Dacii au fost puşi la lucru de ideologia comunistă: „Decebal şi-a luat revanşa faţă de Traian“. Ne tragem din romani, din daco-romani sau din daci?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stindardul dacilor de pe Columna lui Traian
Stindardul dacilor de pe Columna lui Traian

Până în secolul al XIX-lea, istoricii români, cu puţine excepţii, nici n-au vrut să audă de vreo componentă dacică a poporului român.

Reputatul istoric Lucian Boia este unul dintre cei mai la modă istorici români. “Istorie şi mit în conştiinţa românească” s-a impus ca reper în istoriografia română, oferind o gamă de interpretări noi şi stârnind numeroase dezbateri. Una din ele mai disputate subiecte este legat de rolul dacilor şi romanilor în istoria României. Am încercat să aflăm opinia istoricului din cartea “România, ţara de frontieră a Europei”.
 

„Până în secolul al XIX-lea, istoricii români, cu puţine excepţii, nici n-au vrut să audă de vreo componentă dacică a poporului român. Jertfa lui Decebal a fost gratuită. Dacii au dispărut, nu a mai rămas nimic de la ei. Românii sunt romani puri”, scrie Boia în capitolul „O insulă latină”.


„Întemeierea” este pentru o comunitate ceea ce este certificatul de naştere pentru un individ. Fără un asemenea act nu exişti. De aceea comunităţile ţin atât de mult la miturile lor fondatoare. 


„Pentru oamenii renaşterii şi, până târziu în secolul al XVIII-lea inclusiv, cultura latină stătea la baza oricărei formaţii intelectuale, iar istoria romană se constituia într-un model aparent de nedepăşit. Cum ar fi putut românii să reziste unei asemenea tentaţii? Dacă pentru români genul acesta de mitologie este esenţial, faptul se datorează, în bună măsură, unor complexe şi frustrări. Cele două ţări române din epocă, Ţara Românească şi Moldova, erau relativ neînsemnate pe harta Europei, supuse Imperiului Otoman şi cu drepturi deseori încălcate de statele mai puternice. Pentru românii din Transilvania, situaţia era mult mai gravă: un popor de ţărani, dominaţi de aristocraţia maghiară. Cum să nu apară seducătoare revanşa prin istorie? Naţia aceasta, aflată într-o situaţie precară, a fpst cândva, prin strămoşii ei romani, stăpâna lumii!”, explică Lucian Boia. 
 

O insulă latină într-o mare slavă


Orientarea latinistă a fost continuată şi amplificată de curentul numit „Şcoala ardeleană”, o mişcare culturală şi naţională urmând scopul de a-i lumina pe români şi de a obţine pentru ei un statut similar cu cel al maghiarilor şi germanilor. 


„Se insista asupra originii lor latine, pur latine. Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior au făcut tot ce le stătea în putinţă pentru a-i anihila pe daci şi a pune în evidenţă puritatea latină a românilor. Pentru a scăpa de daci, istoricii fie îi anihilau pur şi simplu (au fost adevărate războaie de exterminare), fie luau în considerare fuga ori alungarea olor de pe teritoriul Daciei. 


„Şcoala ardeleană” s-a prelungit în secolul al XIX-lea nu numai în Transilvania, ci pe întreg teritorul românesc, prin curentul latinist, aflat în poziţie dominantă până după 1870.


Istoria românilor se înfăţişa ca o continuare a istoriei romane. Românii erau romani, nici mai mult, nici mai puţin.


Latinismul a fost alimentat şi de afirmarea ideologiei naţionale în secolul al XIX-lea. Până în era naţiunilor, românii n-au simţit nevoia să se delimiteze net de slavii înconjurători. Erau ortodocşi ca şi aceştia, iar religia şi cultura corespunzătoare contau mai mult decât originea etnică. Românii descoperă că sunt „o insulă latină într-o mare slavă”, izolaţi, aici, în Răsăritul Europei”, mai scrie Boia.

liiceanu si boia ploiesti foto dana mihai


Apropierea de daci


Purismul latin începe, spre mijlocul secolului al XIX-lea, să fie pus sub semnul întrebării. „Odată cu intemeiera României (1859), proclamarea independenţei (1877) şi regatului (1881), românii au putut constata că se pot descurca şi singuri, că reprezintă ceva prin ei înşişi, nu numai susţinuţi de romani. Se acceptă că prea puţini romani puri se vor fi aşezat atunci în Dacia. Coloniştii au fost o populaţie amestecată, aduşi din întreaga lumea romană.


S-a isprăvit şi povestea „dispariţiei” dacilor. La 1860, lingvistul şi istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu publică un articol cu titlul: Perit-au dacii? Răspunsul lui era simplu şi logic: dacii nu aveau cum să dispară. Descoperirile arheologice au adus apoi şi probe materiale în acest sens. Românilor a început să nu le mai fie ruşine de daci.


Se citează îndeosebi aprecierea elogioasă a lui Herodot despre geţi: „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” (propoziţie scoasă însă din context; Herodot sublinia, de fapt, alteritatea geţilor în raport cu grecii, o anume notă de primitivism a acestora şi caracterul mai mult pasional decât raţional al reacţiilor lor”, arată Lucian Boia, în „România, ţară de frontieră a Europei”. 


Istoricul continuă: „Zamolxis este un adevărat caz. Şi el îşi face intrarea pe scenă tot în Istoriile lui Herodot. Părintele istoriei spune-fără să creadă nici el prea mult – că această zeitate getă ar fi fost om ca toţi oamenii, şi anume sclav al filosofului Pitagora; el a propovăduit geţilor ideea nemuririi. Toate sursele fiind greceşti (apoi şi romane), este imposibil de spus în ce constă autentica credinţă a geţilor şi dacilor. În Dacia, Zamolxis nu apare reprezentat în niciun un fel, şi nu numai în perioada preromană, dar nici în Dacia romană, bogată în zeităţi de tot felul. 


Şi aşa, dacii intră în istorie. Latiniştii începeau istoria naţională fie o dată cu războaiele daco-romane şi cucerirea romană a Daciei, fie chiar de la fondarea Romei. De la sfârşitul secolului al XIX-lea însă, primul capitol revine dacilor”, scrie Lucian Boia. 


Românii înclinaţi spre Occident îi prefeă pe romani. Naţionaliştii se simt atraşi de daci

Cea mai importantă sinteză apărută la aceea vreme, „Istoria românilor din Dacia traiană”, scrisă de Alexandru D.Xenopol, avea ca punct de plecare anul 513 înainte de Cristos. 

Romanii şi dacii nu erau uşor de împăcat, ca atare care dintre ei aveau totuşi întâietate? Românii sunt romani, nu mai convingea pe nimeni. Români sunt daco-romani, dar mai mult romani decât daci. Românii sunt în aceeaşi măsură daci şi romani. Românii sunt daco-romani, însă mai mult daci decât romani. Românii sunt daci! Toate soluţiile şi-au avut adepţii lor. Românii înclinaţi spre Occident îi prefeă pe romani. Naţionaliştii se simt atraşi de daci”, scrie Boia.

Pe la 1900, şi chiar mai târziu, discursul dominant îi privilegia încă pe romani. România era în plin proces de modernizare şi occidentalizare. Roma era un simbol care nu putea fi neglijat, explică istoricul. Generaţia lui Mircea Eliade – tinerii intelectuali din anii 30, se simţeau deja mai apropiaţi de daci decât de romani. 

„Românii au început prin a se considera romani, au trecut apoi prin faza daco-romani, pentru a ajunge la condiţia de daci romanizaţi. Românii se simt astăzi mai mult daci decât romani. Decebal şi-a luat revanşa faţă de Traian. Învins acum aproape două milenii, astăzi el este învingătorul.
 

liiceanu si boia ploiesti foto dana mihai

S-a mers până la eliminarea completă a romanilor. Dar latiniştii aveau cel puţin argumentul limbii care pleca în favoarea originii romane. Daciştii, pentru  a fi convingători, trebuiau să demonstreze că româna nu se trage din latină, ci din dacă, ipoteză care nu poate stârni decât indignare sau ilaritate printre lingvişti. Mitologia nu cunoaşte însă dificultăţi. Unii români au ajuns să se considere daci puri (şi par foarte mulţi).

Tonul l-a dat Nicolae Densuşianu, un erudit fantast, autor al unei masive cărţi intitulate „Dacia preistorică”. Teza pe care o susţinea, recurgând la un amalgam bizar de informaţii şi deducţii, era aceea că Dacia ar fi constituit, cu 6.000 de ani înainte de Cristos, centrul unui imperiu mondial înglobând Europa, Mediterana, Egiptul, Africa de Nord şi o parte a Asiei. De aici, de la Dunăre şi Carpaţi, s-ar fi revărsat civilizaţia asupra lumii întregi. De aici au pornit spre Italia şi strămoşii romanilor.

Ca atare, nu dacii au ajuns să vorbească latineşte, ci latinii vorbeau daca. Despre limba dacă se pot spune multe, pentru simplul motiv că nimeni nu o cunoaşte (s-au transmis puţine cuvinte, suficiente totuşi pentru a permite concluzia că nu seamănă deloc cu latina!)”, a explicat Lucian Boia.

Teorii reînviate prin anii 70-80 de comunismul naţionalist

Istoricul susţine că respingerea romanilor şi asumarea excesivei moşteniri dacice însemnau despărţirea de Occident şi cufundarea în autohtonism.
 

„Pe asemenea interpretare s-a bazat în perioada interbelică extrama dreaptă. Paradoxal, dar explicabil, aceste teorii au fost reînviate, câteva decenii mai târziu, prin anii 70-80, de comunismul naţionalist. În ambele variante, dacii pledau pentru o Românie închisă în ea însăşi, în valorile ei specifice. Insula latină devenea o insulă dacică.

Dacii au fost puşi la lucru de ideologia comunistă, în faza de intensificare a naţionalismului, în jurul anului 1980. Institutul de istorie a Partidului Comunist, specializat până atunci în cercetarea mişcărilor muncitoreşti şi revoluţionare, s-a reprofilat radical, începând să se ocupe (se înţelege cu câtă competenţă) de problema originilor. S-au reactualizat tezele lui Densuşianu, inclusiv faimosul argument al absenţei translatorilor pe Columna lui Traian.

Se anula astfel romanizarea, romanii nefiind decât cuceritorii temporari ai Daciei. În schimb, se amplifică nemăsurat valoarea civilizaţiei dace. Nici un specialist autentic nu a aderat la teza dacismului pur. Ea a fost îmbrăţişată de falşi cercetători-activişti ai partidului comunist, ca şi de diverşi intelectuali naţionalişti, lipsiţi de pregătire istorică. Unii români s-au lăsat tentaţi”, afirmă Lucian Boia. 

image


“Nu mai puţin seducătoare decât civilizaţia este absenţa civilizaţiei”


“Românii au fost învăţaţi cum să-şi gândească istoria. Cât timp românii erau romani, îi priveau cu dispreţ pe daci, ca pe nişte barbari. Apoi-în spiritul logicii naţional-autohtoniste-balanţa s-a echilibrat, mai mult chiar, a început să se încline spre cei cândva dispreţuiţi. Pe măsură ce ponderea lor devenea mai mare în geneza românilor, dacii îşi adăugau noi trăsături de civilizaţie. Soluţia extremă o reprezintă repudierea romanilor şi extracţia pur dacică a poporului român. Interpretarea acesta a ridicat şi civilizaţia dacă pe cele mai mari înălţimi.

Este o mitologie naţională care îşi are originile nu în Dacia reală, ci în Dacia preistorică a lui Nicolae Densuşianu (publicată postum în 1913). Spaţiul dacic ar fi fost vatra primei mari civilizaţii; de aici se trag toate de aici au pornit şi romanii, de aici s-au separat limbile şi culturile europene. În asemenea condiţii, se putea renunţa fără nicio pierdere la romani. Nu mai puţin seducătoare decât civilizaţia este absenţa civilizaţiei: starea primitivă, naturală a comunităţilor umane”, a scris Lucian Boia în volumul “Două secole de mitologie naţională”.
 

Lucian Boia a înfiinţat, în 1980, Comisia Internaţională de Istoriografie. Este director fondator, din 1993, al Centrului de Istorie al imaginarului şi profesor de istorie la Universitatea Bucureşti. Boia publică atât în română, cât şi în franceză.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite