Iugoslavii erau nelipsiţi din oraşul meu natal în copilărie. Nu le înţelegeam limba, prindeam doar cuvinte, dar în schimb era o plăcere să faci o vizită în „Piaţa sârbilor“ sau să o asculţi pe Lepa Brena. Unii spuneau că era o plăcere şi să o priveşti, agăţată într-un poster pe mobilă. Mai erau mişto şi alte lucruri, cum ar fi ciocolata Cipiripi şi faptul că noi şi ei împărţeam aceeaşi Dunăre.

Nu m-am mai gândit de ceva vreme la războiul care a divizat fosta Iugoslavie ca la un moment concret din istoria noastră a tuturor, asta până să citesc noua carte a prozatorului Radu Pavel Gheo, „Disco Titanic“, publicată recent la Editura Polirom. Cartea spune, la un anumit nivel, povestea lui Vlad Jivan, un timişorean cu rădăcini sârbeşti care locuieşte în Timişoara, este patronul unei edituri oarecare şi revoluţionar (în 1989 a fost împuşcat după ce a ieşit în stradă). În prima parte a volumului, subiectele intens discutate de Vlad Jivan şi de prietenii lui bănăţeni sunt o potenţială separare a Banatului (a „Republicii Banat“) de restul ţării, invazia oltenilor şi a moldovenilor, dar şi „miticii“ la care ajung toate taxele plătite de restul ţării.

Atmosfera cărţii, iniţial relativ senină (începe cu un moment la bere, cu amicii), devine din ce în ce mai sumbră, gradual intrăm în istoria personală a personajului, scormonim în maţele Securităţii, aflăm de o excursie făcută cu părinţii la Split, în Croaţia, pe vremea Iugoslaviei, iar problematica secesiunii ipotetice ajunge să fie privită prin oglinda unui război. Personajul principal Vlad Jivan ajunge să viziteze Splitul pentru a doua oară, la ani buni de la destrămarea Iugoslaviei, iar într-un final se dovedeşte că istoria mare o înghite pe cea mică. Scenele sunt zguduitoare, de o brutalitate viscerală, însă cât se poate de adevărată, pentru că, deşi povestea personală a lui Vlad Jivan nu e neapărat reală, peisajul cu care se confundă e unul bine documentat.   

O poveste care ar fi putut fi uşor ratată prin patetism construieşte însă o carte copleşitoare, despre micile şi marile drame ale omenirii, despre felul biblic în care un frate va lua viaţa unul alt frate şi în care păcatul te va ajunge din urmă absolut de fiecare dată. Radu Pavel Gheo are nenumărate trimiteri la noţiuni foarte cunoscute mai ales locuitorilor din vestul ţării, de la graniţa cu fosta Iugoslavie, dar istoria pe care o spune prozatorul este a noastră a tuturor. Sunt în joc eternele alegeri: pacea sau războiul, dragostea sau ura, viaţa sau moartea.

„Disco Titanic“, o carte de-a dreptul cinematografică, este de fapt o scrisoare impresionantă adresată trecutului nostru comun. Mi se pare a fi povestea unui personaj care poate să se furişeze câteva clipe într-o altă vârstă a vieţii sale, doar pentru a-şi scrie lui însuşi un mesaj de pace pe un zid. Nimeni nu ştie însă dacă mesajul va fi citit şi înţeles vreodată. Una dintre concluzii ar fi că există un loc, un punct, un moment în care pur şi simplu se încrucişează absolut toate drumurile vieţii noastre. Dincolo de faptul că mi-a vorbit de copilărie, m-a îngrozit şi m-a uluit, cartea scriitorului Radu Pavel Gheo mi-a adus aminte că trecutul pe care uneori scuipăm stă de fapt liniştit în rucsacul din spate. Se ascunde acolo zi de zi de zi de zi şi aşteaptă un singur lucru.

Citiţi şi:

Călătorie cu un om invizibil

Lecţie de tranşat o găină oarbă

Un cutremur pentru fiecare

Vă omor pe toţi

După ce îmblânzeşti Dunărea

Blues pentru o fată mută

Cum arată sfârşitul unui miracol: adio, Băile Herculane

Toamna la Terasa Fericirii

Adio, ţară!

N-o să te mint: o să murim

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.