Dosarul fraudei de la cel mai mare club de fiţe din Banat, amânat după „metoda Voiculescu“. Procurorul DNA, acuzat că a fost parşiv

Dosarul fraudei
de la cel mai mare club de fiţe din Banat, amânat după „metoda Voiculescu“.
Procurorul DNA, acuzat că a fost parşiv

Toate excepţiile au fost respinse de judecătorul de caz, care a dispus începerea procesului

Un dosar în care patru funcţionari ai Primăriei Timişoara au fost trimişi în judecată pentru o afacere penală de la clubul de fiţe Heaven este judecat de doi ani şi jumătate fără niciun rezultat. Avocaţii au reuşit să tragă de timp până acum prin mai multe excepţii şi vicii de procedură, pe modelul „brevetat” deja de avocaţii lui Voiculescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul director al Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Timişoara, Nicuşor Miuţ, un „greu” al oraşului în perioada lui de glorie, şi alţi trei funcţionari din Primărie au fost trimişi în judecată într-un dosar penal de abuz în serviciu şi divulgare de informaţii nedestinate publicului. Procurorii DNA care au instrumentat dosarul îi acuză pe cei patru funcţionari ai primăriei că au închiriat clubului de fiţe Heaven o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, dar a încasat banii pentru 3.200 de metri pătraţi, provocând un prejudiciu de peste un milion de lei.

După mai bine de doi ani de anchetă, procurorii DNA au trimis dosarul în judecată la începutul anului 2012. Speţa a fost repartizată Judecătoriei Timişoara. Avocaţii din dosar, printre care şi fostul preşedinte al Tribunalului Timiş, Petre Petrişor, care îl reprezintă pe Miuţ, au invocat ilegalitatea rechizitoriului, iar dosarul a fost restituit la DNA pentru refacerea anchetei.

După repunerea pe rol, procesul a fost declinat de la Judecătoria Timişoara, la Tribunalul Timiş. Înainte de a începe procesul pe fond la Tribunal, avocaţii au invocat noi excepţii pentru amânarea procesului. Astfel, avocatul lui Florin Chiriţescu, unul dintre inculpaţii din dosar a reclamat ilegalitatea administrării probatoriului din faza de urmărire penală.

„De departe putem constata reaua-credinţă a organelor de urmărire penală în exercitarea atribuţiilor lor, având în vedere faptul că l-au chemat pe subsemnatul inculpat să dea declaraţii în calitate de martor în dosar, deşi existau probe la momentul respectiv pentru a se începe urmărirea penală împotriva acestuia, probe care de altfel sunt singurele pe care îşi întemeiază organele de urmărire penală acuzaţiile”, a arătat Flroin Chiriţescu.

În acelaşi document prin  care a solicitat restituirea dosarului, Chiriţescu a acuzat modul „parşiv” în care procurorul a strâns probe în dosarul „Heaven”. „Această manevră parşivă a organelor de urmărire penală ne face să ne întrebăm dacă nu cumva, constatând lipsa unor probe temeinice şi concludente pentru a începe urmărirea penală împotriva subsemnatului pentru sub aspectul săvârşirii iinfracţiunii de divulgare de informaţii nedestinate publicităţii, organele de urmărire penală au decis să adauge încă un cap de acuzare împotriva subsemnatului, atrăgându-l într-o capcană şi audiindu-l ca martor în acest dosar”, se mai arată în documentul amintit.

Pe de altă parte, Nicuşor Miuţ a contestat competenţa materială a DNA-ului, susţinând că ar fi trebuit ca alţi procurori să se ocupe de caz. „Simpla menţionare a întinderii prejudiciului făcută în rechizitoriu nu este de natură să atragă competenţa materială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, existenţa şi cuantumul prejudiciului trebuind stabilite prin probe. Ori, deşi inculpaţii au solicitat efectuarea unei expertize contabile în acest scop, această cerere le-a fost respinsă, cu toate că era esenţială pentru determinarea competenţei, a cărei stabilire în raport de întinderea pagubei trebuia să aibă loc în cursul urmăririi penale”, se arată în excepţia invocată de Miuţ.

Toate excepţiile au fost respinse de judecătorul de caz, care a dispus începerea procesului. Acest lucru nu s-a putut face până când Primăria Timişoara nu s-a înscris în proces ca şi parte civilă. Asfetl, în momentul de faţă, primăria trebuie să comunice instanţei prejudiciul exact pe care l-a suferit şi ce reprezintă el. După stabilirea acestor date, procesul poate în sfârşit să înceapă, după doi ani şi jumătate de la trimiterea în judecată. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările