Elevii din Timişoara au proiectat o bază de locuit pe Lună. Agenţia Spaţială Europeană le-a acordat marele premiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moon Camp FOTO Esa.int
Moon Camp FOTO Esa.int

Andrei Popescu, Alexandru Brăteanu, Victor Fortiş, Andrei Buşcan, patru copii din clasa a 9-a de la Colegiul C.D.Loga din Timişoara, au câştigat concursul internaţional “Moon Camp” organizat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) are programată construcţia unei baze pe Lună, în anul 2024. Orice agenţie spaţială, în momentul în care termină prima fază de cercetare, începe să îşi facă reclamă. Îşi îndreaptă atenţia în special asupra copiilor, pentru că ei sunt viitorul. De mulţi ani, NASA se ocupă de concursuri de creare de campus pe Marte, în timp ce ESA a început, din 2018, competiţia "Moon Camp" 

La concursul organizat de ESA, în parteneriat cu Airbus Foundation şi compania Autodesk, au participat 850 de copii din toată lumea. 

Competiţia are două categorii de vârstă: copii până la 12 ani şi copii cu vârste între 13-18 ani. S-au premiat cele mai creative şi inovative idei. 

Singura echipă din România, la categoria 13-18 ani, a fost cea formată din copii din Timişoara. Mai mult, elevii de la C.D.Loga au reuşit să câştige locul întâi. 

“Am creat o bază destul de complexă de locuit pe lună, cu tot ce este nevoie. Sisteme de menţinere a vieţii, sisteme de supravieţuire, sisteme de alimentare cu energie, sisteme de creştere a plantelor etc. Un proiect mare. A fost atât de mare încât nici nu l-am putut trimite prin sistemul obişnuit, a trebuit să le facem link la un server special unde am avut depozitat proiectul. Totul este pe calculator. Este conceput ca oricând să poată fi printat cu imprimantă 3D”, a declarat profesorul Sandu Golcea, coordonatorul echipei Bendis.

Imagine indisponibilă

Elevii care au participat la concurs învaţă în clasa a 9-a, la secţia de Informatică. Ei sunt de mici pasionaţi de astronautică şi planete.

“Ne-am împărţit proiectul şi am lucrat cam cinci luni. A fost dificil la început, dar domnul profesor Golcea ne-a coordonat foarte bine şi ne-a oferit multe resurse. Am aflat o grămadă de lucruri despre Lună, despre ce ar trebui să conţină un habitat, iar asta ne-a ajutat să concepem o bază care a luat premiul întâi la un concurs internaţional. Baza constă în cinci module, cinci igluuri. Un mod principal de comandă, un modul dormitor, o seră, un spaţiu de depozitare şi un modul dedicat unui reactor nuclear care se află o distanţă mai mare, ca să nu iradieze”, a spus Alexandru Breteanu, unul din membri echipei de la Loga.

Baza concepută de români este gândită să acomodeze patru astronauţi, care ar trubui să se susţină în viaţă folosind doar ce au acolo.

“A trebuit să ne gândim la opţiunile optime pentru a asigura supravieţuirea pe Lună. De exemplu, oamenii vor avea nevoie de hrană. Pe lângă cele aduse de pe Pământ, ei ar trebuie să îşi crească câte ceva. Pentru asta ne-am gândit să facem o seră. Varza poate să crească fără să aibă nevoie de pământ, spirulina este o sursă bună de energie. Apa este reciclată. Toată apa care este adusă de pe Pământ trebuie reciclată. Cum baza este situată la plul Nord al Lunii, se găseşte apă sub formă de gheaţă. Energia e de mai multe tipuri. În primul rând o producem cu ajutorul unor panouri solare, la plul Nord e mereu soare. Dar avem şi un generator nuclear situat în afara bazei pentru a nu iradia cosmonauţii”, a adăugat Victor Fortiş.

Moon Camp FOTO Esa.int

Premiul cel mare a constat în două imprimate laser. A intrat în posesia Liceului C.D.Loga, iar cealaltă aparţine echipei câştigătoare. 

În 29 mai, echipa din Timişoara va avea o întâlnire pe webcam cu unul din consmonauţii ESA, iar copiii vor primi cadou de la agenţia spaţială tricouri, mâncare pentru astronauţi şi alte bunuri. Urmează şi o excursie la baza ESA de la Leiden (Olanda).

“Toate marile agenţii spaţiale se pregătesc pentru a construi campusuri pe alte planete. NASA se ocupă de aproximativ zece ani de construirea unei baze de locuit pe Marte. Agenţia europeană ESA, care este mai micuţă, nu are aceaşi dezvoltare ca şi NASA, de opt ani se ocupă de construirea unei baze de locuit pe Lună. Ar trebui ca aceşti cosmonauţi să nu mai meargă pe Staţia Orbitală Internaţională, ci să meargă într-un campus, pe Lună, de unde se pregătesc plecările spre alte planete. NASA, la rândul ei, doreşte să constuiască o bază pe Lună, de unde să plece mai departe pe Marte. În urmă cu patru ani, când am fost prima dată la ESA am putut să văd deja modul în care ei concepeau construcţia bazei de pe Lună. Ei vor să ducă la faţa locului imprimante laser 3D de foarte mari dimensiuni, să folosească praful lunar care să-l topească cu fasciule laser, iar în felul acesta pot să îşi construiască habitatul”, a explicat Sandu Golcea. 

Imagine indisponibilă


FOTO Airbus.com

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite