Titlul de revoluţionar al lui Cătălin Rădulescu, contestat la Timişoara: „Nu se poate să acceptăm minciuna şi impostura“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoreanul Corneliu Vaida, primul purtător de cuvânt al Armatei şi al revoluţionarilor din decembrie 1989, cere reanalizarea dosarului de revoluţionar al deputatului Cătălin Rădulescu.

Declaraţiile făcute de deputatul PSD Cătălin Rădulescu legate de perioada Revoluţiei din 1989 au stârnit rumoare în rândul revoluţionarilor din Timişoara. Mai ales cele în care Rădulescu susţine că a participat activ la evenimentele din Timişoara, din 16 decembrie, de la biserica lui Laszlo Tokes. Niciunul dintre revoluţionarii timişoreni nu-l cunosc pe Rădulescu, nici ce a făcut acesta la revoluţie.

Mai mult, în CV-ul oficial al lui Rădulescu, apare informaţia că în perioada 1989-1990 acesta a fost medic în Argeş şi că a absolvit Facultatea de Medicină în 1987. 

Revoluţionarul Corneliu Vaida, primul purtător de cuvânt al Armatei şi al revoluţionarilor din decembrie 1989, cere reanalizarea dosarului de revoluţionar al deputatului Cătălin Rădulescu. 

Acesta a depus sesizarea la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor şi la  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. “Contestaţia mea se bazează pe declaraţia publică a numitului Cătălin Rădulescu, filmata de jurnaliştii ziarului Adevarul  şi care se găseste în link-ul de mai jos, fisierul 2. VIDEO Filmările needitate ale interviului acordat de deputatul Cătălin Rădulescu ziariştilor „Adevărul”. Menţionez că am contactat mai mulţi revoluţionari din Timişoara şi nimeni nu l-a văzut pe acesta în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, nici în faţa casei preotului Laszlo Tokes şi nici în alta parte - aşa cum declara public acesta.

În consecinţă vă solicit să feceţi public dosarul pe baza căruia acesui personaj i s-a acordat titlul de LRD şi să cercetaţi veridicitatea declaraţiilor din dosar şi temeinicia acordării titlului”, se arată în sesizare.

Vaida susţine că declaraţiile lui Rădeulescu sunt atât de contradictorii şi lipsite de bază reală încât l-au determinat să-i conteste titlul de Luptător pentru Victoria Revolutiei din decembrie 1989  cu Rol Determinant.

Nu se poate să acceptăm minciuna şi impostura, noi revoluţionarii autentici, fiindcă acceptând printre noi personaje ca el ne facem singuri rău, imaginea noastră fiind deja suficient terfelită de impostorii infiltraţi în rândurile noastre, cu largul aport al preşedinţilor de organizaţii şi al SSPR!”, a spus Corneliu Vaida.

Corneliu Vaida a fost primul purtător de cuvânt al Armatei şi al revoluţionarilor din decembrie 1989.

„După ultimele declaraţii ale <aleşilor>, cred că se impune adoptarea unei legi sau unui OUG care prevede obligativitatea unui examen psihiatric al tuturor ocupanţilor de funcţii publice! Asta cred că e o problemă mai stringentă decât amnistierea sau graţierea hoţilor şi şpăgarilor! Nu ţin minte să-l fi văzut la revoluţie pe Rădulescu. În ceea ce proveşte poveştile cu arma, atunci doar câţiva revoluţionari au avut un AKM-uri. Şi acelea erau luate pe semnatură. Aveau arme cei de la Garda Operei comandată de Sorin Oprea, şi eu care primeam arma numai când mergeam noaptea în misiuni de scotocire cu o grupă de cercetaşi de la Garnizoană. Părerea mea e că Rădulescu minte de stinge!”, a adăugat Corneliu Vaida, care este Luptător pentru Victoria Revolutiei din decembrie 1989  cu Rol Determinant şi Cetatean de Onoare al Timişoarei. 


Citiţi şi:

Scurtă cronologie a minciunilor lui Cătălin Rădulescu. Cum s-a speriat deputatul PSD de amploarea propriilor afirmaţii

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite