Cum redau italienii strălucirea de odinioară palatelor din Timişoara. Clădirile istorice sunt renovate şi închiriate FOTO

Cum redau italienii strălucirea de odinioară palatelor din Timişoara. Clădirile istorice sunt renovate şi închiriate FOTO

Imobilul cunoscut cu numele "Casa cu axul de fier" este astăzi o bijuterie FOTO Ş.Both

O companie imobiliară italiană cumpără clădirile monument istoric din Timişoara şi le renovează. Italienii au cumpărat şi fosta clădire a Prefecturii din Lugoj, foarte degradată. De asemenea, au renovat imobilul din centrul oraşului de pe râul Timiş şi se pregătesc să deschidă un mall.

Ştiri pe aceeaşi temă

O companie imobiliară italiană cumpără clădirile monument istoric din Timişoara şi le restaurează exemplar. Toate imobilele luate de italieni arată astăzi ca nişte bijuterii, în condiţiile în care înainte erau ruine. Este cazul Casei cu Axul de Fier, transformată într-o clădire de birouri luxoasă, al palatului de lângă domul catolic din Piaţa Unirii, astăzi evaluat ca fiind cea mai scumpă clădire din Timişora, la peste 6 milioane de euro, unde sunt spaţii de birouri şi restaurante la parter.
 
O altă clădire refăcută de italieni este un palat de pe strada Eremia Grigorescu, transformat într-un apart-hotel.
 
„Grupul Paladio are un acţionariat italian şi se axează strict pe achiziţionarea imobilelor istorice cărora le redau strălucirea de odinioară. După restaurare, acestea sunt închiriate. Sunt proiecte în diferite stadii. Unele sunt deja realizate, altele sunt acum în construcţie. Avem inclusiv clădiri la care nu am apucat să facem nicio intervenţie. Printre ele, se află şi o clădire de pe strada Grisenilini nr.1. Este şi ultima clădire achiziţionată. Dar suntem în proces de achiziţionare a unui alt imobil foarte cunoscut în Timişoara, dar momentan nu vă pot dezvălui care e”, a declarat Maria Moldovan, reprezentanta companiei Paladio. 

Palatul evaluat la peste 6 milioane de euro


Palatul din Piaţa Unirii


Casa cu axul de fier este astăzi o modernă clădire de birouri 




Reconstrucţia unei clădiri de pe strada Eugeniu de Savoya


Palat transformat în apart hotel


 

Mall în fosta prefectură de la Lugoj

 
Italienii au cumpărat şi fosta clădire a Prefecturii din Lugoj, ajunsă într-un stadiu avansat de degradare. Au renovat imobilul din centrul oraşului de pe malul râului Timiş şi se pregătesc să deschidă un mall. 
 
“Imobilul a fost restaurat atât pe exterior cât şi în interior. S-au folosit materiale premium, au fost instalate trei lifturi interioare. Vrem să devină un centru recreativ şi de cumpărături. Palatul are un demisol, parter, etaj 1, etaj 2 plus mansardă şi o suprafaţă de uriaşă de 8.500 de metri pătraţi. Deja am început îînchirirea spaţiilor, vrem să fie restaurante, cafenele, magazine de haine şi electroince, săli de fitness şi multe altele. La mansardă vor fi apartamente în regim hotelier”, a mai spus Maria Moldovan. 
 
Fosta prefectură de la Lugoj
 
Palatul din Lugoj a fost construit în 1859, iar în perioada 1860-1919 a fost sediul administrativ al Comitatului Severin. După unirea Banatului cu România, până în 1948 aici a funcţionat Prefectura de Severin până la reorganizarea administrativ-teritorială, moment în care Lugojul  a fost integrat în judeţul Timiş.

Interiorul fostei prefecturi de la Lugoj








 

Vă mai recomandăm:

Mall inspirat după modelul galeriilor din Viena şi Milano, la Lugoj. Italienii au transformat spectaculos clădirea fostei Prefecturi a judeţului Severin FOTO

 

Ruina din plin centrul Timişorei. Imobilul „înfrumuseţează“ strada Eugeniu de Savoya, în timp ce Primăria se judecă cu proprietarii

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările