Cum furau primarii acum 300 de ani. Edilul infractor, eliberat după ce au girat pentru el opt cetăţeni de bună credinţă. Un candidat le-a oferit votanţilor băutură
0
Oliviu Gaidoş, un tânăr istoric doctorand la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca şi pasionat de istorie locală, a documentat istoria oraşului Lugoj pentru a surprinde cât mai bine modul în care oraşul s-a dezvoltat de-a lungul anilor. Cercetarea istoricului scoate la iveală faptul că DNA-ul ar fi trebuit înfiinţat acum trei secole.
Cu o rubrică de istorie locală permanentă în ziarul lugojean „Cetăţeanul”, tânărul istoric Oliviu Gaidoş scoate la iveală detalii incredibile din istoria oraşului care a fost cândva capitala judeţului Severin. Potrivit istoricului, Lugojul a fost atestat documentar pentru prima dată în 1334, iar prima menţiune a unor funcţionari aleşi din rândul locuitorilor, datează din 1529, când sunt trecuţi ca martori la actul de trecere în posesia castelanului de Lugoj, Petru Tincovan, a unei moşii din Hezeriş: judele Martin Luca, juraţii Francisc Gyula şi Balint Zora, urmaţi de o serie de nobili şi locuitori din oraşul Lugoj.
„Teatru de război timp de două decenii, teritoriul Banatului va intra efectiv sub stăpânirea austriacă în 1718. Lugojul vechi, consemnat în 1717 cu 218 case, va fi dublat de o nouă aşezare întemeiată de coloniştii germani, în anul următor (1718), pe malul stâng al Timişului. Cele două localităţi (până la sfârşitul secolului al XVIII-lea) au avut o existenţă paralelă conturbată fie de cele două războaie cu turcii (1737-1739; 1788-1792), fie de reorganizarea administrativă din 1778, când ia fiinţă comitatul Caraş cu sediul în Lugojul Român”, arată istoricul Oliviu Gaidoş. Potrivit istoricului, în contrast cu primarul din comuna germană, primarul Lugojului Român era ales prin ovaţie, având un mandat de un an şi benficiind de scutiri de dări fără obligaţia de a primi militari în locuinţă pe durata şederii lor în Lugoj.
„Având îndatorirea de a ridica impozitele locale, judele, împreună cu contabilul, era tentat să bage mâna în visteria comunei. Majoritatea infracţiunilor de acest gen sunt pomenite în Lugojul Român: în 1750 primarul Ianeş Roşu este arestat şi trimis la Timişoara, fiindu-i pus sechestru pe avere pentru delapidarea sumei de 390 fl. După ce au girat pentru eliberarea lui, cei opt cetăţeni de bună încredere, au fost nevoiţi să achite suma din buzunarul lor”, arată Oliviu Gaidoş, potrivit căruia istoria reţine în anii ce au urmat alte hoţii ale edililor: primarul Martin Olariu este acuzat că a încasat impozite mai mari decât cele prevăzute în 1752; este pus sechestru pe averea notarului Grigore Jurabol, acuzat de fraudă în 1783; Nicola Ilie este găsit vinovat pentru înşelăciune, în 1793 (trimise pâine făcută din grâu stricat armatei).
Potrivit istoricului, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Lugojul a devenit un loc cosmopolit, mai ales prin prezenţa negustorilor aromâni, impropriu denumiţi “greci”. „Din categoria celor hotărâţi să facă avere, umblând după slujbe publice care facilitau (desigur) ascensiunea, negustorul “grec” Costea Turcean făcea parte dintre aceştia. Într-o plângere depusă la Administraţia Camerală din Timişoara în 1784, se afirmă determinarea acestuia de a ocupa funcţia de primar prin mijloace obscure. Cu toate că este plin de datorii şi judecat pentru fraudă, Nicola Ilie reuşeşte să ocupe postul de primar în anul 1790 prin metode mai puţin ortodoxe, printre care enumerăm şi împărţirea de băuturi alcoolice printre votanţi, cu puţin înainte de alegeri”, a mai arătat istoricul. Întregul documentar al istoricului Oliviu Gaidoş, despre cum delapidau primarii în secolul XVIII îl puteţi citi AICI.
Se încarcă comentariile...
