Evaluare Naţională 2015: Un elev din Timiş, sigur pe el după Matematică: „Poate nu iau 10, dar 9.50 tot iau. Mi-e ciudă că nu am citit! Luam 10”

Evaluare Naţională 2015: Un elev din Timiş, sigur pe el după Matematică: „Poate nu iau 10, dar 9.50 tot iau. Mi-e ciudă că nu am citit! Luam 10”

Un elev de clasa a opta este sigur că va lua 9.50 la Matematică FOTO Daniel Dancea

Mii de elevi de clasa a VIII-a din judeţul Timiş au susţinut miercuri proba la Matematică. Elevii care au susţinut examenul la Colegiul Coriolan Brediceanu din Lugoj au declarat că subiectele au fost foarte uşoare. Un profesor care susţine că predă matematica în particular a spus chiar că subiectele sunt atât de simple că şi un elev rămas corigent ar trebui să ştie să le facă.

Subiectele la proba de Matematică a Evaluării Naţionale au fost „floare la ureche”. Cel puţin asta susţin mulţi elevi care au susţinut examenul la Colegiul Coriolan Brediceanu din Lugoj.  O elevă a declarat că „a fost super ok”, dar nu a rezolvat ultima problemă, care este cea mai grea şi care face diferenţa. Doi dintre elevii de clasa a opta păreau foarte încrezători. Alături de o doamnă cei doi elevi se corectau, iar unul dintre ei a spus că a avut o greşeală minoră. „Poate nu iau 10, dar 9,50 tot iau”, a spus, încrezător, tânărul.

Vizavi de liceu, alături de părinţi, un profesor care predă ore în particular îşi aştepta elevii pe care îi verifica. Întrebat cum carcterizează subiectele, profesorul a spus că sunt foarte simple, de elevi corigenţi. „Vorbesc serios. Dacă eu sunt profesor şi un corigent nu le ştie îl pic”, a spus profesorul. Un elev a spus chiar că subiectele de la examen au fost mai uşoare decât la simulare.

Rezolvări subiecte matematică Evaluare Naţională 2015

Adevărul oferă rezolvări pentru subiectele de la matematică, propuse la Evaluare Naţională 2015. Vă rugăm să consultaţi acest articol:

Evaluare Naţională 2015 - Rezolvare subiecte matematică

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: