor şi studenţilor evrei din învăţământul de stat, continuându-se cu şirul înjosirilor, înteţit de hitleriştii locali. Tot ceea ce au făcut evreii spre propăşirea economică şi culturală a oraşului lor gazdă a fost dat uitării şi nu mai prezenta nici o importanţă. Mai apoi, perioada comunistă, în care unii evrei credeau că se vor reabilita, le-a rezervat acestora o mare decepţie, întrucât naţionalismul, de care a fost invadat comunismul, a reînviat antisemitismul. La fel ca în toată ţara, şi aici s-a petrecut o epurare a P.C.R. de evreii care nu erau activişti de seamă”, mai spune Oscar Schwartz.
În perioada celui de al doilea război mondial, în anul 1941, vine la Timişoara dr. Ernest Neumann, care funcţionează “paralel cu activitatea rabinică” în postul de profesor de religie la Liceul Israelit, devenind apoi Prim Rabinul comunităţii evreieşti neologe, ca urmaş al Prim Rabinului dr. Iacob Singer, dar şi al ultimului prim rabin din cartierul Cetate, dr. Maximilian Drechsler.
Pe vremuri grandioasă, comunitatea evreiască timişoreană este azi pe cale de dispariţie.
Se încarcă comentariile...
