Cum poţi ajunge elev al unui liceu militar. Vârsta maximă la admitere şi materiile din care se dă examen scris

Cum poţi ajunge elev al unui liceu militar. Vârsta maximă la admitere şi materiile din care se dă examen scris

Elevi ai Colegiului Militar Alba Iulia FOTO Arhivă

Ministerul Apărării oferă pe site-ul propriu o serie de informaţii utile celor care vor să urmeze o carieră în armată, dar şi acelora care sunt deja în sistem.

Ştiri pe aceeaşi temă

În rubrica întrebări frecvente de pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale sunt multe informaţii utile atât celor care vor să urmeze o carieră militară, cât şi acelora care sunt militari activi sau în rezervă. „Adevărul” a făcut o selecţie a informaţiilor dedicate tinerilor care vor să urmeze cursurile unui colegiu militar naţional. Astfel, potrivit răspunsurilor oferite de MapN, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un tânăr care vrea să urmeze o astfel de şcoală sunt generale (comune tuturor categoriilor de candidaţi) şi specifice, în funcţie de fiecare categorie de personal militar.

Principalele criterii specifice de recrutare sunt următoarele:

- să aibă vârsta de cel mult 16 ani, împliniţi în anul desfăşurării concursului de admitere;
- să fie absolvenţi ai învăţământului secundar inferior - ciclul gimnazial sau să facă dovada absolvirii acestuia, până la data concursului de admitere.

Pentru înscriere la concursul de admitere, candiaţii trebuie să se adreseze, împreună cu unul dintre părinţi/aparţinătorul legal, la biroul informare-recrutare care funcţionează în cadrul centrului militar zonal/judeţean/de sector de care aparţine candidatul, în funcţie de domiciliul stabil.

Candidaţii au de parcurs trei paşi, astfel:

- recrutarea – prin biroul informare-recrutare: în aceasta etapă se verifică îndeplinirea criteriilor de recrutare generale şi specifice, se efectuează vizita medicală şi se întocmeşte dosarul de candidat;

- selecţia – la centrul zonal de selecţie şi orientare la care este arondat biroul informare - recrutare la care a fost întocmit dosarul de candidat. Selecţia constă în susţinerea unor probe psihologice, sportive şi a unui interviu de evaluare;

- admiterea – se desfăşoară în două etape.

În prima etapă, se susţine o probă eliminatorie, sub forma unui test grilă de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Limba şi Literatura Română şi Matematică. Notele obţinute se iau in considerare la calculul mediei finale de admitere.

În cea de-a doua etapă, candidaţii care au fost declaraţi admişi în prima etapă şi au participat la Evaluarea Naţională, sunt ierarhizaţi în ordinea strict descrescătoare a mediilor finale de admitere. Sunt declaraţi “ADMIS” candidaţii ale căror medii finale de admitere se situează, în urma ierarhizării, în limita numărului de locuri aprobat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările