De ce nu au maşinile de pompieri din România asigurare CASCO. O autospecială distrusă într-un incendiu trebuie înlocuită cu bani din donaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru cumpărarea unei autospeciale de stingere a incendiilor. Maşina ar trebui să înlocuiască o autospecială cumpărată din bani europeni şi arsă într-un incendiu de vegetaţie uscată la care pompierii au intrvenit anul trecut. Acest caz a scos la iveală că nicio maşină de pompieri din România nu are asigurare CASCO.

Maşina care a fost distrusă şi pe care ISU trebuie să o înlocuiască cu una nouă a fost cumpărată cu bani europeni de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă ADIVEST şi dată în folosinţa ISU Timiş. Cu ocazia unei intervenţii la un incendiu de vegetaţie uscată, maşina a fost distrusă în proporţie de 90 la sută. Pentru că, potrivit contractului de finanţare europeană, autospeciala cumpărată din bani europeni trebuie să fie menţinută în funcţiune cinci ani de la data achiziţiei, ISU şi ADIVEST au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru achiziţia unei noi maşini, a cărei valoare este de aproape 190.000 de euro.

În mod normal, autospeciala ar fi trebuit asigurată CASCO, această obligaţie fiind prevăzută şi în contractul de comodat prin care maşina de stingere a incendiilor a fost pusă la dispoziţia ISU. „Din păcate, din lipsa alocării  fondurilor necesare de către IGSU Bucureşti pentru asigurare CASCO a echipamentelor primite în folosinţă gratuită, autospeciala nu a putut fi asigurată pentru distrugere totală”, au arătat reprezentanţii ISU Timiş.

De altfel, reprezentanţii ISU Timiş susţin că nicio maşină de stingere a incendiilor, cu excepţia ambulanţelor SMURD, nu au asigurare CASCO, sumele care ar trebui plătit pentru astfel de poliţe fiind foarte mari. Situaţia a fost confirmată de secretarul de stat Raed Arafat potrivit căruia nu există fonduri pentru asigurarea CASCO a maşinilor de pompieri.

„Numai maşinile SMURD-ului au asigurare CASCO care e prevăzută în lege. Celelalte maşini, nefiind prevăzute în lege, nu există fonduri să fie asigurate CASCO. Ar fi foarte mare costul de asigurare pentru maşini”, a declarat Raed Arafat pentru „Adevărul”. Secretarul de stat a mai declarat că anul acesta şi anul viitor se vor cumpăra 500 de maşini de pompieri noi, urmând ca fiecare judeţ să primească între 7 şi 11 autospeciale de stingere a incendiilor noi. Raed Arafat a mai declarat că ofertele de la licitaţia pentru achiziţia autospecialelor vor fi deschise săptămâna viitoare.

Cum poate fi ajutat ISU Timiş să îşi cumpere o autospecială nouă

În cadrul campaniei de stângere de fonduri pentru achiziţia unei autospeciale noi, ISU Timiş a arătat că maşina le este foarte utilă pompierilor, autospeciala distrusă în incendiu participând în perioada 2015-2018 la 766 misiuni de intervenţie, dintre care peste 100 au fost incendii cu ocazia cărora s-au salvat bunuri de peste 26 de milioane de lei.

Cei care vor să îi ajute pe pompieri să cumpere o autospecială nouă, o pot face atât din postura de persoane juridice, cât şi din postura de persoane fizice. „Aşteptam sprijin financiar prin mijloacele uzuale (sponsorizari, donatii 2% ONG-uri) care vor fi comunicate pe paginile web ale celor 2 institutii partenere, respectiv www.adivest.ro şi www.isutimis.ro. Modelele de contracte de sponsorizare formulare pentru donatie 2% pentru ONG-uri precum şi conturile speciale in lei si euro deschise în acest scop vor fi disponibile pe cele doua site-uri”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.  

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite