Elevii timişeni au aflat cum e să fii pilot sau mecanic de avion în cadrul acţiunii Şcoala Altfel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul campaniei prin care elevii sunt invitaţi să descopere diferite meserii pe care ar putea ulterior să le urmeze, aproximativ 1200 de elevi din Timişoara, dar şi din oraşe şi comune din judeţ au participat la “Ziua porţilor deschise” desfăşurată la aerodromul “Cioca” de lângă Timişoara.

Acţiunea s-a înscris într-o serie de asemenea evenimente, incluse în în cadrul săptămânii “Şcoala altfel”, cu avioane, prezentări interactive, moto-deltaplane şi moto-parapante. Participanţii au avut ocazia să vadă cum se lucrează pe un avion Cessna 172, Antonov 2/AN-2 şi avioane ultrauşoare, existând şi posibilitatea realizării unor fotografii. Pentru siguranţa elevilor nu au avut loc activităţi de zbor şi nu au fost pornite motoarele avioanelor.

Gazdele evenimentului au fost Consiliul Judeţean Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Consiliul de Administraţie al Aerodromului Utilitar “Cioca”, Asociaţia Aerodrom Cioca Timişoara şi Maxair. La această “Zi a porţilor deschise” a participat şi firma Neuromed cu o prezentare interactivă de intervenţii de prim ajutor.
Piloţii, instructorii şi mecanicii de aviaţie au încercat să elucideze câteva din tainele zborului, răspunzând la întrebările elevilor care se refereau la întreaga gamă de aspecte legate de avioane şi zbor: de la modul de alimentare până la obţinerea brevetului de pilot.

„Aici, în avioanele de dimensiuni mici, găseşti cu adevărat plăcerea zborului, indiferent dacă aceasta se întamplă ca pasager sau ca viitor pilot”, spunea Iulian Irimia, pilot la Maxair, elevilor şi cadrelor didactice prezente la evenimentul de la aerodromul “Cioca” într-o zi cu vreme potrivnică, dar potrivită pentru “Şcoala altfel”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite