Dominic Fritz, după ultimul atac din partea lui Nicolae Robu: „Înţeleg că e un pic plictisit”
0Fostul primar al Timişoarei Nicolae Robu l-a atacat dur, printr-o postare pe Facebook, pe actualul primar Dominic Fritz, despre care a spus că a candidat cu falsuri, fără a avea domiciliul în Timişoara.
Întrebat într-o conferinţă de presă cum răspunde atacului lansat la adresa lui de către fostul primar, Dominic Fritz a declarat că instanţa i-a validat mandatul de primar şi este primar legitim.
„Nici nu ştiu ce să zic de absurdităţile cu care umple Facebook-ul domnul Robu. Înţeleg că e un pic plictisit. Nu vreau acum să joc jocul lui. Această întrebare cu domiciliul a existat. Domnul Robu şi-a trimis oamenii lui să conteste alegerea mea ca primar în instanţă. A pierdut. A pierdut şi la recurs, şi când era vorba de neconstituţionalitate. Eu sunt primarul legitim al Timişoarei şi aşa rămîne”, a declarat Dominic Fritz.
„Să nu credeţi că domnul Robu a semnat totul”
În privinţa acuzaţiilor lansate de Robu referitoare la delegarea semnăturii, Fritz a spus că fostul primar şi-a delegate la rândul său semnătura.
„Şi el a fost primar şi a delegat semnătura. Exact asta e prevăzut în lege, să-i delegi semnătura city managerului, pentru ordonator de credite. Asta se întâmplă în peste 90% din municipii în România, de aia îl plătesc, ca să nu mai semneze primarul toate facturile şi să mă ocup de probleme mai importante. E ca şi cum îi reproşez unui arhitect că lucrează cu un inginer, de ce nu se duce el pe şantier, rolurile sunt diferite. Să nu credeţi că domnul Robu a semnat el totul. Oricine îmi reproşează ceva pe linia asta nu poate fi luat în serios. Cred că ne-am lămurit cu toţii cine poate fi luat în seamă în aceste certuri infantile şi cine nu”, a declarat Fritz.