Ecologiştii din Timişoara au ieşit în stradă: „În România se fură chiar şi codrul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecologistii s-au intalnit in fata Catedralei
Ecologistii s-au intalnit in fata Catedralei

Un grup de peste 30 de timişoreani au ieşit în centrul oraşului pentru a protesta sub sloganul „Opriţi măcelul din Natura României”.

Ecologiştii s-au întâlnit în faşa Catedralei, având pancarde şi mesaje pentru conştientizarea publică a problemelor cu care se confruntă natura României în prezent: tăierile de păduri, masacrul faunei, proiectele ce distrug natura şi totodată, slaba reacţie a autorităţilor referitor la aceste probleme.

„Protestăm împotriva proiectelor care afectează iremediabil natura, şi aici includem investiţii aparent verzi, aşa cum sunt microhidrocentralele care se construiesc cu captarea uneori integrală a apei de pe văile râurilor şi beneficiul este foarte puţin ca energie, dar respectiva vale este periclitată. Tot felul de investiţii, cum sunt şosele, care intră în peisaje naturale intacte, practic noi restrângem dreptul la viaţă al fiinţelor de lângă noi, mă refer la habitate, la specii de animale pentru că le invadăm teritoriul şi apoi ne mirăm că se întâlnesc situaţii în care animalele atacă", Alin Ciprian Ciulă, de la Asociaţia Altitudine, filiala Banat.

Printre mesajele arborate s-a putut citi: "În România se fură şi codrul. Banii nu produc oxigen”, „Pădurea-i pentru toţi, n-o lăsăm la hoţi-mafioţi”, „Nu e vina pădurilor că românii nu au bani”, „Nu mai tolerăm jefuirea avuţiei naţionale”.”Nu mai tolerăm mutilarea naturii”.

Din păcate, simţul civic al românilor când vine vorba de probleme ecologice, nici de această dată nu s-a văzut. Doar 30 de persoane au ieşit să îndure frigul, însă au dorit să îşi spună păsurile. Protestatarii au făcut şi un marş traversând centrul oraşului, până în Piaţa Unirii. Acţiuni similare au avut loc şi la Bucureşti şi Cluj.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite