Drama tânărului care l-a ucis pe naşul copilului său pentru că-i făcea curte soţiei: „Vai, ce am făcut! L-am omorât!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 32 de ani a fost condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Dosarul scoate la iveală modul în care a fost comisă fapta, dar şi circumstanţele în care tânărul judecat l-a ucis pe naşul copilului său.

Judecătorii Tribunalului Timiş au emis o primă sentinţă într-un dosar de lovituri cauzatoare de moarte în care a fost trimis în judecată Grigoraş Dumitraş, un tânăr de 32 de ani din Timiş. Dosarul scoate la iveală faptul că Grigoraş Dumitraş şi victima, Panci Tiberiu erau consăteni şi prieteni buni, Dumitraş ajungând chiar să îl pună pe Panci naş de botez al unuia dintre copiii săi.

Relaţiile dintre cei doi au devenit tensionate în urmă cu aproximativ trei ani, când Dumitraş a aflat că soţia sa l-a înşelat chiar cu naşul de botez al copilului lor. Mai mult decât atât, cand tânărul era în Germania, soţia sa chiar s-a mutat pentru o perioadă scurtă de timp împreună cu Tiberiu Panci. Dumitraş a trecut, însă, peste toate, iar cei doi soţi au convenit să rupă orice fel de relaţii cu naşul copilului lor, să treacă peste cele întâmplate şi să continue căsătoria pentru binele celor trei copii ai lor.

Seara tragediei

Chiar dacă s-a împăcat cu soţia sa, Grigoraş Dumitraş a continuat să fie suspicios faţă de soţia sa, Panci lăudându-se în sat că i-a furat soţia lui Dumitraş. La începutul acestui an, în seara zilei de 20 februarie, în timp ce era în casă, Dumitraş Grigoraş a auzit în stradă, fluierături şi o maşină ambalată la maximum, în mod ostentativ.

Tânărul s-a uitat pe fereastră şi a văzut că în faţa casei este maşina lui Tiberiu Panci. În acel moment a hotărât ca în cazul în care Panci revine cu autoturismul în faţa casei sale, să lovească cu ceva în autoturism, pentru a-l determina pe acesta să înceteze cu şicanele la adresa sa.

După câteva minute, Tiberiu Panci s-a întors în faţa casei lui Dumitraş, iar tânărul a aruncat cu o cărămidă spre maşină, lovind oglinda retrovizoare. Panci şi un martor cu care se afla în maşină au coborât şi s-au îndreptat spre casa lui Dumitraş, înjurându-l. Când i-a văzut pe cei doi venind, Dumitraş a intrat în curte şi a luat o ţeavă metalică de aproximativ un metru lungime şi 10 cm diametru.

După o îmbrânceală între Dumitraş şi martor, Tiberiu Panci a luat-o la fugă. În acel moment, de la o distanţă de aproximativ cinci metri, Dumitraş a aruncat cu ţeava după Tiberiu Panci, lovindu-l cu vârful ţevii direct în cap. Victima a căzut la pământ plină de sânge.

În momentul în care inculpatul a văzut că numitul Panci Tiberiu s-a prăbuşit din picioare, căzând la pământ, inculpatul s-a deplasat imediat spre acesta şi a încercat să-i acorde primul ajutor, sens în care inculpatul a susţinut  capul victimei, sprijinindu-l şi i-a scos limba din gură pentru a nu şi-o înghiţi, după care i-a cerut soţiei sale să aducă un vas cu apă pentru a şterge victima de sânge”, au arătat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată.

Prietenul victimei, care a fost martor la tot ce s-a întâmplat, a povestit că Dumitraş Grigoraş a fost foarte afectat când şi-a dat seama ce a făcut. Martorul a relatat că s-a deplasat spre acel loc şi „a văzut cum numitul Panci Tiberiu era căzut la pământ, într-o baltă de sânge, gemea şi avea mult sânge în zona capului, iar inculpatul Dumitraş Grigoraş îi susţinea capul, voind să-l ajute, timp în care inculpatul spunea «vai, ce-am făcut, l-am omorât»”.

Circumstanţe atenuante găsite autorului

În urma procesului, Dumitraş Grigoraş a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Judecătorul i-a găsit circumstanţe atenuante tânărului. „Inculpatul a lovit victima printr-o acţiune unică de aruncare a barei din fier înspre victimă, de la distanţă, în timp ce victima se afla în alergare, şi nu prin lovire directă sau prin aplicarea de lovituri repetate, probabilitatea ca victima să fie lovită în zona capului chiar cu unul din capetele (o extremitate, vârful) acelei bare, aşa cum în speţă s-a întâmplat, fiind extrem de redusă în împrejurările mai sus menţionate”, se arată în sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş.

Judecătorul a mai arătat că nicio probă de la dosar „nu rezultă că inculpatul a aruncat obiectul respectiv înspre victimă ţintind zona capului acesteia”. „Numai întâmplarea a făcut ca victima să fie lovită în cap, respectiv în zona parietală dreapta paramedian, chiar cu una din extremităţile (capătul, vârful) acelei bare. Deşi inculpatul ştia că soţia sa avusese o relaţie extraconjugală cu victima şi chiar suspiciona că această relaţie nu a încetat, incidentul în urma căruia s-a produs decesul victimei a fost unul spontan, produs în contextul în care iniţial, victima, când a trecut cu autoturismul prin faţa casei inculpatului, a oprit autoturismul în faţa casei acestuia, fluierând şi ambalând motorul la maxim, iar după scurt timp, când a revenit din nou în faţa casei inculpatului, de asemenea a oprit autoturismul şi a continuat să ambaleze motorul în mod ostentativ”, se mai arată în sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş, în care s-a avut în vedere şi conduita lui Dumitru Grigoraş după comiterea faptei.

Se va avea în vedere, de asemenea, conduita inculpatului după comiterea infracţiunii (până la sosirea cadrelor medicale i-a acordat victimei primul ajutor), poziţia sa sinceră, de recunoaştere a comiterii faptei, regretul manifestat faţă de aceasta, nivelul de educaţie (8 clase) şi calificarea profesională - lucrător în cadrul Abator Smitfeld SRL unde ocupă un loc de muncă pe durată nedeterminată , vârsta - 32 ani, starea de sănătate - bună, situaţia familială ( căsătorit, 3 copii minori ) şi socială a inculpatului , având o familie bine organizată, faptul că nu are antecedente penale, fiind o persoană bine integrată social, iar comiterea unei fapte prevăzută de legea penală este un eveniment accidental în viaţa sa, care nu denotă un comportament sau o atitudine constantă antisocial”, se mai arată în hotărârea Tribunalului Timiş.

Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite