Cum a pierdut România fabrica Mercedes. Rechinii imobiliari au umflat artificial preţurile terenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perspectiva unei investiţii de aproximativ 1,6 miliarde de euro la Arad readuce în discuţie cazul Mercedes, de acum apoape zece ani.

Compania Volkswagen a anunţat că întrerupe etapa de negociere cu Turcia, pentru realizarea unei fabrici de automobile în Turcia, datorită operaţiunilor militare pe care turcii le-au declanşat în nordul Siriei. Această informaţie a adus din nou speranţe României, una din cele cinci ţări cu care Volkswagen a purtat negocieri. Se aşteaptă ca germanii să analizeze din nou oferta ţării noastre, zona aleasă fiind un teren de 1.100 de hectare la ieşirea din Arad. 

Perspectiva unei investiţii de aproximativ 1,6 miliarde de euro la Arad readuce în discuţie cazul Mercedes, de acum aproape zece ani. Atunci, Timişoara a fost în calculele germanilor, care au ales până la urmă oraşul maghiar Kecskemét (aflat la 80 de kilometri de Budapesta) pentru o investiţie (în primă fază) de peste 800 de milioane de euro şi aproape 5.000 de locuri de muncă. 

Prezenţa companiei la Timişoara ar fi însemnat înfiinţarea unui număr important de alte firme conexe care ar fi creat locuri de muncă. 

Germanii de la Daimler AG au decis, în 2008, să deschidă o fabrică în Ungaria. Kecskemét a câştigat în faţa Timişoarei, pentru că maghiarii aveau la acea oră drumuri mai bune şi s-au dovedit a fi mai serioşi în negocieri. 

Autorităţile de la Budapesta au declarat construcţia fabricii de la Kecskemét drept prioritate naţională încă din 2008, în timp ce rechinii imobiliari din România au umflat artificial preţul terenurilor din zonă. 

„În primul rând, a câştigat infrastructura şi faptul că suntem convinşi că oamenii de aici vor respecta termenele şi toate promisiunile. A contat şi calitatea specialiştilor şi a meseriaşilor”, a declarat Michael Freis, director fabricii, la inaugurare.

Imagine indisponibilă

La acea vreme, România avea autostrăzi doar în planurile Ministerului Transporturilor, nu exista linie de cale ferată de mare viteză (Arad are, la ora actuală, şi autostradă, şi tren de mare viteză), la 60 de kilometri este aeroportul din capitala Ungariei, iar autorităţile locale şi centrale au vorbit despre afacere în timp ce negocierile trebuiau să fie confidenţiale, să se facă cu uşile închise. 

Ungurii au avut lecţiile făcute
 

Autorităţile locale din Kecskemet au avut lecţiile făcute atunci când s-a pus problema deschiderii fabricii Mercedes în oraşul lor. Camera de Comerţ a avut studii, iar autorităţile locale au prezentat planuri de dezvoltare şi infrastructură.

Primarul oraşului a vorbit cu modestie despre investiţia Mercedes în oraşul pe care-l conduce.

Înainte ca Mercedes să aleagă Ungaria, existau informaţii că fabrica germană s-ar putea deschide în Polonia sau România. După ce germanii au început discuţiile cu autorităţile din Timişoara, s-a aflat că amplasamentul pentru investiţie s-ar afla de 10 kilometri nord de Timişoara.

Mercedes negocia deja cumpărarea de teren în Timiş pentru investiţia anunţată de 800 de milioane de euro, iar acest lucru a dus la creşterea preţurilor la teren. 

Fabrica Mercedes din Ungaria a produs în 2018 peste 190.000 de maşini, câştigul companiei ridicându-se la 3,5 miliarde de euro. Se fabrică modelrşr A Class (s-au fabricat deja peste un milion de maşini la Kecskemet) şi CLA.


Citiţi şi:

Volkswagen ar putea deschide la Arad noua fabrică Skoda. Falcă: „La nivelul României este locaţia agreată

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite