Duplex teatral fenomenal între Timişoara şi Szeged: piesa "Alice" de 250.000 de euro

Duplex teatral fenomenal între Timişoara şi Szeged: piesa

Teatrele din Timişoara şi Szeged pregătesc ceva special. FOTO: Teatrul Maghiar

În data de 10 iunie, pe scena Teatrului Maghiar „Csiky Gergely”, din Timişoara vor urca tineri actori ce vor interpreta piesa „Alice (Pe urmele lui Lewis Carol)”. „Parteneri de scenă” vor fi actori care vor juca la Szeged şi cu toţii se vor întâlni în mediul virtual.

Ştiri pe aceeaşi temă

Actual cultural se va petrece în cadrul proiectului transfrontalier „Virtual Theater-Cultural Bridge” E-THEATRUM. Prima repetiţie s-a desfăşurat la începutul lunii martie. La premiera programată în 10 iunie 2013,  vor exista două ecrane-gigant, două scene simultane, iar tinerii talentaţi din cele două ţări vor juca într-un spectacol duplex, transmis live.
 
Pentru spectacolul „Alice (Pe urmele lui Lewis Carol)”, în luna septembrie 2012 au fost selectaţi 24 de copii cu aptitudini scenice, care au participat, conform planificării proiectului, la programul de educaţie artistică, sub îndrumarea mentorilor.

Tinerii au participat la lecţii şi ateliere de mişcare scenică, muzică, bazele actoriei. Orele de pregătire s-au derulat la Szeged şi în Timişoara, dar şi virtual, în ateliere experimentale, susţinute online, cu utilizarea celor mai noi metode oferite de tehnologia ICT.
 
Studenţii specializărilor Design vestimentar,  Sculptură, Ceramică vor participa, voluntar,  la proiectarea şi realizarea costumelor şi decorurilor pentru premiera-duplex,  iar procesul de creaţie scenică, pregătire muzicală şi  studiul actoriei este documentat cu sprijinul studenţilor de la Secţia Foto-video.

Consultanţa şi coordonarea ineditei echipe de proiect sunt asumate de către regizorul Ştefan Iordănescu. Muzica spectacolului este compusă de Cari Tibor, laureatul Premiului Special pentru Muzică de Teatru la Gala UNITER 2013.
 
Bugetul proiectului este de aproximativ 250.000 de euro.

Potrivit directorului Teatrului Maghiar „Csiky Gergely”, Balazs Attila, până când autorităţile europene vor deconta banii, fondurile proiectului sunt asigurate de către Primăria Timişoara.
 
Şi Instituţia Prefectului se implică în proiect, asigurând promovarea ineditului spectacol din 10 iunie.
 
Piesa „Alice (Pe urmele lui Lewis Caroll) este regizată de către Kedves Emoke.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările