De la „Meta lungă“ la primul meci de fotbal. Timişoara, oraşul care a deschis porţile sportului european în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul unui concurs de ciclism din Timişoara anului 1898
Afişul unui concurs de ciclism din Timişoara anului 1898

Însemnările personalităţilor din secolul al XIX-lea, datele şi statisticile confirmă clar: oraşul de pe Bega este „fruncea“ sportului românesc, mai ales atunci când vorbim despre competiţiile venite din Anglia, precum fotbalul şi tenisul.

Dezvoltată puternic în perioada administraţiei austro-ungare, Timişoara a înregistrat o serie de premiere la nivel european. Timişorenii au fost primii în numeroase domenii: prima stradă asfaltată (1895), primul meci de fotbal din ţară (1899), prima bibliotecă publică (1815), prima fabrică de bere, primul tramvai tras de cai, primul oraş din Europa continentală iluminat electric iar exemplele pot continua. 

Oraşul de pe Bega îşi dispută întâietatea pe plan naţional şi în ceea ce priveşte apariţia fotbalului sau a poloului pe apă, dar s-a remarcat mai târziu, chiar pe plan internaţional, la handbal, scrimă şi gimnastică.

„La începutul anilor şaptezeci (n.r. - 1870) încă nu era la modă, nici nu exista aici vreun patinoar amenajat, doar pe vreme geroasă, când canalul Bega îngheţa, tineretul masculin năvălea pe gheaţa râului cu patine demodate din lemn şi patina până în localitatea învecinată. Nici vara nu puteau fi zărite decât câteva bărci primitive pe Bega. Gimnastica nu era un sport şi, din cauza torturii pe bare impuse de profesorii de gimnastică, era mai degrabă detestată decât iubită. Cel mai îndrăgit şi popular joc al tinerilor era cel cu mingea, aşa numita «Meta lungă», în care mingea de piele umplută cu păr de cal era zvârlită în mulţume cu un lăteţ, apoi prinsă şi aruncată în spetele jucătorului celui mai apropiat. Mai erau la modă «jocul cu nasturi», «jocul cu bile», «Kacska» jucată cu beţe scurte de lemn, şi jocul «pipucz» îndrăgit de tineretul adult. Pe vremea aceea nu era nimeni preocupat de educaţia fizică a fetelor“, a scris Josef Geml, primarul Timişoarei în perioada 1914-1918, în cartea „Vechea Timişoară“, scrisă în anul 1925, dar publicată de-abia în 1927.

Patinoar iarna

Patinoar iarna, teren de tenis vara în zona Parcului Rozelor
 

Patinoare pentru toată lumea

Abia în mijlocul anilor ’70 ai secolului al XIX-lea, după răspândirea patinelor de oţel „Halifax“, la Timişoara s-a creat un patinoar adevărat, întreţinut şi utilat de către Asociaţia de patinaj, înfiinţată în 1876. Patinoarul a fost amenajat după ce s-a scos pământul pentru realizarea terasamentului căii ferate spre Orşova, apa fiind adusă de la un depozit de lemne cu ajutorul unei ecluze. Preşedintele clubului era medicul militar pensionat Martin Parlaghy. Clubul a existat până la sfârşitul anului 1909. 

„În anul 1910, clubul Regata, în care se contopise şi Asociaţia de patinaj în anul 1886 şi care avea baracă de lemn la podul Hunyadi (n.r. – azi, podul Traian), sub preşedinţia consilierului tehnic Sebestyen Kovacs, a pus bazele unui nou patinoar modern cu fundaţie de asfalt. Odată cu clădirea cu un etaj a Regatei, construită pe malul Begăi, a fost construit şi un restaurant spaţios, având în faţă o terasă cu bănci şi scaune pentru publicul patinoarului. Oraşul a cedat în acest scop terenul răscumpărat de la armată, a umplut cu pământ terenul de construcţie pe malul Begăi, a excavat şi nivelat terenul pentru patinoar şi a garantat împrumutul de 100.000 de coroane contractat de asociaţie. Planurile şi lucrările de construcţie au fost executate şi finalizate de arhitectul oraşului, Laszlo Szekely. Pe vremea aceea, preşedinte al asociaţiei era Gregor Kapdebo. Deoarece preţul de intrare era destul de ridicat, oraşul a aprobat încă două patinoare pentru populaţia nevoiaşă şi anume unul în Fabric, la balta Lipitorilor, şi unul în Iosefin, în dosul cimitirului“, a mai povestit Josef Geml.

Fostul patinoar din Timişoara

În anii 70, în Timişoara se făcea patinaj profesionist
 

Prima asociaţie de canotaj pe Bega

Istoria canotajului de pe Bega începe tocmai în 1864, odată cu practicarea sa în mod organizat şi, implicit, cu apariţia Societăţii de Luntrişoare. A fost prima asociaţie de canotaj de pe actualul teritoriu al României, înfiinţată de câţiva studenţi întorşi de la studii din străinătate. 

Întrecerile cu ambarcaţiuni începuseră să se dezvolte în mediul universitar englez încă din secolul al XVIII-lea, iar primul club de canotaj din lume, Leadner Club, lua fiinţă în 1818. Apoi, nu după mult timp, apare Asociaţia Sportivă „Regatta“, a doua structură de profil din oraş. În 1866 consemnăm şi naşterea Asociaţiei de Canotaj din Timişoara. În prima jumătate de secol de canotaj, ambarcaţiunile ce pluteau pe Bega erau rudimentare chiar şi pentru standardele acelor vremuri, însă şoproanele de lemn de pe malurile Begăi au fost înlocuite, în perioada 1910-1912, cu un pavilion modern. 

Canotaj pe Bega

După Marele Război, AS Regatta îşi reia activitatea, făcându-şi apariţia şi câteva cluburi sportive noi cu secţii de canotaj, AS Înainte şi Politehnica. De asemenea,  în 1922 este înfiinţată Societatea de Canotaj Timişoara. În 1932, la prima participare românească la o competiţie internaţională oficială, la Campionatului European de la Belgrad, ţara noastră a fost reprezentată de schiful 4+1 al clubului Regatta Timişoara.

Gimnastica pentru fete

Între timp, la Timişoara a început să se practice şi gimnastica, mai ales după ce programa de educaţie fizică din şcoli a fost modificată, accentul fiind pus pe exersarea articulaţiilor, marş militar, alergări, aruncări, căţărat pe scări etc. „Acest nou mod de gimnastică a fost introdus şi în şcolile de fete şi persoanele de sex feminin luau parte activă şi la patinaj. În anul 1906, la iniţiativa şi sub conducerea consilierului juridic Alexander Gerdanovits, a fost înfiinţat un club de gimnastică care şi-a amenajat un teren de sport spaţios la podul Bischof (n.r. – astăzi, podul Mitropolit Şaguna) între cele două alei de copaci către Elisabetin, în Piaţa Kisfaludi (n.r. – azi, Bulevardul Victor Babeş). Dar pentru că noaptea terenul nu era păzit, iar gardul de scânduri a fost deteriorat şi apoi distrus, asociaţia a încetat cu timpul să mai funcţioneze acolo“, a mai scris primarul Geml.

Sporturi din La Belle Epoque

În 1886 avea să apară la Timişoara şi Asociaţia de ciclism înfiinţată de Arpad Leyritz, care mai târziu a primit numele „Velocitas“. Pista de ciclism a fost amenajată în spatele Gării Mari, lângă terenul echipei de fotbal Chinezul, mai târziu stadionul CFR, şi a fost inaugurată festiv la 20 august 1897. „Ciclismul a încetat curând să fie practicat ca sport, deoarece majoritatea oamenilor foloseau bicicleta pentru a merge la lucru. La fel de scurtă a fost şi viaţa Reuniunii bicicliştilor înfiinţată în anul 1898 de avocatul Ignaz Rona, precum şi a Bicykleclub înfiinţat de Konstantin Sztura“, îşi aminteşte Geml.

Tot la finalul secolului al XIX-lea, în 1899, clubul Atletic din Timişoara înfiinţează în premieră în oraş o secţie de nataţie. Cel mai vechi bazin care se mai păstrează, chiar dacă acum este abandonat şi lăsat în ruină, este „Uszoda“ din Parcul Central. Acesta a fost construit în anul 1926, iar generaţii de timişoreni au învăţat aici să înoate. 

Bazinul de înot Uszoda


Bazinul cunoscut de timişoreni ca "Uszoda"
 

Terenuri de tenis în case particulare

Tenisul de câmp a devenit un sport foarte iubit, în special în rândul celor care aveau un statut social mai înalt. Şi acest sport îşi are originile în Anglia, iar la Timişoara a fost preferat şi de doamne, catalogându-l drept un joc graţios cu mingea.

„Pentru acest joc este nevoie de un teren neted cu o lungime de 24 de metri şi o lăţime de 12 metri, împrejmuit cu plasă de sârmă pentru prinderea mingilor lovite cu racheta. Astfel de terenuri se găsesc şi în case particulare, dar cel mai adesea sunt folosite terenurile amenajate în locuri publice. Nu s-a înfiinţat aici vreo asociaţie de tenis de câmp, ci s-au reunit societăţi mai mici are închiriau un teren pentru întreţinerea căruia plăteau împreună un lucrător. Clubul de patinaj închiriază pe durat verii tot patinoarul în acest scop, iar oraşul închiriază cele şase terenuri amenajate în pădurea de molizi de pe fostul poligon de trageri: în cazarma Transilvania sunt amenajate mai multe terenuri pentru familiile de ofiţeri, iar pe vremea comitelui suprem Molnar, fostul poligon de tragere a fost folosit pentru tenis“, a mai amintit Josef Geml. 

Tenis Timişoara Foto Druckeria


Jucători de tenis în perioada interbelică FOTO Druckeria.ro

Sportul foştilor trăgători de elită

În 1881, în apropierea gării din Iosefin, aproximativ pe locul unde azi se află stadionul CFR, a fost amenajat poligonul de tir, de către Societatea Timişoreană de Tir. Asociaţia era o urmaşă a fostului corp al trăgătorilor de elită care şi-a sfinţit drapelul în 27 octombrie 1844. „În anul 1849 li s-au confiscat trăgătorilor puştile, acestea fiindu-le restituite abia în 1857. În anul următor, societatea a construit un poligon de trageri pe terenul primit de la primărie în apropierea gării Iosefin. Poligonul era înconjurat de alei umbroase, unde era amenajată şi o plăcută grădină de vară. A devenit curând locul preferat al publicului. Aici se adunau în fiecare duminică cetăţenii la tragerea festivă a vreunui membru al societăţii. Concursurile de tir cu o durată de trei-patru zile şi cu participarea unor ţintaşi de peste tot erau foarte animate“, a mai notat fostul primar al Timişoarei. 

Dar tirul a început încet, încet să-şi piardă din popularitate, mai ales că pentru tânăra generaţie acest sport era prea scump. În 1881, Societatea Crucea Roşie a cumpărat poligonul Societăţii de Tir cu 7.500 de guldeni, pentru a-şi amenaja acolo parcul de vehicule. Ţintaşii entuziaşti nu şi-au pierdut speranţa, după ce oraşul le-a oferit un spaţiu să-şi construiască o clădire pentru tir. Aceasta a costat 17.000 de guldeni şi era mobilată modern, cu sală de bal şi restaurant. Noul poligon de tir a fost dat în folosinţă în mod festiv la 9 septembrie 1883, iar prima tragere a fost executată de Karol Telbisz, primarul Timişoarei de atunci.

Intrarea în poligonul de tir

Intrarea în poligonul de tir 
 

 „La început, şi aici activitatea a fost foarte intensă. În grădina umbroasă, în popicărie şi în sală au fost organizate multe petreceri vesele, serate dansante şi sărbători câmpeneşti; pe scurt, noul poligon de trageri a devenit curând un loc iubit pentru excursii, dar Societatea de Tir se mişcora tot mai mult, numărul trăgătorilor devenind tot mai mic. Din anul 1901 nu s-a mai organizat nicio tragere. În 1905, Societatea de Tir a decis să se desfiinţeze, oraşul preluând toate bunurile cu datorii cu tot“, mai putem afla de la Josef Geml. În parcul de molizi au fost amenajate terenuri de tenis, care avea să devină unul dintre sporturile preferate ale lumii bune din Timişoara. 
 

„Fotbalul nu mai este un sport, ci o pasiune a omenirii“

Aproape toată lumea ştie că la Timişoara s-a jucat primul meci de fotbal de pe teritoriul actual al României după regulile moderne ale jocului, în 25 iunie 1899. Cea dintâi mărturie consemnată în presă referitoare la o partidă de fotbal a apărut în ziarul local de limbă maghiară „Közlöny“, cunoscut şi ca „Gazeta Maghiară“, care anunţa intenţia unui profesor de gimnastică de la Liceul Piarist de a organiza o demonstraţie a unui sport nou, din Anglia. Carol Muller se numea dascălul, iar acelaşi ziar avea să scrie mai târziu: „Cel mai interesant moment al serbării şcolare a fost noul joc englezesc cu mingea. Acesta se practică doar cu piciorul şi a fost prezentat prima dată la Timişoara în 25 iunie 1899. Au jucat câte 11 elevi din clasele a şasea şi a şaptea, iar după 45 de minute, niciuna dintre echipe nu a reuşit să marcheze vreun gol“. Publicaţia timişoreană nota că reprezentaţia a încântat spectatorii de pe terenul „Velocitas“ al Liceului Piarist. 

Aceasta a fost prima menţiune în presă, însă jocul apăruse în oraş deja de câţiva ani. „Incredibil de răspândit şi practicat în toată lumea este jocul cu mingea, numele său în engleză «football» devenind denumirea internaţională. Oriunde te uiţi, poţi vedea aspecte maladive ale acestui joc, care nu mai este un sport, ci o pasiune a omenirii. Cotidienele conţin reportaje lungi, ziarele de specialitate de sport aduc ştiri detaliate despre meciurile care au loc în capitalele europene; peste tot sunt cunoscute numele matadorilor fotbalului. Tineretul are în aşa măsură în sânge patima încât fiecare piatră de pe stradă trebuie lovită cu piciorul de parcă ar fi o minge de fotbal sau de parcă ar şuta un gol“, a scris Josef Geml în cartea „Vechea Timişoară“.

Poartă memorială

 Un proiect iniţiat la Timişoara în anul 2011, pentru promovarea premierei fotbalistice FOTO Opiniatimisoarei.ro
 

Timişoara, „fruncea“ fotbalului românesc

Primul club destinat exclusiv fotbalului de pe teritoriul actual al României a apărut în 1902, la Timişoara. Temesvari FC a fost înfiinţat pe 26 aprilie 1902 de un grup de tineri din cartierul Iosefin, preşedintele său fiind Peter Dobroszlav. Primarul Timişoarei, Carol Telbisz, a acordat clubului, care avea culorile alb-verde, un teren spre folosinţă, în zona unde acum se află Facultatea de Mecanică, aproape de arena „Ştiinţa“ de azi. Prima întâlnire inter-cluburi a avut loc la 20 august 1902, Temesvari FC - Reuniunea de Sport Lugoj, scor 2-3. FCT a mai jucat meciuri cu adversari din Banatul Istoric aflat atunci în Imperiul Austro-Ungar, disputând partide cu echipe din Arad, Becicherecu Mare, Vârşeţ, Kikinda şi Szeged.

În 1905, FCT participă la prima competiţie oficială, campionatul Ungariei de Sud, în care mai juca şi o altă echipă timişoreană apărută între timp, RGT. În 1910, când numele echipei era deja Club Atletic Timişoara, clubul bănăţean câştiga campionatul Ungariei de Sud, iar în 1913 susţine una dintre partidele celebre ale timpului, fiind învinsă la Timişoara, cu 3-1, de echipa engleză Oxford City. Din 1913, echipa avea să joace pe terenul construit de muncitorii feroviari pe terenul cedat de Primărie în spatele gării din Iosefin, care avea să se numească „Kinizsi“. Pentru spectatori s-a construit o tribună înaltă de lemn acoperită şi prevăzută cu lojă şi bănci. 

Poartă memorială

Poartă inedită la pasajul de pe Calea Aradului FOTO Opiniatimisoarei.ro
 

Drumul spre Chinezul şi Ripensia

În 1936, Club Atletic Timişoara fuzionează cu Reuniunea de Gimnastică a Muncitorilor Timişoara – apărută în 1875, cu secţia de fotbal înfiinţată în 1911 –, noua echipă numindu-se Clubul Atletic Muncitoresc Timişoara (CAMT). Cea mai mare performanţă din istoria clubului este finala Cupei României jucată în 1938. Bănăţenii au pierdut trofeul pe stadionul Giuleşti, în faţa echipei Rapid Bucureşti, care s-a impus cu 3-2. 

Echipa se stinge treptat, precum celelalte mari cluburi timişorene. Imediat după Al Doilea Război Mondial, CAMT fuzionează cu Chinezul Timişoara, într-o încercare de a salva legendarul club bănăţean. Club Atletic Muncitoresc Timişoara dispare definitiv după o ultimă apariţie oficială, în Divizia B, în sezonul 1947/48. FCT a fost deschizător de drumuri pentru primele două mari echipe de fotbal ale României, Chinezul Timişoara şi Ripensia Timişoara, care au dominat fotbalul autohton timp de două decenii, până la începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale. 

Ripensia 1932 FOTO Ripensiasportmagazin

Ripensia în 1932 la meciul amical cu Roma. S. Pojar (antrenor), Bindea, Bürger, Gall II, Al. Schwartz, Oprian, Deheleanu, Chiroiu II, Dobay, Marksteiner, Kotormany, D. Pavlovici FOTO Fotbal Vest

Vă mai recomandăm să citiţi:

Filă din istoria sportului. O sută de ani de la primul meci de rugby jucat în Timişoara


Destinul zbuciumat al primei echipe de fotbal de pe teritoriul actual al României

  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite