Cum ne păcălesc samsarii cu „pepeni de Dăbuleni”: iau marfa de la producătorii din Gottlob şi ne-o vând sub celebrul brand românesc de pepeni

Vânzătorii de lubeniţe din Gottlob sunt asaltaţi de samsarii din Dolj, care le cumpără marfa pe bani puţin, după care o vând în pieţele din restul ţării sub celebra marcă de „pepeni de Dăbuleni”.

Producătorii de lubeniţă de la Gottlob (aflat la 50 de kilometri de Timişoara) se află în plin sezon. Cei din Gottlob susţin că au obţinut cam 50 de tone de lubeniţă roşie pe hectar, ceea ce înseamnă că nu nici cel mai bun an, dar nici cel mai prost. Patria pepenilor din Banat se întinde pe aproximativ 400 de hectare, iar fiecare al zecelea locuitor din Gottlob se ocupă cu cultivarea acestor fructe zemoase. 
 

“Sezonul a început pe 10 iulie. E un an bun, dar nu cel mai bun. A mers bine până în iulie, apoi însă a venit canicula. Lubeniţei îi place căldura, dar nu şi atunci când e prea cald. La 37 de grade Celsius, se coace foarte repede”, susţine Cristian Cerba, unul din producătorii de lubeniţă din Gottlob.

Deseori lubeniţa de Gottlob era cumparată din Gottlob şi comercializată sub diverse denumiri în alte zone ale ţării. Cei din Gottlob se confruntă de mai mulţi ani cu un fenomen ciudat: oltenii din judeţul Dolj (acolo unde este şi Dăbuleni, renumita zonă pentru cultivarea de lubeniţă) vin cu TIR-urile să cumpere lubeniţa de Gottlob. 

Problema este că oltenii pleacă cu marfa prin diverse oraşe mari din Ardeal, Oltenia şi Muntenia, unde pun în vânzare lubeniţa bănăţeană sub “brandul” Dăbuleni, mult mai cunoscut în restul ţării decât cel de la Gottlob.

“Vin oltenii cu TIR-uri înmatriculate în Dolj, cumpără lubebniţă de Gottlob, iar apoi se duc să le vândă în Cluj, Sibiu, Braşov, Craiova, Ploieşti şi alte oraşe. Ei sunt samsari de lubeniţe. Problema este că ei spun că vând lubeniţa de la Dăbuleni. Aceştia vin după marfă indfiferent de ce producţie au în Oltenia, fie că e proastă, fie că e bună. Când nu mai au ei marfă, vin şi cumpără de aici. E un fenomen cu care ne întâlnim, dar nu avem ce face. Până la urmă producătorii vor să îşi vândă marfa şi nu contează la cine este cumpărătorul”, a mai spus Cristian

Cerba, care este şi viceprimar la Gottlob . 

Cei din Gottlob se plâng că trebuie să se bazeze aproape exclusiv pe serviciile samsarilor şi intermediarilor, pentru a putea scăpa de marfă.

“Ce mai contează că spun că vând lubeniţă de Dăbuleni, ori sub alte denumiri. Avem nevoie de ei. Aceşti samsari din Oltenia vin cu TIR-uri şi cumpără cantităţi mari. Atâta timp cât nu există o reţea de vânzare civilizată, legală, vor exista intermedierii şi samsarii, care stabilesc şi preţurile. Noi nu putem intra intra în marile reţele de magazine. Am încercat, dar ei preferă să aducă lubeniţă din Grecia. Nu există interes pentru susţinerea şi protejarea producătorului local. Este foarte greu”, a spus Lucian Cireap, unul cei mai importanţi lubeniţari din Gottlob.

Producătorii de lubeniţă din Gottlob susţin că vând cu preţuri între 0,30-0,50 de lei pe kilogram, iar în pieţele din Timişoara lubeniţa costă 1,5 lei

Marcă înregistrată la OSIM

Gheorghe Nastor, primarul comunei Gottlob, susţinut de cei mai importanţi producători de lubeniţă, a iniţiat în 2013 demersurile pentru acreditarea numelui “Lubeniţa de Gottlob” ca marcă înregistrată la OSIM. Răspunsul a venit în 2014, iar acesta este primul sezon în care lubeniţa de Gottlob este protejată de lege. 

„Prin această iniţiativă venim în ajutorul producătorilor din Gottlob, care se confrunta cu o problemă delicată pe pieţele din ţară”, a declarat Vasile Bledea, inspector la Primăria Gottlob.

Cei de la Gottlob susţin că în Timişoara se confruntă şi un alt fenomen: lubeniţa adusă din Grecia, Turcia şi alte ţări este vândută sub denumirea de “Lubeniţă de Gottlob”.

“Este importată lubeniţa din diferite ţări şi vândută sub denumirea Lubeniţă de Gottlob, cu mult timp înainte ca lubeniţele autohtone să intre în faza de coacere. Astfel, până producătorii din Gottlob ajung pe piaţă, piaţa e deja compromisă de aceste fructe inferioare calitativ lubeiţei de Gottlob, dar care se vând sub aceeaşi marcă”, a mai spus Vasile Bledea

Primăria Gottlob doreşte ca toţi producătorii să aibe câte o copie conformă cu originalul certificatului, care să probeze autenticitatea lubeniţei. Astfel, cei care vor să se convingă de faptul că au în faţă lubeniţă de Gottlob pot cere comercianţii din pieţe o copie de la Registrul Mărcilor. 

„Marca este protejată pe o durată de zece ani. Deşi a fost aprobat de anul trecut, din toamnă, abia în acest an agricol este folosit”, a adăugat Vasile Bledea. 

Lubeniţa de Gottlob în Germania şi Ungaria

De câţiva ani, cei de la Gottlob au început să exporte lubeniţă. Acum se ajunge ca aproximativ 60 la sută din producţie să ia calea exportului. Lubeniţa bănăţeană ajunge pe mesele celor din Germania, Ungaria, Austria, Cehia şi Slovacia. 

“Eu sunt singurul care vinde pentru Ungaria. Au ajuns aici prin intermediul unui inginer. Partenerul meu din Nagybanhegyes este mulţumit şi revine în fiecare an. Ungurii nu duc doar la ei, o duc mai departe. Exportă lubeniţa de Gottlob şi în Slovacia”, a mai spus Lucian Cireap, care anul trecut a vândut 400 de tone de lubeniţă în Ungaria.

Cristian Cerba este unul din producătorii de la Gottlob care vinde marfă în Germania. ”Nu este chiar atât de greu. E important să ai un contact prin cineva din România care e plecat în străinătate. Aşa am luat legătura cu neamţul care are depozit, a venit aici să vadă cultura, i-a plăcut şi i-am livrat 22 de tone. Probabil că săptămâna viitoare o să mai livrez un transport”, a firmat Cristian Cerba.

Spre deosebire de transportul pe piaţa internă, unde lubeniţa se încarcă la grămadă în TIR-uri, pentru export lubeniţa trebuie ambalată în cutii de carton de câte 800 de kilograme. „Diferenţa de preţ la vânzarea pe piaţa din România şi la export este de 40 la sută”, a mai spus Cristian Cerba, viceprimarul din Gottlob.

„Dăbuleni” e marcă înregistrată din 2012

Lubeniţa de la Dăbuleni este marcă înregistrată la OSIM din anul 2012. Primăria din Dăbuleni a eliberat anul acesta peste 1.500 de certificate de producător. La începutul lunii iunie, plecau zilnic în ţară peste 100 de tone de lubeniţă. „Vânzările merg bine în momentul în care apar pe piaţă, însă cu încetul cu încetul cumpărătorii sunt tot mai puţini, iar noi suntem nevoiţi să scădem preţul. Acesta este situaţia şi nu avem ce să facem. O să ne apucăm de cultivat arahide sau cartofi roşii de Coreea. Din punctual meu de vedere vom avea profit dublu”, a mai Ilie Toma din patria lubeniţelor Dăbuleni. (Andreea Mitrache)