Cum curăţă reprezentanţii Filarmonicii "Banatul" urmele incendiului din Ajun: zugrăvesc în... familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii „Banatul”, se pregăteşte de curăţenia de dinainte  de Revelion. Foto: Sebastian Tătaru
Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii „Banatul”, se pregăteşte de curăţenia de dinainte de Revelion. Foto: Sebastian Tătaru

Reprezentanţii Filarmonicii „Banatul” spun că, după explozia şi incendiul de săptămâna trecută, vor renova cu personalul instituţiei. Tot răul spre bine. Cel puţin, aşa cataloghează directorul Filarmonicii „Banatul”, Ioan Gârboni, incendiul care era cât pe ce să distrugă clădirea instituţiei de cultură.

Chiar dacă o parte din clădire trebuie renovată de urgenţă, până la sfârşitul lunii, artiştii anunţă publicul să nu se îngrijoreze. „Vom ţine tradiţionalul concert de Revelion, iar până la trecerea dintre ani nu sunt programate alte spectacole”, a precizat Gârboni. În ceea ce priveşte reparaţiile, Gârboni spune că cei care se vor ocupa de curăţenie sunt chiar angajaţii Filarmonicii, întrucât pagubele nu sunt prea mari. „Colegii mei au să vină la zugrăvit. Trebuie să ne grăbim cu o parte din lucrări, dar nu vom cheltui prea mult”, a explicat directorul filarmonicii.


Foc de la frigider


Singura parte pentru care artiştii au nevoie de specialişti este instalaţia electrică. „Eu sper să putem înlocui întreaga instalaţie, pentru că avem incompatibilităţi, sunt foarte vechi, pe bază de aluminiu şi au vreo 30-40 de ani. Dar tot răul spre bine. Măcar, cu ocazia asta, o să le înlocuim”, a conchis Ioan Gârboni.


Incendiul a avut loc joi seara şi a fost cauzat de un scurtcircuit al unui frigider cu cablul de alimentare defect. „În anunţul de incendiu a fost vorba de o explozie, urmată de incendiu. Este vorba despre un frigider care a fost în priză, cablul electric fiind defect. În urma incendiului, au fost încălzite şi nişte spray-uri deodorant, care au explodat din cauza temperaturii, creând panica şi senzaţia de explozie”, a declarat colonelul Gheorghe Câmpeanu, şef centru operaţional al ISU Timiş. Explozia a avut loc într-unul din spaţiile Sălii Capitol, acolo unde angajaţii beneficiază de recuperare. Incidentul  a avut loc chiar după un concert de colinde de Crăciun.

Trebuie să ne grăbim cu o parte din lucrări, dar nu vom cheltui prea mult.
Ioan Gârboni, director Filarmonică

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite