Directorul Aeroportului Timişoara, despre rugbiştii care ar fi deszăpezit pista de decolare: „E o informaţie mai mult decât ilară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RUGBI AEROPORT

Dan Idolu, directorul Aeroportului Timişoara, a comentat informaţia conform căreia rugbiştii britanici de la Northampton Saints ar fi curăţat pista de decolare.

Idolu susţine că activităţile de pe pistă, indiferent care ar fi acelea, se fac doar de către persoane autorizate, ca atare nimeni nu putea să roage sportivii să facă curăţenie. 

„Am citit şi eu cu surprindere informaţia legată de rugbiştii care ar fi deszăpezit aeroportul. E mai mult decât ilar. Eu chiar am fost aici în aeroport, i-am văzut foarte relaxaţi pe rugbişti. Poate că şi-ar fi dorit să joace un meci de rugby, dar condiţiile meteo de aici erau absolut noi. Poate că la stadion au curăţat zăpada, poate a fost o joacă pentru ei, ceva amuzant. Dacă cineva a spus că aici la aeroport au deszăpezit pista nişte rugbişti, înseamnă că nu a zburat niciodată cu avionul. Nu are cum să ajungă cineva din aerogară, care nu s-a ambarcat, să se ducă să facă deszăpezirea. E de-a dreptul caraghios. Nu puteau să ajungă să deszăpezească pista, pentru că nu le dădea nimeni lopeţi. Oricum lopeţile erau ocupate de oamenii noştri”, a declarat Dan Idolu, directorul Aeroportului Timişoara.

Rugbiştii de la Northampton Saints ar fi trebuit să joace un meci cu Timişoara Saracens, în grupele European Rugby Challenge Cup. Din cauza zăpezii, meciul s-a amânat, iar britanicii s-au întors acasă.
 

Informaţia legată de deszăpezire a fost făcută publică pe pagina de Twitter de către arbitra Joy Neville, care a postat şi un filmuleţ, însoţit de mesajul: „O călătorie pe care nu o vom uita niciodată. Întâi am fost blocaţi în noroi, iar... şase ore mai târziu am fost rugaţi să ajutăm la curăţarea zăpezii ca să încercăm din nou să decolăm. Membrii echipei Northampton Saints au intrat în acţiune, chiar şi fără lopeţi, dar tot s-au descurcat“. 
 

În cele câteva secunde filmate, se văd câţiva rugbişti care împing zăpada cu piciorul sau cu mâna, cel mai probabil în timpul îmbarcării în aeronavă. 

Citiţi şi:


VIDEO Rugbişti britanici rugaţi să ajute la deszăpezirea pistei aeroportului din Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite